Nici când m-am măritat, nici înainte nu m-a pregătit nimeni acasă sau la şcoală pentru ce a urmat. Nu ştiam că unii bărbaţi au astfel de porniri şi nevoi, şi nici că voi nimeri unul care să mă supună la asemenea perversiuni. După numai un an de căsnicie am ajuns să aştept nopţile cu spaimă şi să mă rog ca mariajul meu să se sfârşească pentru că am impresia că nimic nu-l va aduce pe soţul meu pe calea cea dreaptă.
Am fost domnişoară când l-am cunoscut pe Ionuţ. Fusesem colegi la un loc de muncă la care eu am făcut o perioadă de stagiu în timpul facultăţii şi am păstrat legătura şi după aceea. La început părea că suntem foarte diferiţi şi nu mi-a trecut prin cap că o să fim iubiţi. După câteva luni ne-am apropiat neaşteptat şi am început să ieşim împreună. Am descoperit un Ionuţ foarte drăguţ, tandru şi serios, diferit de poza pe care o afişa la serviciu, unde părea mai şmecheraş.
Mi-a spus din start că apreciază dorinţa mea de a rămâne neprihănită până la căsătorie, şi că oricărui bărbat i-ar conveni să-şi ia o nevastă pură. Aşa că pe durata prieteniei noastre nici nu s-a pus problema de mai mult de nişte săruturi pasionale şi mângâieri erotice. Cinstit mi-a fost greu şi mie să rezist, pentru că ştia să mă aducă de multe ori pe punctul de a ceda ispitei. Îmi plăceau mângâierile lui, iar când ne atingeam buzele simţeam că mă curentează în cele mai adânci zone ale fiinţei mele.
Duhovnicul meu m-a încurajat şi m-a spijinit să rezist şi am ajuns şi la nuntă. După aproape un an de curte şi prietenie, am făcut o nuntă frumoasă, cu rude şi prieteni, în orăşelul de unde venea el şi unde părinţii lui sunt destul de înstăriţi. Familia lui m-a primit cu braţele deschise de prima dată şi nici acum nu am a mă plânge de vreun neajuns de la ei.
Toate bune şi frumoase, în noaptea nunţii Ionuţ aproape că nu s-a atins de mine, deşi eram pregătită sufleteşte şi un pic chiar îmi doream să se întâmple o dată, ca să văd ce am pierdut până la 25 de ani. Dar era prea obosit după nuntă şi am lăsat-o pe a doua noapte. Care nu a fost exact ce mă gândeam eu, dar şi mama şi duhovnicul mi-au spus că la început va fi rău. Ionuţ era foarte dornic şi chiar dacă s-a străduit să mă facă şi pe mine să simt ce simţea el nu a reuşit, poate pentru că eram prea stresată de ce avea să se întâmple. Aşa că s-a bucurat doar el de câteva ori.
Coşmarul a început la nici o lună de la nuntă, după ce Ionuţ a considerat că am „învăţat” cum e sexul normal, şi trebuie să încercăm ceva diferit. Nu m-a prevenit înainte, iar când a încercat să mă penetreze prin spate am sărit din pat ca arsă şi m-am ascuns în baie. Au urmat nenumărate încercări de a mă convinge să fac diverse alte lucruri cu care eu nu eram de acord, şi care mi se pare că nu au nicio legătură cu dragostea dintre doi oameni, ci cu deviaţiile animalice. N-am cedat, dar el insistă şi de multe ori simt că mă murdăreşte cu dorinţele şi încercările astea scârboase. Dumnezeu nu ne-a dat gurile ca să le spurcăm şi nici voie să ne vărsăm sămânţa în alte locuri.
Mi-e ruşine să vă descriu tot ce ar vrea Ionuţ să facem în patul conjugal, binecuvântat de Dumnezeu şi de biserică. Dar sunt disperată. I-am povestit şi mamei şi duhovnicului. Mama şi-a făcut cruce şi mi-a spus că nu poate să vorbească aşa ceva cu ginerele ei, nici măcar tatei nu-i poate spune. Iar duhovnicul mi-a sugerat să merg cu Ionuţ la el ca să discute, ca de la bărbat la bărbat. Dar Ionuţ nici nu vrea să audă. M-a certat că am spus unor străini ce e la noi în pat.
Aşa că acum nu ştiu pe ce cale să apuc. Mi-e frică să mă bag în pat cu el când vine seara şi mă rog la Dumnezeu ori să-l oprească pe el, ori să termine căsnicia noastră, deşi asta mi se pare un păcat şi mai mare.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt
alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate
de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost
schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă
rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi
exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre,
scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
Poveste adevărată: "Soţul meu vrea perversiuni. Mă rog la Dumnezeu să-l ierte!"
Nici când m-am măritat, nici înainte nu m-a pregătit nimeni acasă sau la şcoală pentru ce a urmat. Nu ştiam că unii bărbaţi au astfel de porniri şi nevoi, şi nici că voi nimeri unul care să mă supună la asemenea perversiuni. După numai un an de căsnicie am ajuns să aştept nopţile cu spaimă şi să mă rog ca mariajul meu să se sfârşească pentru că am impresia că nimic nu-l va aduce pe soţul meu pe calea cea dreaptă.