Poveste adevărată: "De ce bărbații vor femei prefăcute în locul celor sincere?"

Aceeași atitudine o am și față de bărbați, considerând că cu cât le spui sau dai de înțeles către ce direcție te îndrepți tu scutim timp prețios de ambele părți în a ne apropia sau a ne lăsa păgubași, dacă nu suntem compatibili.

Se întâmplă, însă, să constat că strategia mea nu dă roade, în ciuda faptului că da, declarativ bărbații susțin că vor femei sincere, ba chiar se plâng că femeile sunt șmechere și că se lasă greu doar așa, dintr-un calcul meschin, ca să poată să stoarcă cât mai mult de la viitoarea „victimă”. Nu neg că sunt și astfel de femei, poate chiar or fi mai multe, n-am făcut o cercetare, dar ce știu sigur e că puși în fața uneia sincere și directe bărbații dau înapoi.

Și nu e vorba că nu ar exista atracție. Vă dau exemplul pe care-l trăiesc în prezent, dar vă rog să mă credeți pe cuvânt că am observat „aptitudini” similare și la alții. Fără să generalizez, aș zice că am găsit în asta un comportament comun la bărbați.

Așadar, am întâlnit un bărbat de 30 de ani, de care m-am simțit atrasă din prima clipă. Am avut senzația chiar că atracția e reciprocă, așa că mă așteptam oarecum îndreptățit, zic eu, ca lucrurile să evolueze cumva. Deși ne vedeam cel puțin săptămânal, prin natura meseriei, situația stagna la un nivel destul de infantil, zâmbete, apropouri, dar oricum nimic care să se îndrepte spre ceva.

Așa că am luat hățurile, cum s-ar zice, și am început să-l abordez pe Facebook, să încerc să mă apropii de el, să discutăm chestiuni altele decât cele de job, interese, pasiuni, chestii. A fost aproape defensiv la început, parcă nu s-ar fi așteptat la interesul meu evident. Dar s-a pliat pe demersurile mele și părea că-i face plăcere și asta. Am avut câteva întâlniri, la care ne-am simțit bine amândoi, și el nu pierdea nicio ocazie să-mi spună că-mi admiră curajul de a fi directă și sinceră, lucru rar întâlnit la femei. Am fost fericită să aflu asta.

Dar, în mod ciudat, admirația asta stătea cumva pe loc. Simțeam că parcă ceva îl împiedică să fie și el la fel de direct cu mine, așa că la un moment dat eu am zis să iau o pauză și să aștept să văd dacă face și el vreun pas către mine. Nu s-a întâmplat.

În fine, lucrurile s-au lămurit, oarecum, din punctul meu de vedere, când am avut o petrecere de Mărțișor la firmă și au venit colegi și colege din toate filialele. Atunci am avut ocazia să constat în direct că tipul nu e nici timid, și nici nu apreciază pe cât susține femeile sincere. Ci e mai interesat de alt gen.

A salivat aproape în fața celei mai șmechere femeie din firmă, laolaltă cu ceilalți masculi din firmă. Genul super infatuat, cu multe figuri și fițe care flirtează cu toți, dar îi cântărește în același timp printre gene și le evaluează potențialul. Cred că știți probabil că în fiecare firmă există una de genul ăsta, pe care ar vrea-o toți măcar o dată. Ei bine, cea mai mare dezamăgire pentru mine a fost să constat că el s-a aliniat la coada admiratorilor ei, că nu a dorit deloc să se deosebească de ceilalți bărbați.

A fost momentul în care am renunțat definitiv să mai aștept ceva de la el. Mă întristează să văd că în continuare comportamentul lui față de mine este același, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. L-am întrebat într-o zi cum se face că deși susține că apreciază așa de mult sinceritatea e atras de femei de genul ăla, și mi-a răspuns, tot cu sinceritate, că e bărbat, și că uneori nu gândește cu capul lui. Pe mine asta nu mă satisface, așa că am decis să pun capăt potențialei relații.

Sunt sigură că acest gen de ipocrizie nu este specific doar bărbaților, de aia mă enervează când aud oameni, bărbați sau femei, că se lamentează că ceilalți nu sunt sinceri cu ei. Oameni buni, primiți ceea ce oferiți! Fiți sinceri cu voi înșivă și asta veți primi și de la ceilalți.