Poveste adevărată: "Mi-e scârbă de fostul meu iubit virtual. Ce-a fost în capul meu?!"

Se împlineşte anul de când m-am despărţit de fostul iubit şi încă nu am reuşit să trec peste această relaţie. Ceva s-a întâmplat, însă, şi este o răsturnare spectaculoasă de situaţie. El şi-a actualizat fotografia de profil de pe Facebook şi cu ocazia asta am putut să văd cât de mult s-a schimbat. Sau poate că de fapt aşa a fost tot timpul, dar nu l-am văzut eu în lumina asta reală: un bărbat ofilit, buhăit, cu burtă şi chelie, dar care nu renunţă la ocheadele făcute tuturor femeilor care-i apar prin preajmă.

Relaţia noastră a început pe Internet, unde s-a şi consumat multă vreme, noi doi trăind în ţări diferite. Eu aveam 25 de ani atunci, iar el cu 30 de ani mai mult. Ştiu, o să ziceţi că ce mi-a trebuit, putea să-mi fie tată. Aşa e, dar dragostea nu te caută la data naşterii, nu? Ne-am îndrăgostit în mod real conversând pe Internet, deşi fiecare dintre noi avea un partener stabil alături. El e tot român, dar emigrat de multă vreme cu familia, aşa că m-a amăgit la început cu dorul lui de ţară şi de a vorbi româneşte. Ulterior mi-am dat seama că era felul lui de a avea aventuri, pentru că probabil în viaţa reală nu mai avea prea mult succes.

Flirtul ăsta a durat mai bine de un an, timp în care am ajuns să fac sex virtual cu el, prin video chat.

Scriind acum asta îmi dau seama ce prost sună pentru alţii, dar atunci nu părea nimic în neregulă. Eram îndrăgostită de un bărbat care mă vrăjise cu discuţii savante şi poetice, şi cu care, firesc, am ajuns să vreau să fac sex, doar că ne despărţeau nişte mii de km pe care niciunul dintre noi nu putea să-i parcurgă atunci. Iar sexul ăla virtual, oricât de incredibil ar părea – că în fond era o masturbare în faţa camerei video şi a unui ecran pe care şi el făcea acelaşi lucru – a fost cel mai bun sex de care am avut parte în viaţa mea. Cu partenerul meu real nu aveam orgasmele alea, vă spun cu mâna pe ... inimă.

Cam la şase luni de la debutul acestei relaţii furtunoase pe Internet simţeam că el este sufletul meu pereche, aşa că am cedat dorinţei lui de a fi numai cu el. Îmi cerea să nu mai fac sex cu prietenul meu pentru că asta ar însemna să-l înşel pe el. M-am despărţit de bărbatul cu care locuiam atunci şi cu care aveam o relaţie de vreo trei ani, şi am rămas singură, cu skype şi el, pe ecran. Făceam planuri că ne vom vizita, că îmi va arăta ţara în care el trăia de atâţia ani, că ne vom iubi în fiecare colţişor din ţara aia, de îndată ce eu aş fi avut cele necesare să ajung acolo. Biletul era destul de scump, iar job-ul meu nu-mi permite să lipsesc atâta timp. Aşa că tot tânjeam după această întâlnire, şi aşa s-a făcut anul.

Dar la un moment dat am început cumva să observ că el pe Facebook este mereu înconjurat de femei. Mai tinere, mai bătrâne, toate roiau în jurul lui complimentându-se reciproc şi trimiţându-şi bezele virtuale. Şi am început brusc să mă întreb oare cu câte dintre ele face acelaşi lucru ca şi cu mine? Pe câte le abureşte să se dezbrace pentru el pe video-chat şi la câte le spune că vrea să fie doar a lui?

L-am confruntat cu nelămuririle astea ale mele şi a părut deranjat de gelozia mea, care nu i se părea deloc măgulitoare. Or eu nu voiam să-l măgulesc, ci să mă asigur că nu făcusem o prostie, să dau vrabia din mână – pe fostul prieten – pentru un bărbat afemeiat cu care poate nu aveam să mă întâlnesc niciodată, dar care reuşise în nici un an să ştie mai multe despre mine şi intimitatea mea decât ştia prietenul meu cu care tărisem trei ani.
Am început să ne certăm şi să ne îndepărtăm, iar totul a culminat cu o „desprietenire” pe Facebook, pentru că devenisem obraznică şi-i puneam la îndoială dragostea.

Am suferit teribil după această decizie a lui unilaterală. Pentru că eu nu asta voiam, eu încă visam că mă voi duce la el şi mă va face a lui pentru totdeauna, iar el mi-a închis uşa în nas la cea mai mică dovadă de neîncredere – firească după părerea mea – pe care i-am arătat-o. I-am pus la îndoială cuvântul, până la urmă, că fapte nu am apucat să văd de la el.

Şi am tot tânjit aşa aproape un an după ideea de EL, de dragoste, de om care a ştiut să-mi atingă absolut toate punctele sensibile din minte şi de pe corp, doar cu puterea gândului, a privirii şi a cuvântului. În acelaşi timp vedeam cum le vrăjeşte pe altele pe Facebook, aproape cu aceleaşi cuvinte ca şi pe mine, şi mă umplea de scârbă şi în acelaşi timp de furie şi neputinţă. Cum putusem să fiu atât de proastă să-l cred?

Ei, ultima chestie care mi-a pus capac a fost schimbarea acelei fotografii de profil. În cea veche aproape că nu-şi arăta vârsta, părea fin, rasat, un domn sexy şi dezirabil. Acum pusese un set se fotografii făcute la un eveniment în care arăta exact aşa cum e, probabil: cu chelie, buhăit, cu dantură falsă şi burtă. Un moş libidinos care, culmea, chiar şi la aceste poze a strâns o mulţime de like-uri şi complimente de la femeile din lista lui. Am fost şocată şi oripilată. Dacă m-aş fi dus cu adevărat la el şi aş fi avut această reacţie acolo, în faţa lui, văzându-l cât e de bătrân?

Şi stau şi mă întreb, ce e în neregulă cu femeile, oameni buni? Ce e în neregulă cu mine, până la urmă, care la 25 de ani am fost în stare să mă las vrăjită de un astfel de individ, ce-i drept cu nişte texte foarte bune, şi să-mi dau viaţa peste cap pentru un tip la care nu m-aş fi uitat cu siguranţă dacă ne-am fi intersectat pe stradă.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.