Prin psihoterapie, prin tehnica hipnozei acestia pot fi ajutati. Folosind sugestia unor experiente senzoriale, vizuale si kinestezice legate de prezenta in locul in care pacientii se simt foarte tentati de mancaruri.
Terapeutul sugereaza pacientului sa-si lase mintea libera, pastrand doar contactul cu el. Este folosita sugestia pentru a ajuta pacientul sa se intoarca in timp, atunci cand tinea sub control situatia. Este ajutat sa-si aminteasca momentele cand stia cu exactitate ce este potrivit sa faca intr-o anumita situatie, sa-si aminteasca de perioada in care era convins ca stia exact ce trebuie sa spuna, sa faca, astfel incat lucrurile sa se petreaca exact cum doreste.
Terapeutul sugereaza ca in momentul in care isi aminteste de situatia respectiva, sa-i faca un semn.
Inductia urmatoare este ca pacientul sa-si imagineze ca retraieste experienta din nou, foarte intens, acordand atentie tuturor detaliilor, sa-si reaminteasca tot ce a vazut, a auzit sau simtit in acele momente.
Sa-si reaminteasca tot ce facea si isi spunea in gand, tot ce spunea celorlalti, toate sentimentele pe care le incerca atunci, sa utilizeze toate canalele senzoriale pentru a face experienta cat mai vie.
In acest timp terapeutul observa modificarile corporale, culoarea pielii, modificarile de ritm respirator, care indica faptul ca pacientul este implicat. Acesta este momentul in care terapeutul intervine tactil pentru a incuraja, dupa care ii cere pacientului sa-si imagineze din nou ca se afla in locul preferat, unde se relaxeaza. Dupa un timp, imaginatia pacientului este solicitata sa se proiecteze, sa se gaseasca in locul in care exista tentatiile culinare, avandu-le in fata. Pacientul va semnala contactul cu acestea printr-un cod stabilit impreuna cu terapeutul.
Terapeutul va sugera: "In timp ce privesti mancarurile preferate iti spui in gand: eu nu am nevoie de acestea". In acelasi timp, terapeutul realizeaza conditionarea, care semnaleaza prezenta autocontrolului. Metoda psihoterapeutica asociaza comportamentul distructiv, refuzul de a actiona in fata tentatiei si sentimentul fortei interioare asociat cu atingerea terapeutului.
Tehnica ancorarii creeaza o relatie intre reprezentarea mentala si o anumita stare afectiva propusa de psihoterapeut. Folosirea ancorei in terapie poate sa aiba si natura auditiva, nu numai kinestezica. Sunt situatii in care pacientul nu-si aminteste nici o perioada in care sa se simta puternic, increzator si controlat. In aceste situatii, terapeutul afirma ca orice individ a avut perioade cand s-a manifestat astfel, cerand pacientului sa caute cu mai multa rabdare astfel de experiente in memorie. De obicei, asemenea exemple apar la depresivi care au obiceiul sa ignore experientele pozitive, acordand atentie exagerata celor negative.