Nu are decât 30 de ani și suntem împreună de trei ani, dar deja are probleme de erecție. Și asta se întâmplă de când se droghează. Combinat cu țigările și alcoolul, practic Dan a devenit umbra bărbatului de care m-am îndrăgostit. Nu știu cum să-l ajut, și îmi pun serios problema dacă el e bărbatul lângă care vreau să rămân și să-mi întemeiez o familie.
Când ne-am cunoscut noi Dan avea aproape 80 de kg la 1.80 m înălțime. Acum abia cântărește 65 de kg, cu tot cu haine, și îl văd că se topește pe picioare. Părinții lui nu știu de problema asta a lui cu drogurile, și de fapt nici el nu vrea să admită că are o problemă, și că deja a devenit dependent. Iar ultima discuție am avut-o de la faptul că nu mai facem dragoste. După câteva scuze de genul „sunt obosit/stresat/enervat de la muncă”, a venit răspunsul sec că după trei ani cu mine nu mă mai dorește ca la început și că să-l mai las în pace cu reproșurile.
Dar adevărul e că văd dimineața, de exemplu, că nu mai are erecție matinală. Știu, o să fie un șoc pentru bărbații care citesc, dar voi știți, doamnelor, că noi ne dăm seama când bărbatul lângă care dormim ne dorește sau nu dimineața.
E, eu de ceva timp văd că Dan al meu moare încet, îi moare licărirea din ochi și i se duce viața din corp. Nu mai e vesel, nu mai are putere, nu mai e bărbat. E doar o umbră de om care merge la serviciu și vine acasă, se târăște prin casă de colo colo ca un leu jigărit în cușcă, atunci când nu există nimic care să-l stimuleze prin frigider sau în sertarele lui, iese afară de unde vine mai animat pentru câteva ore, și cam asta e viața noastră.
Nu e vorba nici măcar de bani, pentru că deocamdată avem, slavă Domnului. Amândoi avem job-uri bune și ne-am permite orice extravaganță, dar chestia e că nu mai facem nimic din ce obișnuiam să facem pentru că el și-a pierdut interesul pentru orice. Practic el trăiește doar pentru o doză, de orice. La început a fost cu băutura, apoi pentru că i-am tot sugerat că nu-mi place că miroase a alcool seara în pat, și că nu e sănătos nici pentru ficatul lui să bea mereu, a lăsat-o mai moale. Și a început să fumeze diverse feluri de iarbă. Apoi a trecut la astea „legale”, dar care sunt și mai otrăvitoare, din câte am înțeles. Mi-e teamă de momentul în care va decide să încerce ceva mai mult.
Nu știu cum să-l ajut și cum să-l fac să renunțe. Am vorbit cu un psiholog fără ca el să știe și mi-a spus că atâta vreme cât el nu își dorește să renunțe, nu se poate face nimic. E un bărbat în toată firea, nu poate fi constrâns să se interneze. M-am gândit să le spun și părinților lui, dar sunt încă în cumpănă. Pe de-o parte nu vreau să-i îngrijorez, mama lui suferă cu inima. Pe de altă parte dacă află că le-am zis se va supăra el pe mine și probabil ar fi mai rău. Ar putea să plece de nebun de casă și s-ar pierde definitiv în jungla drogurilor.
De la începutul relației noastre el mi-a cerut un singur lucru: să nu-i implic în cuplul nostru nici pe părinții lui nici pe ai mei. Și așa ne va fi bine. Dar uite că acum nu ne e. Practic noi doi nu mai suntem un cuplu decât în măsura în care conviețuim în aceeași casă și împărțim acest secret greu de dus. Mi-e teamă pentru el și pentru viața lui, dar începe să-mi fie milă și de viața mea. Nu vreau să-l las la greu, dar în același timp nu știu cum să fac să-l conving să renunțe. Ce sugestii mi-ați da?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
© Copyright:
Poveste adevărată: "Prietenul meu are probleme de potență din cauza drogurilor"
Nu are decât 30 de ani și suntem împreună de trei ani, dar deja are probleme de erecție. Și asta se întâmplă de când se droghează. Combinat cu țigările și alcoolul, practic Dan a devenit umbra bărbatului de care m-am îndrăgostit. Nu știu cum să-l ajut, și îmi pun serios problema dacă el e bărbatul lângă care vreau să rămân și să-mi întemeiez o familie.
Comentarii (5)
nu-mi vine sa cred ca poate sta cineva cu o persoana care se drogheaza. ca inca mai rezista, ca isi pune problema ca AR PUTEA sa nu fie persoana cu care vrea sa-si intemeieze familie.. e un drogat, ce familie sa ai cu asta??? nici macar nu mai poate avea copii, din cate spui. cata rabdare au unii, cum le place sa se tortureze..
Te sfatuiesc sa uiti de el, deja formati un trio: tu, Dan si drogurile. Omul nu recunoaste ca are o problema, dar vei avea tu mai multe pe viitor. Incearca sa te imaginezi la sectia de politie, incercand sa dovedesti ca nu esti implicata intr0o retea de droguri. Incearca s ate imaginezi incercand sa le dovedesti celor de la Antidrog ca esti nevinovata, asta daca va prinde la un filaj ca aveti prafuri in casa. Tot salariul tau se va duce incet incet doar pe facturi si prafurile lui Dan, ca sa nu mai zic ca in curand va mari doza. Ce vei face daca vei ramane insarcinata cu un toxicoman? Te-ai gandit ce probleme de sanatate poate avea copilul unui tata dependent de droguri? Cum va creste copilul intr-o familie unde drogurile sunt la loc de cinste? Iti spun toate astea pentru ca am avut un prieten bun prieten cu cocaina. Tarziu a recunoscut dependenta si nu iti spun ce toane si schimbari bruste de stari de spirit avea. Cum nu eram de acord cu ce gandea el, cum imi reproca toate prostiile din lume. Cred ca mai avea putin si ma considera vinovata de izbucnirea celor 2 razboaie mondiale si de criza din Golf. Daca vrei sa iti toci nervii, tineretea si banii cu un Dan toxicoman e alegerea ta, barbati cu capul pe umeri inca se mai gasesc. Bafta sa iei cea mai buna decizie.
Hmm , ca fost consumator "traficant" de iarba, etnobotanice, hasis,prafuri etc , exista o singura solutie pt asta o singura salvare si aceasta iti spun din start este domnul isus. actuala prietena a tras cu mine 4 ani de zile de minciuni peste minciuni+ o situatie mai neplacuta cand am fost arestat 6 luni de zile , am iesit afara dupa nici 1 saptamana ma`m apucat iar etc, 1 la mana anturajul trebuie lasat, desfintat si anume acel anturaj consumator 2 la mana dus la biserica si nu la orice biserica incearca sa`l duci la penticostali, spun asta deoarece duhul sfant are puterea aceasta de a schimba omul prin mana lui dumnezeu isus ,slava domnului in bisericile ortodoxe daca ai observat fiecare dupa slujba ba uni merg la bere uni isi aprind tigara injura etc in fine nu judec pe nimenea doar incerc sa ajut . in cazul meu asa am scapat de tot ce insemna droguri tigari alcool curvie si tot ce tine de poftele firi pamantesti + am cu totul si cu totul alta viata in care fosti "prieteni" ma fac nebun gen ba esti nebun te-ai pocait etc ,duhurile rele plang atunci cand un om se schimba 2 la mana sa citeasca biblia , sa inceapa de la noul testament , prin citirea ei va incepe sa se cerceteze 3 la mana rugaciune sa ti tu pt el si post , dar atentie adevaratul post este acel in care nu bei nu mananci nu bagi nimica in gura in acea zi macar pana la ora 6 iar mancarea ta din acea zi o daruiesti unui sarac... nu`s ce sa zic in afara de incredete in dumnezeu si incearca din rasputeri sa i explici pe ce cale este si unde va ajunge , momentan el este in robia drogurilor , alearga dupa ele mai ceva ca dupa orice. mare pacat sper ca mesajul meu sa te ajute. domnul sa va binecuvinteze!
Ti-am citit povestea si am inteles destul de bine ce se intampla, iti propun sa-i faci surprize, placte si marunte, de ex. sana-l si spune-i sa nu-si faca planuri pt ca ai cumparat bilete la cinema, gaseste o comedie buna, un film frumos (fara sa-i ceri tu vre-o sugestie sau sa-l "descosi "), baiatu e intr-o perioada de depresie, daca il vrei inapoi la tine si daca vrei ca totul sa fie "cum era odata" iti propun sa te inarmezi cu multa rabdare, si oricat de greu ti-ar fi, fi mereu pozititva, fa-l sa se simta in largul lui atunci cand e alaturi de tine, si incet, cu timpul vei vedea, ca lucrurile se vor schimba si va trai pt. voi! E timpul tau ca sa faci ceva si adaca vrei sa-l ajuti fa-o ! Foloseste-ti imaginatia si fi pozititva! Ai acceptat si i-ai respectat dorinta de la bun inceput, nu da cu bata in balta atunci cand vrei sa faci bine! Iti sugerez sa-i respecti dorinta si acuma, ai pastrat secretul foarte bine....mai poti sa o faci ! Cum a scris si Laura, o vacanta doar voi doi, undeva frumos si linistit ar fi o solutie buna! Sunt foarte multe solutii, foloseste-ti imaginatia! Fi pozititva!
n-ai ce sa-i faci.si eu sunt cam in aceeasi situatie,numai ca nu lipseste dorinta.oricum,in primul rand e vorba de sanatatea lui.daca el nu vrea,nu ai ce-i face.eu cand am incercat sa-i explic a inceput sa tipe.nici amenintarile cu despartire n-au functionat.incearca sa-l atragi intr-o vacanta de cateva zile undeva de unde nu poate procura asa ceva.analizeaza-i comportamentul.vezi daca poti face ceva.multa bafta
Posteaza comentariu