Poveste adevărată: "De ce eu nu sunt 'iubibilă'? Sunt frumoasă, dar singură"

Sunt o fată oarecare, nu ies în evidență cu nimic, dar nici urâtă nu-s. Am un corp bine proporționat, după care uneori bărbații se uită, însă cel mai adesea nimeni nu-mi susține privirea mai mult.

Cred că din cauza faptului că nu am o față care atrage. E banală. Cert e că la 25 de ani nu am cunoscut marea iubire, și după cum merg lucrurile nici nu cred că o voi cunoaște.

Nu știu exact care e problema, dar dintre toate fetele prezente la o petrecere, de exemplu, eu pare că sunt singura care nu atrage pe nimeni. Nu prea mă invită nimeni la dans, decât cunoscuții, dar destul de rar, și se pare că mi-e imposibil să leg o relație de durată cu un bărbat. Oamenii sunt amabili cu mine, de multe ori îi văd că se simt bine în compania mea, sunt o ființă spirituală, îmi place să râd, să fac glume, să mă distrez, deci nu sunt taciturnă sau nesuferită. Doar că dincolo de a ne simți bine în public nimeni nu face un pas înspre mine, să mă cunoască mai bine, să-mi facă curte sau măcar avansuri directe pentru sex.

Pur și simplu parcă aș fi o ființă asexuată, care nu inspiră nicio dorință.

Totuși, am un prieten foarte bun, din școală, cu care petrec destul de mult timp. Suntem camarazi din școala generală, ne leagă o mulțime de lucruri, iar el tocmai a ieșit dintr-o relație în care a fost timp de patru ani. Pentru că am avut cu el discuția asta, despre de ce nimeni nu mă iubește și pe mine, el mi-a spus că el m-ar dori fizic, că de multe ori simte atracția asta fizică față de mine, dar că nu mă poate iubi ca pe o femeie. Că pur și simplu nu poate să simtă în acel mod în care a simțit pentru iubita lui, de exemplu.

Așa că, de curiozitate mai mult, am început cu el o relație fizică. Până la el fusesem virgină. Am considerat că e probabil unica șansă să o fac cu un bărbat care totuși ține la mine, îmi e prieten, și nu-și va bate joc de mine. Și a fost excelent.
Ne-am simțit bine împreună, ba chiar mi-am putut da seama că și lui îi place destul de mult să o facă cu mine. Doar că și asta este „încă un lucru plăcut pe care-l facem împreună ca prieteni”și atât, nu este ceva care să-l stimuleze să mă iubească.


De câteva luni de când am această relație cu el – despre care nu știe, însă, nimeni, am convenit să fie doar o prietenie cu beneficii, cum spun americanii – mă tot frământă această întrebare: de ce eu nu sunt iubibilă? Cum spune cântecul celor de la Taxi. De ce nimeni nu poate să vadă în mine femeia, s-o dorească și s-o iubească? Ce nu am, ce e în neregulă cu mine?

Nimeni dintre cunoscuți nu-mi poate răspunde la această întrebare. Acest prieten îmi spune că sunt „ok”, doar că el nu mă poate iubi, și nu vede nicio piedică în calea găsirii unui eventual iubit.
Totuși, el însuși nu poate să simtă nimic pentru mine, deși mă apreciază ca prietenă, mă dorește ca parteneră de sex. De ce nu poate să simtă mai mult?

De ce nu poate să simtă nimeni așa ceva pentru mine? Mama, care umblă prin tot felul de biserici, s-a dus pentru mine la popi și a făcut diverse chestii considerând că mi-ar fi legat cineva cununiile. Eu nu cred în prostiile astea de secol 19, totuși nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva există o explicație neștiințifică și neomenească a acestui fapt? Cine este responsabil cu întâmplarea acelui „ceva” între doi oameni, care să-i facă să se iubească?

Vă scriu pentru că mă gândesc că poate printre cititoare există și alte femei cu aceeași problemă ca și mine, Aș fi interesată să aflu dacă cineva a făcut ceva anume pentru asta? Există vreo rețetă, vreun leac? Mărturisesc că încep să cam disper.

Nota redacţiei.

Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.