Ei nu citesc, nu se plimba, nu-si dezvolta abilitatile sociale, ajung din ce ince mai tacuti, sfera lor de interese ajunge sa fie doar cea a jocului sau a lumii din spatele ecranului. Nu se gandesc la viitoarea meserie, la ce vor face in continuare, la ce le-ar place sa lucreze. Este un blocaj, ca si cum timpul si viata lor s-ar fi oprit, ei ar fi luat o pauza. In asemenea situatii, un ajutor de specialitate este absolut necesar pentru ca dezvoltarea pe toate planurile trebuie sa fie reluata.
Uneori parintii desi observa ca timpul petrecut in fata televizorului sau calculatorului este foarte mare, nu incearca sa inteleaga de ce. Considera ca este vorba despre lene sau comoditate, despre placere sau relaxare. Nu-si dau seama ca adolescentul sau copilul nu este atras de nimic altceva, nu isi gaseste alte activitati placute si mai active, nu are prieteni, nu face sport, adesea isi neglijeaza si temele.
Daca este insa sa ne gandim la modalitatile prin care putem incerca sa prevenim acest fenomen din ce in ce mai raspandit, ne dam seama ca este nevoie sa ne intoarcem in timp la copilaria celui de care este vorba.
Fie un razboi cu propriul corp in plin proces de transformare, fie lipsa de comunicare cu parintii, fie sentimental de inferioritate in raport cu colegii de la scoala sau cate altele, pot "arunca" copilul in lumea din spatele ecranului. Acolo totul este colorat, poate fi oprit la o simpla apasare pe buton, personajele te asculta intotdeauna si mereu o poti lua de la capat. Desi unele jocuri sunt dificile, niciun efort nu pare prea mare.
De ce oare? Pentru ca si sentimental victoriei si al reusitei este mare in trecerea la nivelul urmator sau atunci cand adolescentul se simte stapan pe jocul respectiv. In plus lipsa efortului fizic si a relationarii cu ceilalti, dau o traire de atotputernicie, astfel incat lumea este condusa doar din apasarea tastelor.
Cum ne putem feri copiii de aceasta problema?
In primul rand, comunicand cu el mereu, inca de cand este mic. Multi paritni, lasa copilul in fata televizorului sau calculatorului "pentru a face treaba" sau a se odihni. Asezat comod, copilul nu transpira, nu se loveste, nu este in pericol si asa sta ore in sir. Putini adulti se preocupa de ceea ce el face acolo, daca intelege ceva sau cum simte activitatea respective.
Copiii par sa fie incantati de culorile si stralucirea ecranului si de manuirea mouselui, de sunetele pe care le produc in jocuri si mai ales de posibilitatea de a castiga. Mai incolo, ei vor cere singuri sa se joace la calculator sau sa se uite la televizor in locul unei alte activitati.
Adulti incep sa-i conditioneze si sa le prezinte aceasta acivitate ca o recompensa si deci s-o valorizeze foarte mult. Decupatul, coloratul, joaca cu masinute si alte jucarii, construitul din piese produc mai multa mizerie, dezordine si sunt mai costisitoare decat jocuri cu care micutul isi poate ocupa timpul. In plus, nu este periculos si adultul poate face altceva in acest timp.
Daca parintii reusesc sa-si dea seama la timp de aceste aspecte, atunci vor reusi poate sa faca efortul de a iesi in parc cu copilul chiar daca sunt obositi dupa serviciu si prefera sa stea la televizor, sa se joace cu el sau sa-l initieze in diferite activitati pe care cel mic le va face cu stangacie la inceput dar care ii vor fi cu adevara folositoare.
Este drept ca atunci cand se joaca, cei mici fac dezordine strica jucarii, se lovesc sau se bat intre ei, fac zgomot, se supara sau nu mai vor sa se opreasca. Toate sunt insa necesare pentru ca joaca este modul in care ei invata activitatile pe care mai tarziu o vor face ca adolescenti si adulti. Fara ele, nu vor sti sa faca mai nimic si mai ales nu vor sti sa interactioneze cu cei din jurul lor.