Dragostea la prima vedere. Cum e influenţată de zodii?

"Se întâmpla la sfârşitul verii 1987. În acel moment, în birou eram doar eu şi şefa mea, când a intrat EL însoţit de cineva de la serviciul Personal. Nu îţi pot spune ce s-a întâmplat

"Se întâmpla la sfârşitul verii 1987. În acel moment, în birou eram doar eu şi şefa mea, când a intrat EL însoţit de cineva de la serviciul Personal. Nu îţi pot spune ce s-a întâmplat în acel moment, dar în secunda în care a intrat pe uşă şi l-am văzut, în mine s-a produs instantaneu un click, o senzaţie pe care nu o pot descrie şi de care nu am scăpat nici în acest moment. Nu ştiu ce a însemnat asta, de ce s-a produs, ce m-a atras la el în acea secundă, pentru că era un bărbat normal, nu un Făt-Frumos care să-ţi ia ochii.”

Iată declaraţia unei femei povestind momentul magic în care s-a îndrăgostit, acum mai bine de 25 de ani şi care îi poate pune pe gânduri pe cei care nu cred în dragostea la prima vedere.

„Dragostea la prima vedere”; „coup de foudre” cum îi spun francezii sau „love at first sight” la anglo-americani este un concept care a fost descris prima oară de vechii greci care desemnau astfel o dragoste pasională, un sentiment unic şi minunat, un fel de nebunie a zeilor(„Theia mania”, cum îi spuneau ei). Ei legau momentul declanşării iubirii la prima vedere de cel al primirii, undeva în corp, a săgeţilor aruncate de năbădăiosul zeu al dragostei, Eros. Chiar dacă „victima” era lovită de săgeţile lui Eros în ochi, influxul electric declanşat de vârful săgeţilor de argint cobora până la inimă, care era copleşită de dorinţă şi dor pentru persoana iubită. La vechii romani, zeul dragostei era reprezentat sub imaginea unui copilaş dolofan, jucăuş şi zâmbitor, legat la ochi şi care se distra aruncând săgeţi către inimile oamenilor şi care purta numele de Cupidon.
Eros, zeul grec al dragostei, era însă un tânăr în toată splendoarea frumuseţii şi virilităţii sale, zvelt, dar bine făcut, adesea cu ochii acoperiţi, ceea ce arăta atât imparţialitatea iubirii(ea loveşte pe oricine), cât şi orbirea ei(obiectul dragostei poate să fie o persoană foarte diferită de ceea ce şi-ar fi dorit anterior îndrăgostitul sau îndrăgostita).

Se consideră că săgeţile lui Eros au provocat mai degrabă complicaţii şi dizarmonie, rezultatul lor fiind iubiri dureroase şi frecvent ilicite, ilegale. Tânărul zeu grec copleşeşte mintea cu iubire şi sex, conotaţia erotică nefiind prezentă la nevinovatul Cupidon al romanilor(numele lui înseamnă „dorinţă”, dar o dorinţă nevinovată, pură, drăgălaşă).
Cei loviţi de săgeţile de argint ale lui Eros(care i-a şicanat chiar şi pe zei) se îndrăgostesc, de regulă, de cineva nepotrivit sau iubirea lor capătă forme de dependenţă sau chiar obsesive.

Dragostea şi sexualitatea sunt trăsături extrem de complexe ale fiinţei umane şi aceasta din urmă nu mai este orientată automat spre procreere. În mod uzual, tinerii de astăzi sunt mai degrabă victimele lui Eros, căci Cupidon este un demodat prin puritatea şi naivitatea lui. Astfel, orice astrolog profesionist are obligaţia să-ţi descrie „capcanele”la care te poţi aştepta în ceea ce priveşte iubirile tale, modul cum te manifeşti în relaţii(cu bune, dar mai ales cu rele) şi eventualele datorii karmice legate de dragoste pe care le ai.
Cunoscând toate acestea, ai putea să înţelegi de ce ai dat greş în dragoste până acum şi să te pregăteşti mai bine pentru testele care te pot aştepta de acum încolo. Nu este o garanţie pentru succesul absolut, dar este un ajutor nepreţuit pentru a ajunge la relaţii satisfăcătoare şi cu cât mai puţine...dureri.

AstroVesta®
www.astrovesta.com

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod