Teama de avion. 3 soluţii şi tratamente ca să poţi zbura

 



Iată 3 soluţii şi tratamente pentru a-ţi putea învinge teama de a zbura:

1. Desensibilizarea sistematică

Desensibilizarea sistematică te poate învăţa tehnici de relaxare şi de respiraţie, astfel încât să îţi poţi controla simptomele fizice precum tensiunea musculară, tremuratul, respiratia greoaie sau neregulată, palpitaţiile, problemele digestive cauzate de frică, transpiraţia şi stările de ameţeală.

Pe măsură ce pacientul evoluează, primeşte "misiuni" din ce în ce mai dificile, în mod treptat.

De exemplu, în timpul primei lecţii, consilierul îi spune pacientului să îşi imagineze că zboară, la cea de-a doua lecţie îi va sugera să viziteze un aeroport şi aşa mai departe, până când pacientul şi terapeutul participă împreună la un zbor adevărat. Etapele presupun diferenţe minore, astfel încât disconfortul să fie minim.

2. Terapia cognitivă

Terapia cognitivă învaţă pacientul să îşi reprime gândurile care îi provoacă anxietate şi să le înlocuiască cu altele care îl liniştesc.
De exemplu, atunci când ai tendinţa să îţi spui că înnebuneşti de frică, trebuie să te gândeşti că ai controlul asupra situaţiei şi că îţi poţi păstra calmul.

Numeroase companii aeriene pun la dispoziţie programe care practică această terapie. În timpul sesiunilor de consiliere, pacienţii primesc informaţii referitoare la componentele şi echipamentele avioanelor, la pregătirea piloţilor, la mecanismele de siguranţă, astfel încât să devină mai încrezători.

3.
Medicaţia


A treia soluţie pentru tratarea acestei fobii este medicaţia. Administrarea unor medicamente cu efecte calmante, destinate celor care suferă de anxietate te poate face să te simţi mai bine şi să îţi poţi gestiona mai bine emoţiile.

Nu le lua însă fără o recomandare de la un medic specialist şi încearcă-le înainte de a zbura efectiv, pentru a verifica în ce fel reacţionezi la ele.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod