Poveste adevărată: "Poftesc la colegele fiicei mele, adolescente dezinhibate"

Am 45 de ani şi sunt căsătorit de 20. Fiica noastră cea mare are 17 ani, dar s-a întâmplat să mai avem şi un băiat care tocmai împlineşte opt ani. Diferenţă mare, nici noi nu ne aşteptam să rămână gravidă, mai ales că sexul cu soţia mea s-a cam rărit din cauza rutinei în principal.

Căsnicia noastră a fost şi este una reuşită, judecând după standarde morale sau sociale în vigoare: ne înţelegem bine, ne respectăm reciproc, avem doi copii reuşiţi, o casă, o maşină, cariere respectabile, suntem un cuplu civilizat. Şi cu toate astea, după 20 de ani şi atâtea „împliniri sociale” eu sunt un bărbat nefericit.

O să vă întrebaţi ce-mi lipseşte, mai ales că pentru voi, femeile, cam astea sunt elementele esenţiale ale vieţii: căminul, familia, copiii. Şi totuşi, voi pierdeţi din vedere instinctele animalice care zac în noi, bărbaţii, şi dorm în voi, după o anumită vârstă. Sociologii spun că după ce v-aţi cuibărit, vouă nu vă mai arde.

Ei, nouă da. Şi încă mai abitir în condiţiile în care cu femeia pe care o ai alături de atâta amar de ani - şi de care te freci ba în bucătărie, ba pe sofa în sufragerie, ba la piaţă, ba în concediile oficiale, de familie - încerci să nu te mai intersectezi deloc sau cât mai puţin în patul din dormitor.

Şi atunci ce ne rămâne? Desigur aventurile de scurtă sau lungă durată de la birou sau din delegaţii. N-am fost niciodată adeptul lor, pentru că nu doresc să-mi ştirbesc reputaţia de bun profesionist la serviciu. Mai ales că vorbesc despre o carieră de peste 25 de ani la care chiar ţin. Deci nu, nu am avut niciodată o amantă până acum.

Prin urmare vă imaginaţi că până de curând viaţa mea sexuală a fost destul de seacă. Ştiu, o să fiu condamnat, mai ales de curentul de opinie „cum vrei să arate femeia la 40 de ani după două naşteri?” şi pot fi de acord cu asta. Dar nu modul în care arată soţia mea acum e problema, ci faptul că stă în legea firii să nu mai poţi fi atras după 20 de ani de acelaşi corp, care oricât s-ar strădui să menţină aparenţele va continua să fie doar un corp pe care-l cunoşti prea bine, la fel ca pe al tău.

Iar cu tine însuşi nu vreii să faci sex, nu?

Se întâmplă, însă, ca în ultimii doi ani fiica noastră să vină acasă însoţită de colege de liceu. Aţi remarcat cum arată fetele de liceu în ziua de azi? Ştiu, şi asta o să vă sune condamnabil, mai ales venind de la un tată. OK, nu îmi privesc fiica cu pofte, să ne înţelegem bine. Dar sunt bărbat, încă îmi mai doresc sex de calitate, şi nu pot rămâne indiferent în faţa unor trupuri atât de înfierbântate de hormoni cum sunt cele adolescentine.
Iar ce agravează lucrurile e faptul că ele sunt perfect conştiente de asta şi provoacă. În cazul meu s-a întâmplat într-o seară, când una dintre prietenele fiicei mele a dormit la noi, şi am auzit fără să vreau o conversaţie între ele în care puştoaica îi spunea fetei mele că eu sunt un tip mişto şi că mi-ar suge-o. Atunci s-a produs declicul. Înainte să mă apuc să mă întreb dacă fiica mea a făcut vreodată sex oral, dacă fata aceea brava sau nu, înainte de orice am început să fantazez numai şi numai cu privire la asta. Iar realitatea nu a întârziat să se întâmple.

Şi a fost, trebuie să recunosc, minunat. Soţia mea nu a fost de acord niciodată să facem sex oral. A trebuit să facem doi copii şi să aştept 20 de ani de căsnicie ca să mi se întâmple acest lucru minunat. De la o adolescentă de 17 ani, care-şi păstrează intactă fecioria, de frica părinţilor, dar găseşte excitantă şi chiar orgasmică satisfacerea bărbaţilor pe alte căi decât cea tradiţională.

Evident că nu m-am oprit la ea, aşa cum nici ea nu s-a oprit la mine, şi evident că despre situaţia asta nu ştie nimeni din familia mea. Sper că nu mă veţi considera un monstru, doamnelor, scriu acest email doar ca să vă atrag atenţia că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par, iar o căsnicie minunată socialmente vorbind poate ascunde şi astfel de secrete „murdare”.

Dar faptul că prietenele fiicei mele mă găsesc un bărbat atrăgător şi sunt dispuse să facă lucruri minunate, pe care soţia mea nu le-a dorit niciodată, nu mă face să fiu un soţ mai puţin bun, un tată mai puţin preocupat. Sunt un bărbat normal, sănătos, a cărui viaţă se cere trăită. Chiar dacă părţile cele mai încărcate de adrenalină sunt neştiute.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.