Cuspida este perioada de graniţă dintre două semne care se succed, ce include ultimele zile ale unuia şi primele zile ale următorului. Iar persoanele care s-au născut între 17 şi 23 mai fac parte din Cuspida Energiei, graniţa dintre zodiile Taur şi Gemeni.
Taurul este un semn de pământ, guvernat de Venus, iar zodia Gemeni este un semn de aer, guvernat de Mercur. Iar dacă te-ai născut la această cuspidă eşti o persoană norocoasă pentru că ai preluat cele mai bune caracteristici ale ambelor semne.
Spiritul practic al Taurului se îmbină perfect cu dorinţa de diversitate a Gemenilor, iar persoanele născute la această cuspidă, numită şi “Cuspida Energiei”, sunt active, ambiţioase şi pline de viaţă.
Sunt puternice din punct de vedere fizic şi agile din punct de vedere mental, având norocul de a îmbina trăsăturile definitorii ale celor două semne.Aceşti nativi sunt stabili şi hotărâţi, inteligenţi şi comunicativi. Iar astfel de trăsături de caracter le oferă capacitatea de a se adapta oricărei situaţii şi dorinţa de a face totul cât mai bine.
De fapt, această dorinţa a lor de a face totul repede şi bine îi poate aduce la un pas de epuizare. Nu ştiu când să se oprească, de aceea trebuie să înveţe să-şi regăsească echilibrul.
Ar putea avea o problemă în ceea ce priveşte spiritul lor critic accentuat.
Trebuie să înveţe să asculte din când în când, în loc să vorbească fără oprire. Ar trebui, de asemenea, să fie mai sensibili în ceea ce priveşte sentimentele celorlalţi.Foto: Chris Saunders
Posteaza comentariu