Dupa articol, cineva a postat un comentariu in care vorbea despre ”dependenta de filme” de care nu poate scapa. O sa incercam sa abordam astazi mai pe larg acest subiect si sa vedem ce anume duce la acest refugiu in vietile celor din filme sau din jocurile video si pe calculator si ce putem face atunci cand ne dam seama ca nu mai este o relaxare sau o placere si a devenit deja o problema.
Persoana respectiva spunea “dependenta” si ne intrebam oare de ce a numit-o asa?
- Ce ar insemna in acest context sa fii dependent de filme sau de jocuri?
- Sa nu poti face altceva?
- Sa nu-ti mai placa alte activitati?
- Sa stai mereu cu gandul la ce ai vazut / jucat si ce urmeaza?
- Sa nu poti renunta la aceasta activitate?
Sa presupunem ca asa stau lucrurile la un moment dat si sa ne imaginam un adolescent sau un adult care de cum vine de la scoala/serviciu se aseaza in fata ecranului si ramane acolo pana seara tarziu sau chiar toata noaptea.
De multe ori, semnalul de alrama este tras fie de o persoana apropiata, prieten, parinte, partener care constata absenta totala o oricarei alte activitati in afara filmelor sau jocurilor, fie de scaderea rezultatelor scolare sau profesionale. O parte dintre cei “dependenti” ajung relativ usor sa isi dea seama ca este deja o problema, vad ca relatiile cu cei din jur s-au degradat, ca nu a mai apucat sa mai faca nimic altceva, ca nu mai simte placere sau interes pentru altceva, incearca sa renunte si constata ca nu poate.
O alta parte nu reusesc sa-si dea seama ca este o problema si considera ca este o relaxare dupa chinuitoarele ore de serviciu sau de scoala si ca oricand vor gasi ceva interesant de facut se vor putea “lasa”.
Cei din prima categorie ajung sa ceara ajutor si incep un demers de consiliere psihologica sau psihoterapie. Ei ajung astfel sa descopere cauzele, inceputurile comportamentului in cauza, isi amintesc alte probleme si fac diferite legaturi intre evenimente din viata lor, relatii cu ceilalti, trairi afective, esecuri sau dezamagiri, perioade dificile din punct de vedere psihologic.
In ceea ce ii priveste pe cei care nu cer ajutor si nici nu accepta ca exista o problema, sitautia este mult mai dificila implicand si alte persoane, copii, partener, parinti. Ei incearca sa-l ajute, sa-l atraga in alte activitati, sa petreaca timp impreuna, sa iasa la plimbare sau sa propuna alte modalitati de relaxare, dar cel in cauza fie refuza, fie nu se simte bine si de-abia astepata sa ajunga din nou in fata ecranului.
Oboseala, stresul, plictiseala, lipsa altor distractii, lipsa banilor, deprimarea sunt tot atatea “motive” pe care ei le aduc in discutie cand este vorba despre aceste comportament. Orice le propun cei apropiati, nu pare suficient de atragator sau de interesant. Ei devin foarte indiferenti fata de ce este in jur, in propria casa, in propria familie, refugiul in calculator este din ce in ce mai mare, ajungand sa neglijeze activitati indispensabile: mers la scoala, activitati de serviciu, discutii cu familia, mese, igiena, activitati casnice etc.
Deja ajunsi in acest punct, situatia devine foarte frustranta pentru cei apropiati si de multe ori se ajunge la lipsa totala a comunicarii sau la despartire in cazul cuplurilor. Partenerul, parintii, copiii, prietenii rudele se simt dati la o parte, respinsi, ignorati, fara importanta, simt ca celui in cauza nu-i mai pasa de loc de ei, atmosfera in familie de deterioreaza, nu mai exista iesiri in week-end, concedii impreuna, activitati relaxante. Uneori ei reusesc sa ceara ajutor pentru cel in cauza, dar ramane de vazut daca el va accepta.
Saptamana viitoare vom aborda aceasta discutie in cazul special al copiilor si adolescentilor si vom incerca sa vedem daca exista modalitati de prevenire ale aparitiei acestor tipuri de probleme.
Material scris de Anca Pietraru, psiholog, specialist TopSanatate
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI