Ştiu că sună deja a clişeu, dar faptul că sunt multe femei în lume singure, ca şi mine, nu mă consolează deloc. Mai ales că ele nu sunt în jurul meu. Dacă aş fi trăit într-un anturaj în care singurătatea să fie un mod de viaţă ales şi cultivat, de celibatare amuzante care se distrează mai bine singure decât în cuplu, poate n-aş fi întrebat ce e în neregulă cu mine.
Dar când provii dintr-o familie plină de „celule de bază ale societăţii” fericite până la adânci bătrâneţi, când toţi verişorii tăi sunt căsătoriţi sau te-au chemat deja la nunta de la anul, când toate prietenele tale sunt ori proaspăt măritate, ori mămici şi soţii devotate, când trăieşti, deci, în acest microcosmos binar şi tu te învârţi singură ca un electron dezorientat prin viaţă. Ceva sigur e în neregulă cu tine, nu?
M-am întrebat asta prima dată cam de pe la 25 de ani, vârsta la care mama deja mă avea pe mine. Apoi am început să mă întreb anual, pe măsură ce vedeam cum toţi din anturajul meu se cuplau şi se cununau.
Şi să ştiţi că la mine în familie sau în anturaj nu există divorţuri. Că tot citesc despre rata mare de divorţuri, că nu se mai căsătoresc mulţi, în schimb ăia care se căsătoresc divorţează repede. În jurul meu nu e aşa. Sunt căsnicii de durată, care nu dau semne de nevroze. Mă simt ca într-o epidemie care refuză să mă contamineze şi pe mine.
Nu sunt răţuşca cea urâtă, nici proastă nu-s. Nici pretenţii prea mari nu am, deşi sunt şi eu om şi am preferinţe, ca oricare. Şi de-a lungul timpului am avut relaţii cu bărbaţi bine, atrăgători, care mă plăceau, dar niciunul n-a stat lângă mine mai mult de trei ani. Ştiţi, cât se spune că durează dragostea. Unul singur a fost iubirea cea mare, şi nici cu el n-am reuşit să stau mai mult. Pentru că a emigrat. Iar la distanţă iubirea s-a diluat. Apoi au fost diverse alte motive, nici nu merită înşirate, pentru că sunt comune. Oricine a trecut prin ele.
Cert e că niciunul nu m-a cerut măcar de nevastă, nici n-a rămas cu mine până la adânci bătrâneţi, măcar aşa fără acte. Ba chiar ultimul meu prieten, cu care am fost împreună aproape un an, m-a părăsit la altar, cum s-ar spune. Adică la nunta celei mai bune prietene – care s-a măritat şi ea greu, dar uite că tot a reuşit - şi evident m-a rugat să-i fiu domnişoară de onoare. Oricum am rămas cam singura din anturaj care aş mai putea poza în „domnişoară de onoare”. Eu dacă prin absurd aş găsi unul să mă mărit, n-aş mai avea pe cine să pun să-mi ducă trena...
Ei, şi prietenul cu care eram acum câteva luni, la nunta ei, s-a speriat că prind buchetul probabil, şi m-a anunţat exact pe drumul spre biserică – mă ducea cu maşina – că nu mai vrea să fim împreună şi că profită de faptul că eu sunt la nuntă ca să-şi ia lucrurile de la mine şi să se mute.
Prin urmare acum sunt din nou singură. Împlinesc 30 de ani luna viitoare şi sunt încă o dată în postura de a petrece Revelionul ca a cincea roată la căruţă cu vreunii din prietenii mei cuplaţi.
Aşa că vă întreb şi pe voi, că singură m-am întrebat destul: ce au femeile care reuşesc să se mărite în plus faţă de mine? Curată sunt, ştiu să gătesc, sunt o gospodină rezonabilă, nu sunt grasă, nici ursuză, îmi place să iubesc, sunt făcută să fiu mamă, iubesc copiii, şi totuşi nu reuşesc să atrag un bărbat suficient de mult încât să vrea să întemeieze o familie cu mine. Cum să fac, care e secretul?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
© Copyright:
Poveste adevărată: "Mereu domnişoară de onoare, niciodată mireasă. Singură la 30 de ani"
Ştiu că sună deja a clişeu, dar faptul că sunt multe femei în lume singure, ca şi mine, nu mă consolează deloc. Mai ales că ele nu sunt în jurul meu. Dacă aş fi trăit într-un anturaj în care singurătatea să fie un mod de viaţă ales şi cultivat, de celibatare amuzante care se distrează mai bine singure decât în cuplu, poate n-aş fi întrebat ce e în neregulă cu mine.
Comentarii (14)
Sunt şi eu în aceeaşi situaţie şi nu găsesc un răspuns.... :(
Barbatiilor le este teama de a fi fericiti..la concluzia asta am ajuns eu...din pacate sunt in aceeasi situatie ca tine...dar nu este timpul pierdut...ce e al tau e pus deoparte si va veni atunci cind va fi momentul potrivit! si eu am fost speriata insa...nu se merita..ne macinam degeaba din cauza unora care nu stiu sa ne aprecieze,care nu ne merita! Revelionul ...esti invitata mea La Calarasi...in cercul celor singuri si nu te vei simti ciudat! te pup si capul sus!
Draga mea..Nu trebuie sa cauti neaparat cu lumanarea pe cineva.Iubirea te gaseste si la coada la paine sau la banca cand platesti factura, daca e sa vina, nu? :) O relatie curge natural si dorinta de a ramane cu cineva trebuie sa fie comuna..Barbatii cu care ai fost tu i-ai ales dupa un tipar(patern).Probabil ca ei nu si-au dorit sa fie cu tine decat temporar..Au stiut din start ca asa o sa fie si probabil au jucat un rol sau poate ca nu..Barbatii transmit semnale pe care nu intodeauna le percepem realist ptr ca suntem orbite de ceea ce vrem noi sa vedem..Oare ti-ai dorit cu adevarat sa ramai cu barbatii din viata ta sau ai vrut sa joci acest rol social si sa intri in "randul lumii"..Draga, sunt multe femei casatorite cu o viata mizerabila..Desigur sunt femei extrem de fericite sau cel putin asa par.Daca iti doresti cu orice pret sa te mariti eu cred ca este imposibil sa nu gasesti pe cineva dispus sa faca acest pas cu tine..Incearca sa profiti de viata, sa te distrezi si sa te indragostesti..Poate ca acum cand ti scriu ai gasit ceea ce cauti iar daca nu iti doresc sa gasesti..Numai bine. Codruta.
E placuta stabilitatea unei 'casnicii', caldura, sa ai pe cineva 'la bine si la rau'. Numai ca de obicei ne dorim ce nu avem. Sunt casatorit, si mi-as dori sa mai fiu liber vreo cateva luni asa :)) Dar desigur, dupa aia inapoi acasa, la nevasta si copil :) Nu te grabi. Tuturor ne vine timpul. Am avut relatii de 3, 5 ani. Nu am fugit de raspundere. Doar ca nu am simtit. Acum, cu exceptia unor momente in care mi-e dor sa fiu singur, desi nu stiu ce as vrea sa fac in acele momente, e totul ok. M-am insurat la 30, sotia 29 sau asa ceva, nu stiu exact. Voi femeile tineti exact detaliile :))
M-am maritat tarziu (la 33 de ani). Am avut aceeasi problema. Relatie, pare ok, dar in 2 ani disparea. Pe la 31 de ani am avut am avut un soc - mi-a murit mama. Nu mi-a mai pasat nici de barbati, nici de casatorie, nici de nimic. Si atunci a aparut el. De ce cred ca mirosi a disperata (si barbatii fug de asta - ca si femeile): 1. cum am spus, nu-mi mai imi pasa de nimeni, ma detasasem de toate. a trebuit sa se roage el de mine sa ne casatorim. 2. am fost la nunta unei fete. domnisoara de onoare a prins buchetul. replica lui a fost ca prietenul ei sa aiba grija sa faca mai repede nunta, nu vede cum s-a aruncat asupra buchetului?! M-a socat, eu am vazut doar o prindere obisnuita de buchet. Nu stiu daca am reusit sa ma fac inteleasa. Ideea este sa incerci sa te detasezi de aceasta presiune, si sigur se va schimba ceva.
SI CARE E PROBLEMA? BUCURA-TE CA ESTI ASA CUM ESTI, ORI AI IMPRESIA CA O SAIBA PE DEGET SI O BUCATA DE HIRTIE TE TRANSFORMA INTR-UN OM MAI BUN? FII LIBERA SI FERICITA SI LASA SIROPURILE SI TELENOVELELE.... TOTI PROSTII SE INSOARA SI FAC COPII, ASA SI? LA ASTA SE REDUCE UN OM, O FEMEIE? DACA TU ASTA CREZI, DA-TI UN GLONTE IN CAP SI CU ASTA BASTA....
si eu am 29 de ani. vad ca si tine femei implinite cu familie cu copii imi e si greu cand ma mai intalnesc cu foste colege de facultate si ele sunt mamici si casatorite...eu, spre deosebire de tine nu am avut relatii de asa lunga durata. cea mai mare e de doi ani... nu stiu de ce unele femei sfarsesc singure, nu stiu de ce eu sunt singura ptr ca am calitati destule, dar nu as face orice ca sa am o familie a mea, adik nu stiu...nu m as lega la cap cu un barbat doar ca sa fiu cu el. inca mai sper in dragoste si neprevazut si spontaneitate. deci, nu dispera.
eu am 20 si ma gandesc de pe akum ca cred ca si eu o sa j la varsta ta si tot singura o sa fiu, poate ma feri Dzeu de asa cv/
Lasa draga nu esti doar tu singura !, mai sunt si barbati singuri fara sa-si fi dorit acest lucru. Si eu zic ca pentru un barbat este mai grea singuratatea.Si nu stiu cum de vedeti voi numai barbati care fug de responsabilitati, cauta distractiile si nimic serios, ca eu vad o multime care sunt singuri si nu sunt deloc asa ci invers.Mai degraba se pare ca voi femeile sunteti atrase de acesti barbati malefici carora nu le place sa-si asume responsabilitatile intr-o relatie. Si eu sunt singur de cand ma stiu n-am avut niciodata noroc in dragoste desi am cautat asiduu sa-mi gasesc si eu aleasa inimii. Oricum eu la cei 37 de ani pe care ii am acum adevarul e ca nici nu prea mai am gasi, dar asta-i viata .
suntem prea perfecte pt ei
Este ca esti prea disponibila, cumva deja disperata, si asta se vede, iti recomand o carte, desi ieftina la propriu si pare si la figurat, o sa ti lamureasca niste lucruri vis-a vis de barbati..."De ce barbatii se insoara cu scorpii?"
da cn mi-a sters comul
sunt mai mare decat tine.luna viitoare implinesc 35 ani si la fel ca si tine nu am intalnit omul potrivit.de 4 ani ma complac intr-o relatie cu impacari si despartiri a la bianca dragusanu desi stiu in adancul sufletului meu ca nu este el omul potrivit.dar inca sper pt k speranta moare ultima si acelasi lucru te sfatuiesc si pe tine-sa speri.
in zilele noastre sunt o multime de femei singure. in mare parte din cauza barbatilor carora le este teama sa-si asume responsabilitatea unei relatii serioase, a unei familii. barbatilor le place sa se distreze cat mai mult, fara sa se lege la cap in vreo relatie. pe urma mai conteaza si norocul in dragoste. daca nu-l ai...degeaba esti tu femeia ideala. poate ar trebui totusi sa analizezi ce au avut in comun toti barbatii astia care te-au parasit. poate tu te indrepti spre un anumit tipar de barbati care nu cauta ceva serios. nu spun ca ar fi ceva in neregula cu tine, dar ar trebui sa analizezi putin relatiile pe care le-ai avut, ce au gresit ei, ce ai gresit tu, care au fost motivele despartirilor.si sa incerci sa schimbi ceva in atitudinea ta fata de barbati. nu te mai gandi atat la asta, stiu ca-ti doresti din suflet sa ai pe cineva langa inima ta, dar nu te mai gandi o vreme si dragostea va aparea atunci cand te astepti mai putin.
Posteaza comentariu