Balanţa este un semn masculin, cardinal, de aer, guvernat de planeta Venus. Nativii născuţi în acest semn sunt persoane cu înclinaţii artistice, iubitoare de frumos, în căutarea armoniei şi a echilibrului.
Pentru că Venus este planeta iubirii şi a frumuseţii, dar şi a valorilor materiale, cei născuţi în acest semn se pot lăuda că se pricep de minune la afaceri, bani şi în special comerţ, dar sunt şi firi romantice, visătoare şi foarte sociabile.
Balanţa simbolizează justiţia, măsura, armonia, dar şi dualismul şi instabilitatea.
Nativul areun temperament sanguin, străduindu-se mereu să-şi păstreze echilibrul, fapt care îl face să oscileze foarte mult, să ezite şi să fie nehotărât. Aparent este vesel, schimbător, optimist, oportunist, dar posedă un simţ ascuţit al valorilor sociale, având o capacitate uriaşă de aevalua, aprecia şi aplana un conflict. Este dualist, având întotdeauna argumente şi pro, şi contra, putând trece cu uşurinţă de la o tabără la cealaltă. Este foarte oscilant, trecând uşor de la veselie la tristeţe şi invers; are mereu nevoie de un sfat, de o indicaţie, de cineva care să-l ajute să-şi găsească un drum corect. Este cel mai sociabil semn al zodicului, nativul având oroare de singurătate. Dorind să mulţumească pe toată lumea, sfârşeşte prin a-i nemulţumi pe mulţi. (Alexandru Nicolici - "Astrologia natală")Bărbatul din Balanţă este atras de femeile foarte frumoase, dar şi puternice. Simte nevoia să găsească în iubita sa nu numai un partener de viaţă, dar şi un prieten foarte bun şi un sfătuitor de încredere. Armonia este elementul esenţial pentru ca acest nativ să fie fericit într-o relaţie.
Pentru el, tot ceea ce este în jur îl poate destabiliza, dar îl poate şi echilibra.
Printre bărbaţii celebri născuţi în acest semn se numără Matt Damon, Will Smith, Hugh Jackman, Sting, Jean-Claude Van Damme, Michael Douglas, Usher. Iar din România: Ştefan Bănică Junior, Cabral, Dan Bordeianu.
Posteaza comentariu