Când eu și sora mea eram mici, tata a plecat în străinătate ca să facă bani pentru familie. Zicea să strângă avere să construim o casă, să nu mai stăm la bloc. Nu știam atunci că această plecare avea să ne marcheze viața.
Tata tot venea acasa în primii ani, când putea, și totul părea că e bine. Când în sfârșit mama a cumpărat casa mult visată, cu bani trimiși de el, trecuseră deja destui ani în care noi am trăit practic fără tata. Era un personaj veșnic plecat, ca din poveste. Atunci a venit și el acasă, după o pauză mai lungă. Eu aveam deja 14 ani, iar sora mea 11 ani. A fost prima dată când mi-am dat seama că nu mai e nimic ca înainte.
Tata avea un comportament ciudat. Mama îi găsise în portofel o poză cu ea, cu cealaltă femeie, dar el nu a recunoscut la început că are o amantă. Noi nu prea înțelegeam de ce se ceartă atât de des cu mama.
Ulerior a început calvarul.Tata o înjura pe mama, se certau din orice, îi spunea să plece de acasă, că el a muncit pentru casa asta, să stea la distanță de el că nu o mai suportă. Îi spunea lucruri îngrozitoare, pe care noi nu le auzisem niciodată de la el până atunci. Dar poate că așa era el, că doar noi nu mai crescusem cu tată de când eram mici.
Într-o seară de iarnă, cu ger, era în preajma Revelionului, tata și mama s-au certat atât de rău încât am intervenit și noi între ei. Tata ne-a scos afară pe toate, în zăpadă, cu picioarele goale, urlând la noi că e casa muncită de el și nu avem niciun drept să-i spunem noi ce să facă. Până la urmă și-a venit în fire și ne-a primit înapoi, dar vorbea cu amanta lui la telefon chiar și în noaptea de Revelion, pe ascuns, și se ciodănea cu mama în timpul ăsta.
Anii au trecut în aceeași atmosferă încărcată. Tata mai pleca, mai venea, până când a început să nu mai vină decât foarte rar. Acum eu am deja 18 ani, sunt majoră, dar nu am trecut peste trauma asta. Pentru felul cum tata s-a purtat cu noi, cu mama și cum a distrus familia noastră. Pentru o casă și pentru niște bani.
Sora mea nu zice nimic, ține totul în ea. Mama e sfâșiată de durere. Încă o aud noaptea cum plânge și mi se rupe sufletul. Am un tată care nici tată nu e. De atunci sunt vreo patru ani și el doar o data a mai venit acasă, cu haine micuțe și cu două ciocolate. Dovadă că parcă n-ar ști câți ani avem. Nu ne caută, nu ne sună, nici nu știe când e ziua noastră. Nu a divorțat de mama și nu cred că o va face vreodată pentru că el mai speră să ne ia casa cumva. Deși casa asta ne-a distrus copilăria, ne-a făcut să suferim și el nu realizează nici acum cât a greșit față de familia lui, casa asta e totuși tot ce avem, dar e un preț prea mare ca să-ți pierzi familia pentru ea. El pare că are de fapt o altă viață acolo, mai ales că și-a luat și amanta cu el. Dar tare aș vrea să-l găsesc într-o zi pe stradă și să-i spun ce am de spus! Cum m-a marcat pe mine tot ce ne-a făcut el nouă.
Nimeni nu știe că eu înca nu am trecut peste asta, pentru că toți cunoscuții care mă întreabă dacă sunt OK primesc un răspuns standard: da sunt OK. Dar sufletul meu e zdrobit. Încerc, cu sora mea, să o ajut pe mama să fie mândră măcar de noi două, dacă nu a putut să aibă o familie bună. Dar cel mai greu ne este acum, de sărbători, când vedem cum toate rudele sunt unite, familiile au tată și mamă și se iubesc și țin unii la alții, iar noi parcă suntem niște orfane. Pentru că tata a renunțat demult să mai pozeze și să vină acasă măcar de sărbători. Și noi ne străduim să mascăm această situație spunând că el are mult de lucru și de aia nu poate veni.
Toată lumea știe că nu e așa, pentru că de sărbători toți „căpșunarii” se întorc acasă. Nimeni nu muncește de Crăciun sau de Revelion. Așa că încă o dată suntem niște caraghioase cu minciunile noastre de dragul aparențelor. Și nimic nu e mai umilitor decât să știi adevărul și să fii silit să păstrezi niște aparențe tâmpite de frica gurii târgului.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
© Copyright:
Poveste adevărată: "Tata a plecat ca să facă bani pentru familie şi şi-a găsit o amantă"
Când eu și sora mea eram mici, tata a plecat în străinătate ca să facă bani pentru familie. Zicea să strângă avere să construim o casă, să nu mai stăm la bloc. Nu știam atunci că această plecare avea să ne marcheze viața.
De Anonim
Comentarii (14)
sant patita.................resul e mizeriee
Iti multumesc,la fel si tie multa sanatate ,fericire si un an mai bun tuturor!
Asa e ,Gabriela.Oamenii cand se duc in strainatate ,in timp uita de ce sunt acolo,uita ca mai au familii acasa si mereu sunt ingrijorate daca au patit ceva ,daca se gandesc la ele .Intrebarea este ,lor le pasa?!?Stiu ei cat de mult ne lipsesc si cand avem disperata nevoie de ei ,nu sunt? Draga Gabriela sa stii ca sunt alaturi caci e atat de greu sa stii ca esti singur si nimeni nu te intelege si mereu sa iti schitezi un zambet pe buze,sa te prefaci ca totul e bine ,dar oare pana cand va merge asta? Ne-a fost greu si inca ne este poate o sa ne mai fie greu,important este ca o sa vina soarele pe strada noastra.Stiu sigur!!Asa ne-a fost dat ca acum in copilarie sa suportam un blestem ce se va desface in viitor .Poate ca in viitor nu o sa mai avem asa de mult de suferit .Suntem persoane bune si nu meritam asta si totusi ni se intampla ....Candva,undeva cei care ne-au facut sa suferim o sa regrete,o sa ii ajunga trecutul si o sa-i mustre constiinta.Sunt sigura de asta!V...E cam greu sa nu oferi incredere familiei tale.Doar in familie poti avea cea mai mare incredere ,dar cum e in lume asta se pare ca nici in ei nu mai poti avea incredere .Sa stii ca nici in ei nu poti sa ai speranta ...pffff...ce sa mai zic?!Daca toti am incepe sa calcam pe cadrave pt a ne indeplini telul ,unde vom ajunge?Multumesc pt parere si tie numai fericire si sanatate !La fel si pentru ceilalti!
Da,ai dreptate ce spui,si stiu ca simti exact ce simt si eu!Strainatatea distruge familiile,macar daca stii ca pleci pt fam ta,te gandesti la ea,nu stai si iti cauti amante,si dupaia uiti de unde ai plecat!!
Din povestea asta sunt multe lucruri,dar nici unul dintre voi nu stiti,asta a fost doar un lucru ca sa ii deschida lui mintea si sa nu-si uite copiii care nici nu stie cati ani au si etc,urmatorul lucru va fi altul,nu ma las batuta,o sa-l gasesc si atunci o sa am multe de zis,dar voi nu aveti cum sa stiti asta,pt ca nu a-ti trecut prin asa ceva!Aaa si el a plecat de acasa cu 8000 de dolari si ne-a lasat pe noi fara bani si fara nimic,nu banii au fost cauza ci AMANTA!!El a plecat cu bani si cu amanta si pe noi ne-a lasat in urma fara NIMIC!!
incearca sa privesti povestea asta ca pe o experienta de viata si incearca sa mergi mai departe. omului aluia de ce ii faci onoarea de a-l numi tata, chiar si intre ghilimele, nu inteleg. incearca sa vezi situatia mai simplu, ai o familie frumoasa, o mama si o sora, ati fost aproape in momentele astea si o sa fiti si pe mai departe prin alte greutati. Si pentru oamenii care le dau dreptate cretinilor care pleaca si lasa familie cu copiii acasa DESCHIDETI OCHII! asa ceva nu se face! nu ai bani? 1. nu te marita! asteapta sa faci un trai decent ca sa poti sa iti aduci pe cineva langa tine, care si el/ea la randul lui/ei va aduce o parte si faceti un intreg pentru care munciti pe mai departe! 2. NU FA COPIII! bai e logic, nu poti sa cresti un copil, NU-L FA! daca sti ca nu ai bani sa ii oferi ce are nevoie de ce sa strici vieti? Nu exista absolut nicio scuza logica, clara si umana pentru care o persoana s-ar putea scoate cu ideea: trebuie sa imi las familia! really people!
Sincer, povestea e chiar mai complicata. Ma bucur ca s-a terminat fiindcă cel mai mult m-am temut de timp, dacă o sa mai am timp sa-mi refac viata, și de aia nu e bine sa lași nerezolvate asemenea probleme trăind în asemenea stres, fără sa te mai bucuri de ceva. Acum am o familie fericita, un copil pe care îl iubesc ca pe ochi din cap, și sunt foarte mulțumit. O singura viata ai și din ea trebuie scos tot ce se poate mai bun, fericirea ar trebui sa fie pe primul loc. Acum poate e mai greu, dar totul depinde de persoană și ce vrea de la viată, nici pe ex'a n-o condamn ptr. pasul făcut, e dreptul ei ca al oricui, sa fie fericita cum crede de cuviință. O condamn în schimb pentru lipsa totală de responsabilitate și pentru modul în care a făcut pasul, se putea și altfel, nu poți sa-ți bați joc de celalalt sau sa calci pe orice doar ptr ați atinge scopul. Se spune că, cum oferi asa primești, dar e fals, ptr a nu o păți trebuie sa fii foarte atent cui oferi încredea, fiindcă dacă ai pățit-o, viata oricum merge înainte, indiferent ca e buna sau rea, dar persoana nu trebuie sa se complacă în a merge pe orice direcție o apucă, trebuie s-o cârmească în direcția sa. Nu e prea bine sa dai sfaturi dar (părerea mea) cauta sa-ti găsești rostul în viata, acel ceva ce te poate face fericita și trage tare sa-ti atingi scopul. Il vei obține fără doar și poate. Numai bine!
Daca nu ai bani pt un trai bun atunci de ce sa mai faca copii?Ca sa se duca in strainatate si sa trimita bani?Bine, te duci pentru 1 an 2 ,dar apoi te intorci acasa si numai pleci doar daca ii iei si pe ceilalti.Daca parintii nu au bani inseamna ca copiii lor trebuie sa sufere,doar din cauza indiferentei lor?Sa duca lipsa de dragostea unuia dintre parinti doar pt ca acestia nu au muncit suficient de mult pt a avea destui bani sa aiba grija de familia lor?Nu e corect....Eu cred ca sunt un caz ''fericit'' pt ca nu am avut blestemul de a fi lasata pe strazi sau la spitale,centre de plasament cum fac asa zisii parinti.Nu inteleg de ce ni se intampla nou asta si parintilor nici nu le pasa sau societatii,nimanui!De ce?!?Si apoi cica''Sa iti ajuti parintii atunci cand imbatranesc ca numai pe noi ne au si ca ei sunt parintii nostri si trebuie sa-i iubim,sa-i respectam orice ar fi ''Mereu aud asta si sunt satula ,asa ca nu le raspund nimic.Parintii astia nu se gandesc ca si noi cand aveam nevoie de ajutor doar pe ei ii aveam?Si ca si ei trebuie sa ne iubeasca orice ar fi?Nimeni nu se intreaba asta...de ce?Indiferenta e la putere!Nu zic ca pe ai mei nu-i respect ,dar de iubit....e greu sa ma afirm....Mai important este ca nu doar viata mea a fost si este distrusa ci a multe ,multe generatii.Nu pornim nici o polemica ,doar ne spunem parerile,dezbatem diferite subiecte.
Nu vreau sa pornim aici o polemica, dar dupa opinia mea, mai bine pleci sa muncesti in strainatate, decat sa-ti lasi copilul, mai in gluma, mai in serios, sa moara de foame. Exista bineinteles si posibilitatea sa iti iei intreaga familie dupa tine, dar atunci ce se va intampla? Copilul va trebui sa mearga la o scoala unde se preda in alta limba, si nu i-ar fi prea usor. Nu am fost in situatia voastra, si normal imi este mult mai usor sa vorbesc din afara. Nu incerc sa le iau apararea unor nenorociti precum cel din articol, dar trebuie sa atrag atentia ca uneori singura solutie este "sa pleci afara"... singur!
Sincer?Acum imi pare si mai rau ca exista o astfel de rautate si indiferenta si pe partea cealalta.Lumea e din ce in ce mai rea.Dorinta de a avea putere,bani,libertate si faima ii schimba si deobicei nu in bine....Intr-un tarziu realizeaza ca s-au schimbat si le pare rau...isi cer scuze.Dar oare putem sa ii iertam daca s-au schimbat si nu vor mai face aceasta gresala?Niste scuze vor inchide rana adanc deschisa?Eu nu stiu daca as putea sa o iert pe mama mea sau pe tatal meu care chiar de ne creste asa cum ne creste ,nu ne-a lasat pe drumuri ,dar a facut asta doar pentru a sta in aceasta casa nicidecum de obligatia de parinte pe care o are.Constiinta ne-ar lasa in pace daca nu i-am ierta?Trecutul nu o sa ne invadeze vietile ?Oricat demult am nega ca nu ne mai pasa de ei ,sa faca ce vor ca ne-au ranit prea mult trebuie sa recunoastem ca avem nevoie de ei ,fac parte din noi.Nu trebuie sa facem aceeasi gresala ca ei .Daca ei ne-au abandonat si noi trebuie sa facem la fel?...Nu pt ca facem o gresala si mai mare ca ei.:)N-ai fii fericit daca fiica ta ar fi langa tine chiar daca ar fi doar pt cateva minute/ore,sa iti ceara sfaturi ,sa o ajuti ,sa-i daruiesti iubirea ce nici un alt tata nu o va putea darui mai bn ca tine?Pacat ca multi parinti nu vor asta sau cica ''nu pot''.''Nu pot'' nu exista ,poti sa faci si sa ai orice daca iti doresti cu adevarat.Cuvantul ''parinti adevarati'' nu mai exista demult in vocabularul meu.Apropo,multumesc pentru mesaj.O zi buna tuturor!
Daca te încălzeste cu ceva, sa stii ca exista si de partea cealaltă personaje identice. Mie îmi vine sa rad acum când ma gândesc, dar numai de ras n-a fost, eu am rămas cu fiica-mea acasă,si a fost foarte greu si cu job-ul si cu educatia, scoală, etc., noroc ca maica-mea mi-a dat o mana de ajutor, altfel nu stiu cum m-as fi descurcat. Si ca sa vezi ca se poate si mai rau, după ce practic am crescut fata, văzând ca ex'a nu mai are nici un gând sa mai vina pe acasa am dat divort, si am anunt-o. Sa vezi minune ce repede a venit, si cu ce pretentii, marea problema a fost, nu cumva sa-i retrag numele de familie de dupa căsătorie (mai tarziu am aflat de ce, isi facuse acte pe numele ala :) si cum legea la noi numai lege nu e, am pierdut si fata la proces, dar am pierdut-o si pentru ca fiica-mea, imbrobodita de fosta, si mirajul cu strainatatea in doi timpi si trei miscari nici n-a vrut sa mai auda de mine, si in afara ca n-a vrut sa auda, mai tarziu, dupa divort, cand am cerut drept de vizita a tras niste minciuni pe la proces de imi cadea obrazul de rusine si nu am inteles defel cum poate sa minta in asemenea hal, eu ma consider un om de onoare, in primul rand corect si nu suport minciuna, si asa mi s-a pus la suflet chestia aia ca nu pot s-o mai vad si nici s-o iert, fiindca a ajuns intr-un tarziu pe la mine, dupa ceva ani, cu lacrimi, si scuze ca maica-sa a pus-o, dar asa de rau mi s-a pus chestia aia la suflet, atunci la proces incat acum, la mine, nu mai era nimic pentru ea, imi pare rau de ea, doar atat.
Da-mi voie sa te contrazic.Si eu trec printr-o situatie asemanatoare cu cea prezentata aici deci stiu un pic mai bine prin ce trece ea si crede-ma nu ma mandresc cu asta.Noi suferim pentru ca ce altceva poti face cand cineva iti distruge toata viata?E ca si cum cineva drag moare ,nu poti plange tot timpul dupa acea persoana ,insa de cate ori te gandesti la ea nu ai cum sa nu fii trist.Aceasta tristete nu dispare niciodata,nu are cum .Asa e si aici mai ales cand sunt atatea lucruri care iti amintesc de acea persoana care ti-a distrus viata .Mereu cand iti aduci aminte ,suferi ca asta e si normal si te intrebi de ce face asta?Ai facut ceva pt care sa meriti o asemenea pedeapsa dura si aproape de nesuportat?Eu cred ca mama mea nu are constiinta pt ca daca avea cu siguranta nu putea trai .Macar un telefon si stiam ca se mai gandeste uneori la noi.Rar,dar se gandeste.:) Insa nuuu ...nimic.Sunt de parere ca persoanele care pleaca in strainatate pt a oferi un trai mai bun pt familiile sale sunt ...cum sa le zic....deloc bune,fara sentimente.Sunt mai importanti banii decat dragostea parintilor?Daca ei isi iubeau copii cu adevarat cu siguranta gaseau metode pt un trai mai bun.Este doar parerea mea....cei care trec prin asa ceva imi inteleg mai bine parerea si sunt de acord cu ea.Fiti optimisti ca vi se va raspunde la fel!
In cazul in care vreodata vrei dori sa vorbesti cu mine, aici e adresa mea de Facebook. www.facebook.com/adirazvan Ai grija de tine!
Sunt cam de aceeasi varsta cu tine, cu un an mai mic ca sa fiu mai exact (cred ca sunt printre foarte putinii baieti care posteaza pe-aici), si spre deosebire de tine am avut noroc de un tata extraordinar si pur si simplu mi se rupe sufletul cand citesc acest articol. Acest Sabau Marton este un nenorocit, dar ce poti sa-i faci? Eu l-as spanzura cu capul in jos...Ar cam merita, dar e greu de pus in practica... Domnisoara, degeaba suferiti toate din cauza unui asemenea individ, lui prea putin ii pasa. Un asemenea individ merita sa fie uitat de toti si de toate. Nimeni nu stie ce ii rezerva soarta blestemata, putem muri azi sau peste cincizeci de ani. Viata e prea scurta sa plangeti... Cat despre divort, mama ta ar trebui sa mearga in instanta, caci are toate sansele sa castige procesul de divort si partajul. Conform noului cod civil, care va intra in vigoare in curand, locuinta familiei ramane in proprietatea celui ce castiga procesul, deci nu veti ramane in strada asa cum probabil si-ar dori el. Stati de vorba cu avocat! El va va explica procedura. Din pacate sunt prea multi parinti care fie isi abandoneaza familiile, fie isi bat copiii, fie fac lucruri si mai oribile, iar cei ce sufera mereu sunt cei slabi: in cele mai multe cazuri sunt mama si copiii, dar exista si barbati pe care o asemenea tradare ii distruge psihic. Cred ca esti prin clasa a 12a si deja ai infruntat o multime de lipsuri, necajuri si nenorociri. Probabil ai auzit de multe ori cliseul "timpul vindeca orice rana". Eu sunt de parere ca doar omul isi poate indulci propria existenta. Sunt sigur ca tu, spre deosebire de donatorul tau de ADN, iti vei iubi copiii. Dar nu te grabi! Tu ai inca intreaga viata inainte. Nu te grabi sa te casatoresti cu vreun nenorocit care sa-ti distruga viata
Posteaza comentariu