Anul 2012 s-a încheiat cu multe despărţiri, divorţuri şi scandaluri sentimentale. Unul dintre cele mai proaspete mariaje, cel dintre Teo Trandafir şi Constantin Iosef, s-a încheiat după numai şase luni de la căsătorie. Dar aşa cum se spune, viaţa merge mai departe, iar în timp ce unii trec prin momentele dificile ale despărţirii, alţii tocmai ce se îndrăgostesc şi sunt în culmea fericirii.
Printre aceştia se numără câteva cupluri formate din persoane celebre, atât de la noi din ţară, cât şi din afară. Iată care sunt şi ce şanse au să formeze cupluri stabile, din punct de vedere al compatibilităţii astrologice.
Andreea Raicu şi Horia Tecău
Frumoasa prezentatoare TV, născută în zodia Racului, a găsit în sfârşit o persoană care i se potriveşte din punct de vedere astral.
Ştefan Stan şi Andreea Mantea
Un alt cuplu format din combinaţia elementelor Apă şi Pământ, Andreea Mantea, din zodia Fecioarei, şi câştigătorul primei ediţii Vocea României, Ştefan Stan, din zodia Racului, par să formeze un cuplu frumos, cu mari şanse de reuşită.
Gerard Butler şi Mădălina Ghenea
Celebrul actor Gerard Butler pare iremediabil îndrăgostit de frumoasa Mădălina Ghenea, pe care ar fi cerut-o deja în căsătorie. Şi nu este de mirare că există o astfel de atracţie pasională între cei doi. Mădălina, născută în zodia Leului, este atrasă de succesul şi carisma actorului scoţian, născut în semnul Scorpionului. Compatibilitatea dintre cele două semne este bună, cu condiţia să-şi păstreze pasiunea şi după primele flăcări ale iubirii şi să transforme fluturii din stomac într-o relaţie stabilă şi de durată.
Kim Kardashian şi Kanye West
Implicată în numeroase scandaluri, reale sau nu, Kim Kardashian a devenit rapid un star internaţional, fără să demonstreze că ar avea un talent anume.
Posteaza comentariu