Poveste adevărată: "Un fost iubit mă hărţuieşte şi-mi alungă viitorul soţ"

Sunt în pragul căsătoriei şi în loc să mă ocup de aranjamente florale şi alte pregătiri de nuntă, mă ascund în casă de frica unui nebun cu care am avut o relaţie pasageră acum doi ani, şi care îmi face viaţa amară de atunci.
Sunt în pragul căsătoriei şi în loc să mă ocup de aranjamente florale şi alte pregătiri de nuntă, mă ascund în casă de frica unui nebun cu care am avut o relaţie pasageră acum doi ani, şi care îmi face viaţa amară de atunci.

Nicu era atunci un băiat foarte drăguţ, cuceritor, şi foarte bun la pat. Dar după vreo trei luni de relaţie am descoperit întâmplător că mai avea întâlniri şi relaţii cu alte femei. I-am spus că eu vreau exclusivitate sau deloc şi de atunci a început calvarul. El mi-a spus că exagerez, că aşa e viaţa modernă, nimeni nu mai e exclusiv cu o singură femeie acum, iar eu i-am spus că în condiţiile astea prefer să fiu exclusiv singură.

Numai că el a început să mă atace. Telefoane nocturne, ameninţări, jigniri, mă aştepta la serviciu şi îmi făcea scene penibile în mijlocul străzii, faţă de colegi sau faţă de prieteni.
De fapt a reuşit să-mi şi sperie câţiva amici cu care mai ieşeam, pentru că nu ştiai când apare nebunul şi face scene la restaurant sau la cinema.

Am tras aşa vreo câteva luni, până când tata nu a mai răbdat şi a mers cu mine la poliţie, ca să-l reclamăm. Am făcut o plângere şi drept să spun nu ştiu cum anume l-au convins poliţiştii să se potolească, dar a dispărut. Am răsufalt uşurată. Mi-am văzut de viaţa mea mai departe.

Acum un an l-am cunoscut pe Andrei, cu care urmează să mă mărit vara asta. Este unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut eu în viaţă, şi îl iubesc mult. Dar are o ciudăţenie. Mi-a spus din start că nu vrea să ştie nimic din trecutul meu pentru că e gelos şi nu vrea să-şi facă sânge rău. Să o luăm de la zero amândoi, mi-a zis când am decis să fim împreună.

Şi a fost foarte bine aşa, până când a reapărut nebunul de Nicu.
Eram în Centrul istoric, la o terasă, cu Andrei şi nişte prieteni de-ai lui, şi aud de-o dată un râs zeflemitor în spatele meu. Când mă întorc Nicu deja începuse tiradele lui vechi, cum mă făcea el fericită nopţile şi cum i-am dat cu piciorul.

Eu m-am panicat şi nu am putut să scot o vorbă, Andrei s-a făcut albastru şi a decis să plecăm de la masă. Unul dintre prietenii lui, rămas la masă, a încercat să-l calmeze pe Nicu, spunându-i că nu e o atitudine normală, chiar dacă m-a cunoscut înainte, acum eram cu altcineva şi că nu era o atitudine bărbătească.

A fost însă suficient pentru Nicu să reapară în viaţa mea şi să ia de la început hărţuielile. De parcă n-ar fi trecut un an şi mai bine de când scăpasem de el, îmi zice că nu m-a uitat şi că am făcut cea mai mare greşeală renunţând la el, că nu mai găsesc altul mai bun.


Andrei, cu care încă nu m-am mutat împreună, este momentan în cumpănă. Mi-a spus că nu vrea să ştie ce a fost între mine şi Nicu, şi că oricum suferă deja la ideea că un obsedat se ţine după fundul meu şi îmi face atmosferă. Dar preferă să-mi rezolv singură problemele din trecut.

Nu ştiu ce să fac, am ajuns să-mi schimb numărul de telefon, să-mi fie teamă să ies din casă ca să nu dau ochii cu Nicu, iar viaţa mea cu Andrei se află sub acelaşi spectru nesigur. Nu simt că Andrei ar vrea neapărat să lupte pentru mine şi să-mi fie alături, din cauza acelei gelozii teribile pe care o acuză. Dar oare asta nu spune ceva despre dragostea lui, în perspectiva că ne vom căsători? Ce să fac?


Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului.
Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
 

Comentarii (9)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • veronika pe 26 Iun 2012, 10:02
    un semn de intrebare

    Salut! E cumplit ce ti se intampla, dar nu ti-ai pus niciun moment intrebarea de ce Andrei a debutat in relatia voastra cu " nu vreau sa stiu nimic..."? Poate si el la randul lui are ceva de ascuns, pentru ca gelozia in forma in care o manifesta el, poate ascunde tocmai o personalitate contrara - adica un afemeiat. Deciziile iti apartin dar asa cum s-a spus deja, un barbat care nu isi manifesta autoritatea si sprijinul in relatia sa cu o femeie nu prea valoreaza nimic. Vezi partea buna a lucrurilor - nu sunteti inca intr-o casnicie si nu te sacrifica ramanand alaturi de un tip care nu lupta pentru ce este a lui. In ceea ce-l priveste pe celalalt mai fa o data demersul cu politia...la un moment dat tot isi va pierde interesul.

    2
    1

  • shiran pe 25 Iun 2012, 20:52
    poveste adevarata

    amandoi sant de ...nimic . fugi de ei .

    6
    1

  • B.Criss pe 25 Iun 2012, 17:51
    Concluzie finala...

    Daca cel pe care-l iubesti nu e dispus sa lupte pentru tine nu te iubeste...si daca soarta decide cine intra in viata ta doar tu decizi cine ramane in ea...asa ca apreciaza pe cine te apreciaza si nu trata ca pe o prioritate pe cine te trateaza ca pe o optiune !

    4
    2

  • B.Criss pe 25 Iun 2012, 17:42
    Asa e viata...trebuie sa treci prin multe ca sa inveti sa le rezolvi pe toate...

    Stiu ce inseamna sa fi hartuita de un barbat...in cazul meu este fostul sot de care am divortat de 5 ani si inca ma streseaza,ma ameninta,nu ma lasa in pace sa imi refac viata...am declarat toate problemele pe care mi le creaza si la Politie.Momentan e plecat din tara dar am inteles ca a pus pe cineva sa ma urmareasca fiindca e la curent cu tot ce fac...asa a aflat si de faptul ca am un prieten...Iar acest prieten al meu ma descurajeaza pur si simplu cu teama pe care o are fata de fostul sot pe care il cunoaste din copilarie si stie cat e de violent...Eu astept sa-l vad ca are curaj sa lupte pt mine,pt noi si fericirea noastra!Dar se pare ca sta in cumpana fiindca nu stie ce sa faca...mi-a zis ca nu vrea probleme si mi-a dat de inteles ca mai bine ar fi sa renuntam la ideea de a mai fi impreuna...si chiar si-a si gasit repede o "mascota"o femeie cu care spera sa inlature banuielile fostului meu sot ca ar fi cu mine cand de fapt el are iubita...e ciudat cand vad atata lasitate din partea unui barbat puternic,mult mai solid ca fostul meu sot si pe care-l admiram intotdeauna si-l vedeam foarte inteligent,avand si facultate si un serviciu unde efortul psihic e foarte intens si i se cere sa ia decizii intelepte si rapide.Stau acum si ma gandesc daca mai merita sa-mi pierd timpul cu vreunul din ei...Eu sunt femeie si nu mi-e frica de nimeni decat de Bunul Dumnezeu sa nu-I gresesc...iar daca ar trebui sa lupt pt iubirea mea as face asta oricand neconditionat..dar nu pot sa lupt singura si asa totul isi pierde sensul si ma gandesc cand o sa-mi intalnesc omul potrivit,curajos,demn si gentil sa stie sa aprecieze o femeie care vrea sa-i ofere totul pt ca sa fie fericit...sa aprecieze acea femeie care isi doreste sa fie femeia ideala pt el in toate privintele...

    3
    0

  • MS.mony pe 24 Iun 2012, 11:13
    mai gandestete

    andrei asta nu te iubeste. daca te.ar iubi cu adevarat te.ar proteja te.ar ajuta sa scapi de fostul. ar face orice pt tine. ar fi bn sa te mai gandesti.

    15
    1

  • anonim i pe 24 Iun 2012, 10:28
    raspuns

    draga mea am 45 ani si pot sa-ti spun ca atunci cind iubesti pe cineva sincer si cu toata inima te casatoresti cu acesta pentru al face fericit nu pentru ca te simti tu bine cu el. ACEST SENTIMENT TREBUIE SA FIE RECIPROC. Concluzia e ca acest al doi-lea se iubeste pe el ,nu pe tine. nu merita sa suferi din cauza lui. Linga tine trebuie sa-ti alegi un barbat care sa te protejeze si sa te fericeasca.Imagineaza-te alaturi de Andrei peste 10 ani si vezi daca-ti place ce te asteapta.In viata ai parte de multe experiente neplacute din care poti ivata cum sa te protejezi de rautatea oamenilor.Capul sus - nu esti responsabila de faptele atora si bucura-te ca ai taria sa spui nu in fata unor mizerabili egoisti si frustrati.Esti stapina pe corpul si viata ta-nu te rusina cu tine ci invata sa te iubesti si sa-ti vezi calitatiile.Nu da voie la nimeni sa te domine sau sa te simti inferioara.Prin frica si rusinea ta le alimentezi lor puterea asupra ta . INFRUNTA-I nu te ascunde.Cea mai buna aparare este atacul :le cunosti punctele slabe - loveste fara mila asa cum fac ei cu tine.Asa ca trege aer adinc in piept ,capul sus si iesi din ascunzatoare si infrunta viata .DOAR ASA ITI VEI CISTIGA RESPECTUL DE SINE SI LIBERTATEA DE A FI FERICITA IN VIATA. -SUCCES-

    9
    0

  • Y-anna pe 24 Iun 2012, 08:56
    ........

    muta-te din orash sau din tara. sau reclama-l la politie si dk vezica nu mai apare faci cum ti-am zis

    5
    2

  • mara pe 24 Iun 2012, 08:35
    Ciudata esti tu

    ..daca rabzi asemenea comportamente de la creaturile din jurul tau. Inteleg ca cel care te sicaneaza are o problema patologica. Nu te inteleg insa cum de mai vrei sa-ti unesti viata cu actuala creatura, cata vreme e atat de gelos pe trecutul tau si de nepasator fata de hartuiala fostului. Tu ce fel de viata crezi c-ai sa duci langa un asemenea brontozaur ? Crede-ma pe cuvant, oamenii, cu cat inainteaza in varsta si cu cat se obisnuiesc unul cu altul, cu atat devin mai dificili, mai frustrati si mai scarbosi. Uita-te un pic in jurul tau, la perechile cunoscute tie, si da-mi dreptate sau nu. Parerea mea: scapa de amandoi. Nu merita.

    13
    1

  • kisskmy pe 24 Iun 2012, 00:09
    hhhmmm...

    da...asta chiar "spune ceva despre dragostea lui, în perspectiva" ca va veti casatori. nu vreau sa fiu aiurea dar..sincer...prea trateaza cu indiferenta chestiile astea. intr-adevar e cam ciudat. esti sigura ca si el te iubeste? daca chiar te-ar iubi eu zic ca ar face ceva..ar lupta pentru tine dar vad ca...nu prea intentioneaza. iar chestia cu gelozia chiar mi se pare o scuza. tind sa cred ca tu ai o situatie financiara mai buna si poate pentru asta te vrea, fara sa-i pese nimic altceva.sau un motiv asemanator. cred ca sta cu tine din interes doar. altfel ar lupta pentru voi. ar fi reactionat catusi de putin in situatia asta. se poarta cu tine ca si cum ai fi o colega de liceu si atat...eu as zice sa te gandesti bine la pasul urmator si inainte sa vezi daca nu cumva in spatele acestei "masti " de "cel mai bun om" se ascunde de fapt altceva.... succes

    17
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod