Anul trecut pe vremea asta am trecut prin cea mai dificilă perioadă din viața mea. Fusesem părăsită în fața altarului de bărbatul cu care credeam că îmi voi petrece restul zilelor. Acum, la un an distanță, când am învățat să trăiesc fără el, a revenit în viața mea și mă vrea înapoi. Știu că aparent sună ca o poveste cu happy end, dar nu e, și numai dacă aflați cât de greu mi-a fost anul ăsta și cum sunt acum poate o să înțelegeți dilema mea. Pentru că nu știu ce să fac, să-l iert sau să zic mersi că am reușit să supravețuiesc și fără el și să merg mai departe?
Lucrurile au început firesc, în urmă cu patru ani, când ne-am cunoscut și ne-am îndrăgostit. Eu cel puțin l-am iubit din prima clipă. Mi se păre că el e bărbatul pe care l-am așteptat toată viața și nu-mi venea să cred ce noroc am avut că l-am găsit. Cam așa gândesc și acum, pentru mine nu există alt bărbat mai potrivit... După doi ani de relație, în care el a fost destul de indecis - ba că mă vrea, ba că vrea să avem o relație deschisă, ba că vrea să ne mutăm împreună, ba că vrea să rămânem fiecare la casa lui - până la urmă a dat Dumnezeu și s-a decis că vrea să stăm împreună. Eram în culmea fericirii. Privind retrospectiv îmi dau seama că eu am fost cea care a insistat în majoritatea situațiilor delicate din relația noastră, dar știți și voi fetelor că dacă e după ei niciodată n-am ajunge nicăieri. Dacă e vreo constantă în viețile bărbaților aceea e nehotărârea.
Așa că da, recunosc că poate dacă nu aș fi tras de el nu am fi avut relația asta îndelungată și nici n-am fi ajuns la ideea de căsătorie. Nu l-am forțat, dar am lăsat mult de la mine. Viața în doi presupune compromisuri, iar eu le-am făcut dinainte de a fi propriu-zis un cuplu. Doar de dragul lui, pentru că intuiam că odată ce-și va da seama că și eu sunt femeia vieții lui și mă va iubi, ne va fi bine. Aveam această convingere, deși nu mă bazam pe ceva anume. Era doar sentimentul că trebuie să fim împreună. Poate chiar era o obsesie, nu știu.
Când am decis să ne căsătorim am avut niște probleme cu mama lui, care considera că fiul ei trebuie să aleagă ceva „mai bun”. Nu spunea ea ce, dar bănuiam că nu-i convine că eu nu aveam prea mulți bani. Nici el nu avea. Suntem doi slujbași oarecare, dar pentru mine asta nu conta.
Cred că lucrurile care s-au petrecut ulterior au o oarecare legătură și cu mama lui, pentru că ea a făcut diverse lucruri ca să amâne și să împiedice nunta, și întotdeauna a părut că-l influențează în deciziile importante. Eu și părinții mei ne-am ocupat de tot, nici măcar el nu s-a agitat prea mult, fiind ocupat cu serviciul chipurile. Cert e că atunci când totul era arvunit, stabilit, rezervat, invitațiile trimise și începea nunta - urma ca a doua zi să mergem la biserică - el a venit acasă și a simțit nevoia să se descarce. Că a avut o aventură cu una, o colegă de serviciu, de care nu credea dar uite că s-a îndrăgostit, și că nu crede că noi ar trebui să mergem mai departe cu nunta de vreme ce el a putut să se îndrăgostească de altcineva. Că să mai așteptăm să vedem...
Sigur că teoretic i-am dat dreptate, rațional vorbind eram de acord că nu ar trebui să mă mărit cu un om care îmi spune în preziua nunții că o iubește pe alta. Dar emoțional, și din toate celelalte puncte de vedere nu mi-a picat deloc bine. A trebuit să contramandăm tot, să anunțăm câte rude și prieteni am putut să nu mai vină, deși unii erau deja veniți, și să suport toate privirile alea miloase de care sunt capabile rudele atunci când se uită la tine ca la un om căzut. Iar mai presus de toate mizeriile astea sociale era faptul că omul pe care-l iubeam cu toată ființa mea nu mă iubea, şi-l pierdusem.
Da, am urmat apoi toți pașii ăia pe care-i vedeți prin filme. Am ajuns într-un sanatoriu de nebuni, pentru că nu mai voiam să trăiesc. Nu am încercat să mă sinucid, dar viața mea nu mai avea niciun sens fără el. Nu mai mâncam, nu mai vorbeam, nu mai puteam să gândesc altceva în afara gândului la el. De dimineață de când mă trezeam până când adormeam plângând cu capul în pernă. După câteva luni tata m-a dus la Sinaia la sanatoriu și m-a lăsat acolo. Medicii psihiatri m-au ajutat să n-o iau razna pe bune. Eram pe marginea prăpastiei.
În tot timpul ăsta el a dispărut. Ulterior am aflat că și-a trăit iubirea cu fata aia, dar s-a dovedit că nu era ce așteptau amândoi. Neimportant. Eu am supraviețuit, cu greu. Am ieșit din sanatoriu și mi-am reluat viața, dar am fost multă vreme o umbră. Acum câteva săptămâni am cunoscut un tip cu care am făcut sex. Fără niciun sentiment. Am vrut să văd dacă pot să trec mai departe. Am aflat că sufletul meu e tot pustiu, nu cred că mai pot iubi pe cineva vreodată. Iar rezultatul câtorva partide de sex, fără sentiment, a fost că probabil unul dintre prezervative a fost rupt, iar eu am rămas gravidă.
În ziua în care am venit de la doctor cu această veste bulversantă pentru mine, la ușă mă aștepta EL. Cu un buchet de flori și ochii înlăcrimați. Să-l iert și să-l primesc înapoi. Că și-a dat seama că mă iubește și să eu sunt femeia vieții lui. Aceste cuvinte pentru care mi-aș fi dat viața anul trecut – era cât pe ce să-mi dau mințile – au picat acum pe nepregătite, și cum nu se poate mai prost.
Dacă nu aș fi fost gravidă sunt sigură că l-aș fi primit cu brațele deschise. Chiar dacă m-a făcut să trec prin atâtea, sunt conștientă că tot pe el îl iubesc. Probabil sunt masochistă. Dar cu copilul ăsta care a apărut în viața mea și pe care nu-l doresc neapărat, dar nici nu vreau să scap de el, totul se complică. Ce fac acum? Cu bărbatul cu care sunt însărcinată nu vreau să rămân, pentru că nu am o relație și nici nu-mi doresc. Cu EL nu știu dacă să mă împac, pentru că nu am nicio garanție că nu va face la fel peste ceva timp. Deci, sunt prinsă între un copil pe care nu-l doresc, dar care-mi va marca viața de acum, și omul pe care îl iubesc, dar de care nu sunt sigură nici acum că mă iubește.
Mă întrebam anul trecut dacă viața mea putea fi mai distrusă. Iată că acum e.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
© Copyright:
Poveste adevărată: "M-a părăsit în fața altarului și acum mă vrea înapoi. Să îl iert?"
Anul trecut pe vremea asta am trecut prin cea mai dificilă perioadă din viața mea. Fusesem părăsită în fața altarului de bărbatul cu care credeam că îmi voi petrece restul zilelor.
Comentarii (17)
O cealalta "eu" ti-ar spune mereu sa faci ce simti impotriva tuturor. Dar totodata luand o decizie sa fii foarte responsabila. Sa-ti asumi riscurile unei eventuale despartiri (asta daca il accepti inapoi) ! Nu e usor, dar esti singura care are putere decizionala. Orice ai alege sa faci, "testeaza terenul". Ai toata viata inainte...imi spunea odata cineva si mie : "Am fost cu x 4ani si nu mi-l placea ca era prea moale, pe urma 1 an cu y si nu-l vroiam ca era prea dur., imi doream si eu pe cineva care sa le aiba putin din toate...am ajuns cu x 6luni si nu-mi venea sa cred ca in sf am gasit pe cineva care sa fie cuminte dar si dur in acelasi timp. Assta e o dovada ca pt fiecare in lume exista cineva .." Era vorba unei colega care la 1an jum de relatie s-a casatorit dupa multe esuari. Acorda-ti timp sa va gasiti. Conzlucia mea : Asculta ce-ti spun altii, baga de seama, dar fa mereu ce simti tu ! Si nu-ti pierde responsabilitatea deciziilor tale !
iti voi prezenta o alta "eu" cum ar fi procedat in locul tau/...probabil vrand sa ma razbun, l-as fi acceptat inapoi pe tradator planificand nunta cat mai repede posibil .. Si as fi fost mai vipera, parsindu-l la propiu la altar raspunzand cu NU la intrebarea preotului. Legat de copil, ti-as fi spus oricum sa faci ce simti, sa-l tzii sau sa-l dai...la urma urmei e copilul tau n primul rand, trebuie sa te gandesti bine inainrte de a lua o decizie . Nu e usor sa decizi un astfel de lucru da, dar andeste-te ca atitudinea ta fatza de copilul acela ce nu are nicio vina se oate schimba odata cu venirea lui pe lume...
Sunt convins cä povestea asta este scoasä din burta unei jurnaliste de mâna 200. Penibilä. Nu vä compromitetzi revista cu astfel de GUNOAIE. Nu träim in sec. XVIII, madame Bovary dar contemporanä, care umblä din sulä-n sulä, face depresii si apoi se sinucide. Articolele ar trebui sä aibä un contzinut, sä invetze tinerele ceva, nu cä in viatzä trebuie sä fii CRAMPON, sä fugäresti bärbatzii, doar, doar ii bagi cu sila in cusca cäsniciei, sä faci copiii din intâmplare. PENIBIL. Dacä totusi e adeväratä povestea, atunci spunetzi-i femeii respective sä se trateze la psihiatru si psiholog. Are intr-adevär nevoie.
1. Nu il primi inapoi, ca nu merita. Te va dezamagi mereu, tu esti indragostita de imaginea lui din mintea ta, de cum iti doresti tu sa fie el. 2. Daca nu iti doresti copilul, renunta la sarcina pana nu e prea tarziu. Bafta sa mergi inainte, sa nu anulezi efortul medicilor.
relatia dintre mama si copil ESTE definitiva...
pentru ca se pare ca nu ai facut asta pana acum. Ai suferit mult si esti foarte fragila emotional . Acum este greu sa iei decizii bune , dar situatia cu care te confrunti , adica sarcina , te forteaza sa iei niste hotarari . Barbatul care nu s-a putut hotara cativa ani daca te vrea sau nu si care te-a parasit cu o zi inainte de nunta pentru alta femeie.......trebuie sa DISPARA din viata ta...!! Chiar daca acum spune ca te vrea , sansele ca el sa isi fi schimbat perceptia despre relatia cu tine , adica felul in care te vede pe tine si relatia , sunt mici . Pentru ca tu i-ai permis , admis toate mojiciile , acele schimbari de atitudine si comportament , l-au facut pe el sa nu te ia in seama prea mult , a vazut ca merge, ca accepti orice . Eiii...asta nu e bine intr-o relatie . E vorba de respect , daruire , angajament , intelegere, dar ...de ambele parti . Unilateral inseamna o relatie disfunctionala , unul din parteneri sufera , e neamplinit si nu duce la nimic bun pe termen lung. Cat priveste problema cu sarcina accidentala...asta e de fapt problema principala din viata ta, acum . Te rog sa te gandesti , serios , ce inseamna un copil in viata ta , ce decurge de aici... Cred ca esti constienta ca a naste un copil , a fi MAMA , nu este un hobby , nu este un trend , o moda , este ceva serios , este cu adevarat , PE VIATA , relatia dintre mama si copil nu este definitiva. De aceea , gandeste-te bine daca vei aduce pe lume acest copil . Un copil, este cel mai frumos dar pentru o femeie , dar , draga mea , poate fi si cel mai greu lucru din viata ei . E greu sa cresti un copil singura , este dureros, frustrant , e o viata pe jumatate implinita . Ai spus ca tatal copilului nu inseamna nimic pt. tine....dar, poate ca insemni tu pt. el . Poate ca de aici , sunt sanse sa fie ceva bun. Gandeste-te bine...e vorba de viata ta acum !!!
ia spune-i ca est insarcinata cu un tip pe care nu sti daca il iubesti sau nu-sa vezi cum rectioneaza.Pariu ca nu te mai cauta.Si spune-i si maica-sii tot asa cu un aer degajat ca sa-si scoata artileria grea de la inceput.Draga mea inceteaza sa te mai porti cu manusi cu oamenii care nu merita.In privinta copilului nu stiu ce sa-ti zic.Mai bine l-ai informa pe tatal biologic . Cine stie poate el se va dovedi un barbat adevarat.
tocmai trecutul poate sa ofere cea mai mare dragoste. daca esti deschis la minte..
In viata unei persoane se pot intampla multe lucruri dramatice ,,sa nu-i dea D-zeu omului cat poate rabda ''.Pentru mine dragostea din tinerete este ceva iluzoriu ,dragostea adevarata este dragostea de dupa casatorie,dragostea pentru copii.Dragostea inseamna respect ,daruire ,sacrificiu.Parerea mea e sa fii cu tatal copilului ,pentru ca daca el va iubeste si tu il vei iubi,iar celalalt nu merita decat dispret...
Eu cred ca tu esti o femeie puternica, iar mai presus de asta desteapta. Ai fost in stare sa iei decizii dificile, ca internarea in sanatoriu, numai pentru ca ti-ai acceptat problemele si ai cautat o cale de a trece peste ele. EL este o parte a problemei; dupa atata efort depus in a-l uita cred ca ar insemna o regresare sa-l reprimesti in viata ta. De ce ai vrea sa faci pasi inapoi? Cat despre copil, priveste-l ca pe o binecuvantare. Vei vedea ca iti va schimba viata si iti va da motive pentru a trai; te va salva, iti va umple sufletul de sentimente de iubire..exact de ceea ce ai nevoie acum
Ar trebui sa iti schimbi perspectiva asupra barbatilor ca sa fii cu adevarat fericita. Chiar tu recunosti ca ai fortat putin nunta cu un barbat nehotarat in relatie - marea greseala! Nu toti barbatii sunt nehotarati si te automagesesti crezand ca e asa, se vede si din faptul cum dai vina pe mama lui. Omul asta nu te iubeste si ai facut si tu greseala ce o fac multe femei, de a crede timpul rezolva problemele. Nu se rezolva. O relatie inceputa prost nu sfarseste decat prost. Deci clar, nu te impaca cu el.
Povestea mea suna asa. iubitul meu, barbatul pe care la fel cum zici si tu e cel mai bun pt. mine si nu exista altul care sa-l poata inlocui, m-a inselat din orgoliu sau prostie sau o fi altceva... cu o alta femeie (care tin sa mentionez, umbla dupa el sa ne desparta... ). Femeia a profitat, si a facut in asa fel incat sa ramana insarcinata.... si... a ramas... La fel ca si tine nu si-a dorit un copil cu femeia aia, dar... nici nu a facut nimic sa scape de el... Deci, am ajuns in situatia in care noi doi nevrand sa ne despartim si iubindu-ne poate mai mult ca oricand, va trebui totusi sa o facem fiindca ne forteaza viata... si... nu pot lasa un copil fara tata... Acum intrebarea mea pt.tine este.. El te accepta cu un copil? Fiindca indiferent ce se intampla copilul ramane la mama. Acum poti sa vezi daca te iubeste cum spune... Iar de sarcina tot ce pot spune este sa nu renunti la ea, e pacat mare, Dumnezeu e singurul care da si ia viata... Dumnezeu are un plan pt.fiecare dintre noi, nu cel pe care ni-l faurim noi, ci unul care ni se potriveste cel mai bine... E greu sa acceptam lucrul asta stiu.. o simt pe pielea mea... dar... nu e imposibil... Sanatate si numai bine...
1.ia-l inapoi pe tip 2.pune l sa creasca copilul tau - DECI AL TAU NU AL LUI
Da-I un sut in fund.Daca te-a ranit in halul asta,nu merita efortul.Am trecut si eu prin ceva asemanator,dar mi-am dat seama ca exista viata si dupa o ,,mare dragoste''.Trebuie sa te iubesti pe tine cel mai mult si sa faci in asa fel incat sa-ti fie bine.Fii tare si nu te uita in urma ta.Oricum trecutul nu mai are nimic nou de oferit.
Am citit povestea ta si nu-mi vine sa cred ca ti s-au intamplat toate acestea...imi inchipui prin ce ai trecut. Am suferit si eu ff tare de pe urma unei povesti de dragoste. Am rupt-o tot cand ne pregateam de nunta. A urmat un an de cosmar in care nu credeam ca imi voi mai reveni vreodata. Si am ramas cu un gol sufletesc pe care il resimt mereu...doar ca acum am invatat sa traiesc cu el. Oricum, cand vei intalni pe cineva care sa merite vei putea iubi din nou...si nu vei mai simti ranile asa rau. Eu nu m-am mai impacat cu cel care m-a ranit...desi el m-a cautat de multe ori. Pentru ca, la fel ca in cazul tau, nu am crezut ca oamenii se schimba radical...cine a dat dovada de atata indecizie in trecut, poate sa te raneasca din nou. Si eu nu am mai vrut sa trec prin ce am trecut....nu stiu daca as mai putea indura. In privinta copilului....aici e mai complicat....doar tu stii daca vrei sa il ai sau nu....copilul e o binecuvantare....dar numai sa te simti tu in stare sa il cresti (singura, momentan) si sa poti sa simti ca o bucurie, nu ca o povara si mai mare. D-zeu te va ajuta insa, orice vei decide! Nimic nu e intamplator in viata...totul are un scop, pe care noi nu il vedem mereu. Ai credinta ca D-zeu te va calauzi catre drumul cel mai bun de urmat! Iti doresc multa putere! Lucrurile se vor indrepta si pentru tine...vei vedea!
gandeste-te ca copilul acesta poate fi un scop al vietii tale.......pentru care mai existi pe lumea asta :) cred ca dzeu stia ce urma sa fie.......si uita-l pe ala...........nu merita nici macar o lacrima de-a ta......
se zice ca in viata nimic nu e intamplator si ca D-zeu nu ne da mai mult decat putem noi duce...well..cred ca pentru a-l ierta ai nevoie de timp...copiii sunt minuni.si nu sunt vre-o credincioasa sa spun asttel de lucruri dar gandeste-te ca peste 10 ani vei vrea un copil si nu o sa-l poti avea.cum o sa fie??? :(..de iertat o sa fie greu..si chiar daca il iubesti..nu o sa uiti niciodata ca te-a parasit in fata altarului, ca ati avut vise, asteptari impreuna..care s-au naruit intr-o secunda...intr-o secunda de nesiuguranta a lui.
Posteaza comentariu