Căsnicia mea s-a născut odată cu fiul meu David, care a apărut exact când credeam că lumea mă aşteaptă s-o cuceresc. Aveam din când în când relaţii sexuale cu Marian, dar numai pentru că în acel moment al vieţii mele nu aveam ceva mai bun. Eram anul doi la Arte plastice şi respiram artă prin fiecare fibră. Mă imaginam o pictoriţă de succes, cu expoziţii în toată lumea şi cu iubiţi în fiecare oraş mare care are gelerie de artă.
În loc de asta un prezervativ rupt a făcut să devin mamă la nici 21 de ani şi să trebuiască să mă mărit cu Marian, chiar dacă el era un oarecare tehnician dentar în cabinetul stomatologului meu. E un om de treabă, de casă, cum se spune, un tată bun şi la început era chiar şi un amant pasional. Acum, după şapte ani de căsnicie, nimic nu mai e pasional în patul nostru. Poate doar visele mele.
Am terminat facultatea, însă nu am avut nicio expoziţie şi nici nu am devenit celebră. De altfel pictura este pentru mine acum doar un hobby, pentru că a trebuit să accept un job oarecare cu care să facem faţă cheltuielilor familiei. Picturile mele stau undeva pe balcon, între lada cu scule a lui Marian şi borcanul cu murături.
În urmă cu doi ani a apărut, însă, EL. Acel bărbat pe care-l visam, căutam şi aşteptam. Un artist, un intelectual pur sânge, un cuceritor, un şarmant care jonglează femeile pe degete şi nu rămâne cu niciuna. Bărbatul ideal! M-am îndrăgostit nebuneşte, cum nu credeam că o să pot s-o fac vreodată. După cinci ani de sastisire într-o căsnicie banală, cu o viaţă banală, în care nimic nu mă motiva, întâlnirea cu F. mi-a reaprins lumina din ochi şi jarul din călcâie.
Mi-am dat seama că sufeream după artă şi literatură ca însetatul în deşert. Cu F. aveam discuţii literare, schimburi de idei artistice, ne simţeam reciproc, ne completam, ne aflam întotdeauna pe acelaşi palier, unde Marian nu a aspirat niciodată să ajungă măcar. Ştiu că poate suna a snobism, dar nu este. E vorba de un soi de comunicare abstractă pe care o ai cu unii oameni cu care împărtăşeşti aceleaşi cunoştinţe şi valori, şi care e imposibil de atins cu cineva care nu are aceeaşi instrucţie, educaţie ca şi tine.
Timp de un an m-am simţit împlinită pe toate planurile alături de F. Clipele noastre împreună erau stropi de miere într-o ceaşcă cu ceai hepatic. Nu ne vedeam în fiecare zi, şi trebuia să fac adevărate inginerii ca să pot ascunde această relaţie care îmi umplea viaţa de bucurie, dar care mi-ar fi putut periclita şi acea brumă de familie care mă ţinea în masa amorfă de oameni oarecare. Cu toate neîmplinirile ei, familia înseamnă, mai presus de orice, băieţelul meu, pe care îl iubesc şi pentru care refuz să cred că mi-am sacrificat toată viaţa inutil.
Problema în tabloul ăsta aparent perfect – atâta vreme cât fericirea cu F. putea fi ascunsă de familie – nu a venit de la mine, ci de la el. F. are aproape 50 de ani şi are o relaţie ciudată, de mai bine de 20 de ani, cu o femeie care probabil îl va aştepta veşnic. Nu sunt căsătoriţi, dar legătura dintre ei este mai puternică decât orice act de căsătorie. F. o păstrează ca pe o constantă în viaţa lui, indiferent cu cine ajunge să împartă patul vremelnic sau ce ajunge să simtă pentru vreo altă femeie.
Ştiam de existenţa ei, aşa cum ştiam şi de numeroasele lui aventuri dinainte de mine. Însă pe măsură ce relaţia noastră devenea mai intensă, şi el îmi cerea exclusivitate – să fiu numai a lui, să nu mai am intimităţi cu Marian – am devenit şi eu mai posesivă. Şi pe măsură ce eu deveneam posesivă, el trecea mai departe. La alte cuceriri.
Relaţia noastră s-a finalizat în urmă cu câteva luni, pentru că eu i-am pus capăt. Nu mai suportam transformarea lui din bărbatul pasional şi şarmant în amantul grăbit, interesat numai de o tăvăleală rapidă. Dispăruse complet, parcă, relaţia noastră artistică, intelectuală, nu mai eram pentru el decât încă o... pe care o mai avea din când în când.
Mi-a fost extraordinar de greu să renunţ şi să-i spun să nu mă mai caute. Sufăr şi acum de dorul lui şi lupt cu mine însămi ca să nu-l caut eu. Viaţa mea mi se pare şi mai anostă decât era înainte de F. şi sunt într-o depresie fără fund de câteva luni. Simt nevoia să descarc tot ce am acumulat în ăştia doi ani de duplicitate, fericire şi disperare, să povestesc, să plâng şi să mă destăinui cuva, dar nu am cu cine să vorbesc despre asta, pentru că nimeni nu ştie - şi nici n-ar trebui – că am avut un amant.
Şi mai trist mi se pare că atitudinea recentă a lui Marian faţă de mine este una extraordinară, de tandreţe şi iubire, pe care o simt mai mult decât oricând înainte, deşi nu o merit. Şi din păcate nici nu o împărtăşesc. Încă îl iubesc pe F. chiar dacă pentru el nu am fost decât încă o amantă oarecare.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
© Copyright:
Poveste adevărată: "Sufăr după amantul pierdut, deşi am un soţ minunat"
Căsnicia mea s-a născut odată cu fiul meu David, care a apărut exact când credeam că lumea mă aşteaptă s-o cuceresc. Aveam din când în când relaţii sexuale cu Marian, dar numai pentru că în acel moment al vieţii mele nu aveam ceva mai bun. Eram anul doi la Arte plastice şi respiram artă prin fiecare fibră. Mă imaginam o pictoriţă de succes, cu expoziţii în toată lumea şi cu iubiţi în fiecare oraş mare care are gelerie de artă.
Comentarii (15)
daca este adevarat povestea tin sa te anunt ca totul de intampla din vina ta! 1. ai refuzat sa spui NU la casatoria cu sotul tau, copilul ti-l puteai creste si singura! 2. daca tot ai facut pasul de a intemeia o familie trebuia sa nu renunti la ceea ce te reprezenta, ci sa ii spui sotului tau pasiunile tale pentru a le putea impartasi impreuna cu el. 3. daca nici asa nu mergea, draga mea, te anunti ca trebuia sa divortezi, nu poti face o intreaga familie sa suferi ca esti tu nesatifacuta in ale dragostei. trist, dar adevarat! Trebuie sa te gandesti la ce vrei cu adevarat in viata, ca nu mai ai 18 ani, esti femeie in toata firea si poti lua decizii de una singura!
buna cred ca orice femeie din lumea asta poarta in suflet o tristete sau are o poveste ascunsa, la fel se intampla si cu mine. oricum si daca ai fi ramas cu acel F.cred ca aveai mai mult de suferit, ma refer la faptul ca el era implicat in alta relatie si ai fi regretat mai tarziu ca te-ai despartit de sotul tau care iti ofera o viata de familie, asta conteaza cel mai mult linistea si respectul intr-o familie, bineinteles ca si iubirea, dar in majoritatea cazurilor spun cu regret ca nu le poti avea pe toate. multa bafta in viata.
tehnicianul dentar nu sta in cabinetul stomatologului! in rest...literatura pt casnicele care se uita la telenovele...
Nu te judec pentru felul in care ai procedat pentru ca a te indragosti nu este ceva ce planuiesti (in mod normal). Dar mie mi se pare ca aura negativa pe care ai atras-o asupra casniciei tale te-a facut sa te reorientezi catre o iluzie a iubirii, nu catre iubirea adevarata. Hai sa iti spun si de ce?! Exista o vorba in batrani "nu da pasarea din mana pe cioara de pe gard", este foarte adevarata, dar tu ce-ai facut? Ai vrut si pasarea din mana (pentru siguranta zilei de maine si pentru siguranta sufleteasca) dar ai vrut si cioara de pe gard (care-ti oferea ceea ce considerai tu ca lipseste). Ei bine, chiar daca ai o familie, cel mai just lucru pe care il poti face atunci cand te indragostesti este sa renunti, fie la iubire, fie la familie. Trebuie sa alegi..cand nu alegem suntem egoisti! Tu nu ai ales, pentru ca ceva in inima ta iti spunea ca daca alegi iubirea, vei ramane cu NIMIC. Dupa mult timp, prea mult timp as putea spune eu, ai ales familia, DAR asta pentru ca el s-a schimbat..Deci ai luat o decizie impusa de circumstante, nu de vointa ta. Analizeaza situatia din unghiul tau..si poate iti vei da seama ca ai gresit. Si inca ceva...daca pentru tine barbatul ideal este cel care jongleaza cu femeile pe degete, de ce nu ti-a convenit situatia? Ca in final asta a fost si motivul pentru care i-ai pus punct..Corect? Stiu ca toate femeile viseaza la o iubire nebuna, plina de entuziasm, surprize, pasiune etc..insa iubirile astea nu dureaza mult........se termina..din pacate, e drept, dar se termina..rareori duc catre o casnicie. O iubire imensa atrage dupa sine posesivitate, paranoia, aventuri, tradari din razbunare si multe alte lucruri care intr-o casnicie nu ar fi binevenite. Ma deranjeaza insa faptul ca suntem judecate de barbati pentru faptul ca ne indragostim, chiar daca suntem intr-o relatie. Nu stiu ce e mai rau: Sa te indragostesti si sa pui punct relatiei care te facea nefericita??? Sau (ca barbat) sa inseli fara regrete si sa pretinzi ca iti iubesti partenera???
Ce patetic, cata pretiozitate la tanti , iiiiiiiiii ha ha ha ! "comunicare abstracta" , asa se zice? Nu mai bine va duceti dvoastra, doamna, la un terapeut, sa va lamuriti ce va lipseste in viata si cum sa aveti singura grija sa va rezolvati problemele? Amanti or sa mai apara, dar frustrarile si neimplinirile raman. So...
"...cu iubiţi în fiecare oraş mare care are gelerie de artă" cam masculina gandirea, esti femeie sau...?
In sfarsit vad o poveste frumoasa scrisa de un om frumos, care are puterea sa iubeasca, sa simta, sa sufere si sa mearga mai departe fara catalogari conventionale, etichetari superficiale sau judecati meschine..o femeie care stie sa traiasca.
da,frumoasa povestea ,tehnicianul dentar poate fi considerat un mic artist .O meserie care cere mult talent, pasiune,forma ,culoare ,dimensiune si nu in ultimul rand ...daruire ,va spun aceste lucruri pentru ca practic aceasta meserie.....
Intotdeauna am fost de parere ca lucrurile care se intampla cu viteza luminii, dispar si mai repede de atat.Sentimentul cand vezi prima oara pe cineva si te indragostesti brusc , nu au constituit garantii de fericire reala.Lucrurile astea 'paf' vin, 'paf' se duc.Ceea c construiesti incet, cu rabdare si unde investesti fie si doar timp si nu iubire, acelea sunt lucrurile cu adevarat importante si durabile.Relatiile de prietenie ca sa le zic asa , dintr.o casnicie sunt mai durabile decat cele de iubire nebuna.Plus ca, iubirea se mai si invata si o zic si din proprie experienta.Trebuie sa iti doresti sa investesti in sotul tau, mai ales ca din c ai zis, pare un om deosebit printre spoiturile de barbati din ziua de azi care nu stiu sa puna un bec ( sau sunt prea putori) si vei vedea ca daca te softezi putin sa mearga, poate o sa ai suprize placute! ;)
Multe greseli gramaticale,pre multe.Referitor la articol,morala este "daca nu-ti convine,pleaca".Oricum femeile toate's la fel.
draguta eu te inteleg si empatizez cu tine deoarece si eu sunt indragostita de un mitocan ce nu a avut niciodata sentimente fata de mine.am renuntat la presupusa "relatie"ce o aveam in speranta ca l voi uita pt ca imi facea rau sa fiu cu el,eu vroiam mai mult dar el era rece.am de aproape 1 an o noua relatie cu un barbat bun,dragut atent etc ,nu l am inselat si nici nu am de gand ,doar ca ma gandesc mereu la fostul,ink il iubesc si ma pierd cu firea cand ne intalnim intamplator.concluzia este ca trebuie sa ne resemnam deoarece un barbat foarte frumos,extrem de carismatic si instarit niciodata cum se zice "barbatul ideal"pentru noi ,nu va fi al nostru niciodata.succes in viata
Buna, Sfatul meu este sa incerci sa te concentrezi pe ceea ce ti-a lipsit din relatia cu sotul tau (arta, literatura) si sa gasesti persoane educate si talentate cu care sa discuti despre pasiunile tale. Iar copilul si sotul sunt cei care trebuie sa iti dea liniste si echilibru si sentimentul de apartenenta la o familie, familia ta. Tu trebuie sa fii multumita cu tine insati, fara a astepta sa ti se ofere asta de la partener. Dupa cum se vede nici F. nu a putut sa-ti ofere treaba asta pe termen lung, si, asa cum bine a observat o doamna, si-a vazut propriul interes. Interesul tau propriu esti tu (si aici trebuie sa ai grija de tine sa nu-ti lipseasca arta, literatura si ce te mai implineste pe plan intelectual) copilul, pe care trebuie sa-l protejezi si sa nu- expui inutil unei despartiri, si sotul tau care aparent te iubeste si te sustine. Nu cred ca e atat de complicat, nu? Bafta!
Nu-i corect sa nu te multumesti cu iubirea sotului,tu cauti "cai verzi pe pereti",stii cate femei au o viata de calvar ? soti care le jignesc ,nu le respecta....Intr-o zi o sa tanjesti dupa o viata linistita si monotona!!!!!!!!
ai fost doar o amanta ptr acel barbat batran si plin de tampenii in cap. pe sot nu il iubesti, munca nu te satisface. fa putina ordine in viata ta, afla ce iti doresti si pune punct acelor lucruri care te nemultumesc. ca de exempluŞ divorteaya si lasa l pe marian acum cat este tanar sa isi refaca viata, oricum nu te merita, oricum nu il meriti. nu te lasa cramponata de acel copil, el nu te a oprit sa iti dai viatapetse cap...nu am puterea nici macar sa iti dau sfaturi d a poi sa ncerc sa te compatimesc. imi pare rau, dar nu pot
stii eu cred ca tu nu stii singura de vrei la viata ta, daca nu-ti iubesti sotul divorteaza si lasal sa-si gaseasca ofemeie care o sal iubeasca la fel si tu o sa-ti gasesti un iubit nou si o sati treaca. te dai jertva intr-o casnicie . zau nu te inteleg .mosu ala vezi kum are grija de viata lui ?pentru ka el stie ce vrea ,, partenere noi si tinere,, tu ai fost un moft pentru el. asa ca ori incerci sa-ti vezi sotull cu altii ochii ori divorteaza. ca asa te vei chinui multi ani de zile.
Posteaza comentariu