Am auzit şi eu de cazul taximetristului violat de o clientă şi m-am contrazis cu colegele mele la serviciu pe tema asta, pentru că ele consideră că tot bărbatul e vinovat întotdeauna, că nu are femeia cum să-l constrângă pe un bărbat să facă sex, dacă el nu vrea. Eu nu ştiu care e adevărul în cazul acela, dar vă pot povesti prin ce trec eu în familie, cu o cumnată care îi tot face avansuri soţului meu şi cred că nu va mai dura mult până când o s-o prind la mine în pat. Pentru că până la urmă şi bărbatul ăla e un om, şi dacă ţi se tot trece pe la nas o prăjitură apetisantă, imposibil să nu vrei măcar să guşti din ea o dată.
Concret, cumnata Lia este soţia fratelui mai mic al soţului şi este mai tânără decât noi cu vreo zece ani. Ea abia are 22 de ani şi e măritată cu cumnatul George de doi ani, el fiind mai mic decât ea cu un an, dar foarte îndrăgostit. E foarte frumuşică şi fâşneaţă, studentă în ultimul an la psihologie, şi extrem de lipicioaseă. Se bagă pe sub pielea tuturor, e prietenoasă sau doar pozează în aşa ceva, îl călăreşte în văzul tuturor pe George, mezinul familiei, de parcă ar fi tot timpul excitată şi gata să se culce cu el în orice clipă.
La început am zis că aşa sunt tinerii ăştia crescuţi după 89, mai dezinhibaţi, nu au reţineri în a se afişa, pupa sau în a-şi etala pasiunea faţă de oricine. Însă de la o vreme ea a început să-l atingă cam des şi pe Tudor, soţul meu, şi să bată tot felul de apropouri. Că Tudor este o variantă matură a lui George, că atunci când va îmbătrâni George, ar vrea ca el să semene cu Tudor, soţul meu. „Nu că tu eşti bătrân, Tudor, să nu mă înţelegi greşit, te consider foarte sexy, ba chiar dacă nu ai fi cumnatul meu m-aş da la tine, dar ziceam că atunci când George va avea cu zece ani mai mult decât acum mi-aş dori să fie ca tine. Aşezat, matur, împlinit profesional, şi iubit de o femeie ca mine!”.
Când am auzit-o că i-a zis asta lui Tudor, apoi a râs cu poftă şi l-a pupat pe obraz, dar foarte lasciv aşa, îmi venea s-o iau de ciuf. O mucoasă care se dădea la soţul meu de faţă cu mine, fără nicio ruşine. Tudor a rămas un pic stânjenit, dar l-am surprins mai târziu când se uita cu coada ochiului la fundul ei.
Vă spun, mi-e şi jenă să iau atitudine, dar mă întreb şi ce aş putea să fac? Să-i zic ei ceva? Să-i zic lui ce? Că până la urmă ea e aia care se bagă în sufletul lui, îl serveşte cu băutură sau mâncare ori de câte ori mergem în vizită la socri, se aşează pe braţul fotoliului pe care stă el, când ne bem cafeaua în sufragerie, de parcă n-ar mai fi locuri de stat, dar o face ostentativ ca să-şi pună şi corpul în valoare, care ce-i drept arată foarte bine. Doar are 22 de ani. Ce mai, ne manipulează pe toţi.
De fapt îi manipulează mai mult pe bărbaţi, pentru că interacţiunile cu femeile (cu mine, soacra mea şi cumnata cealaltă, sora lui George şi a lui Tudor) sunt minime. Ea întotdeauna preferă să aleagă tabăra bărbaţilor când suntem în familie, în loc să vină la bucătărie cu femeile. Noi gătim sau spălăm vase, ea stă de vorbă cu băieţii în sufragerie, de parcă subiectele discutate nu ar fi de interes şi pentru noi celelalte, sau de parcă nu am putea să le discutăm toţi după masă.
Am atins la un moment dat subiectul comportamentului Liei, de faţă cu Tudor şi de faţă cu sora lui. Amândoi au zâmbit şi au zis că e un copil, care se alintă. Dar eu, sincer vă spun, sunt cam geloasă. Mai ales că ştiu că după şapte ani, câţi avem noi de căsnicie, pasiunea şi dorinţa cam pălesc şi orice tentaţie e privită cu interes. Nu am motive să-l bănuiesc pe Tudor de infidelităţi, căsnicia noastră merge bine, încercăm să facem şi un copil, dar ştiu că un bărbat nu e de fier în faţa tentaţiilor de acest gen. Cum să fac să îi bag minţile în cap Liei să stea departe de soţul meu? Pentru că nu vreau să par nici că mă tem de ea în faţa lui, dar nici n-aş vrea să-mi strice o târfuliţă casa, doar pentru că o mănâncă pe ea între picioare şi vrea să vadă cum ar fi soţul ei peste 10 ani, când ar avea vârsta bărbatului meu. Ce mă sfătuiţi?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt
alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate
de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost
schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă
rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi
exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre,
scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
© Copyright:
Poveste adevărată: "Cumnata se dă la soţul meu şi cred că el va ceda în curând"
Am auzit şi eu de cazul taximetristului violat de o clientă şi m-am contrazis cu colegele mele la serviciu pe tema asta, pentru că ele consideră că tot bărbatul e vinovat întotdeauna, că nu are femeia cum să-l constrângă pe un bărbat să facă sex, dacă el nu vrea.
De Cosmina Radu
Comentarii (29)
Buna tuturor, Si eu am o "cumnata" -neoficial,care sta cu fratele mai mic al sotului de vreo 4 ani..Un pic diferita situatia de mai su,cu cea de 22 ani!.."Cumnata are 42 de ani si cumnatul meu are 29!!..:) Am avut si avem, atat eu cat si sora sotului, aceeasi problema!..se da "cumnata" la sotul meu, cat si la sotul cumnatei...i-am zis mai in gluma,la mine in casa "Mi se pare ca te dai la sotul meu!".. si a inceput sa rada ca o proasta,si sa-mi spuna ca mi se pare mie... Anii au trecut si ea tot ce stie face!..atat eu cat si sora sotului, am vb cu sotii nostrii si am ajuns la concluzia ca este imatura si nesatisfacuta din mai multe puncte de vedere!..Din partea sotului meu nu este nicio problema!..i-am spus ceea ce am simtit si intre noi totul este ok!..Dar,recunosc ca inca ma deranjeaza si cred ca pina la urma o sa izbucnesc, o sa o pun la punct de fata cu toata familia..am tacut, atata eu cat si sora sotului meu,insa e foarte nesimtita si fara scrupule si am ajuns sa evit sa mai merg la ei!..Cumnatul meu,cel cu care sta doamna in cauza,parca e legat la ochi,nu vede si nu aude nimic!..Ce parere aveti??
Foarte interesant..... Daca iti arati gelozia nu faci un lucru bun ... Ea nu va recunoaste niciodata faptul ca ii face ochi dulci sotului tau , iar sotul tau si restul familiei te vor condamna tot pe tine ... Personal, as "ataca" subtil , cu zambetul pe buze, dar bine gandit.... sa o lasi fara replica ... Atunci cand isi face numarul i-as arunca o gluma sotului ei genul " Auzi George, frumoasa ta sotioara se da la sotul meu , sau mi se pare mie ... nu prea esti prezent pe acasa ..."
buna la toate, sunt o doamna de 44 de ani (toti i-mi dau 10 ani mai putini) eu ma simt bine, am ceva experienta, sotul meu e mai tinar de cit mine. Dar nu despre mine vreau sa scriu, noi femeile, dupa casatorie cam uitam de noi, de sotii nostri, mai precis, sa ne dichisim, lenjerie sexy, atentione al aspectu nostru, MAI PUTIN GOSPODARIA, spalat vase si restul ( nu ca trebuie sa neglijati casa, cind sotul e acasa in special cind e in compania cumnatei ocupativa de EL, restul trebuie facut cind barbati se uita la t.v. sau citesc ziarul) BARBATII au nevoie sa fie tratati cu manusi sa fie tot timpul in centrul atentiei! Noi femeile cu avem un instinct matern si terminam prin a fi mai mult mame ca sotii! Eu personal am grija de mine, ma scol devreme si ma fardes, sint tot timpul bine dispusa, nu-mi port problemele de la serviciu acasa, pregatesc cene surprisa, sau il port, din cind in cind la restaurant si fac in asa fel ca sa aiba OCHII numai pt. mine. Nu pun mina in foc ca nu ma inselat, daca la facut a fost foarte ascuns, eu nu mi-am dat seama, dar un lucru e sigur, nu lam mai surprins uitinduse la o alta femeie, pt. ca EU sint mereu prezenta si nu-i permit s-o faca. P.S.eu cred ca tu esti destul de inteligenta si vei reusi sa atragi toata atentia sotului tau pe tine, si nu-i vei permite pitipoancei sa se puna intre voi doi. Dar trebuie sa fi atenta, sa nu-ti faci dujmani sa-ti pui toata familia, sotul incluz, sa-ti faca probleme, stai mai mult timp cu el si ocupai tot timpul! BAFTA!
Ca o fi mica si alintata ca nu o fi...totusi daca face psihologia ,le are cu arta manipularii...ar trebui sa o inviti prietenos la o discutie la cafea,sau orice alt motiv sa ii invoci...si sa vezi ce gandeste...ca si cum nimic nu s-ar intampla...pentru ca vorba aia...trebuie sa te faci prieten cu dusmanul pana ce treci puntea..Explica-i frumos ca tu si Tudor va intelegeti foarte bine..si va doriti foarte mult sa faceti un copil... bate-i niste aproporui ..Daca nu se prinde...Ramai o doamna in continuare dar spune-i ce simti ,in mod direct....daca nu se poate cu frumosul..poti fii si mai taioasa...si sa ii spui ca persoana ei ,nu este binevenita in preajma sotului tau...si sa fie foarte atenta la miscarile pe care le face....totul tine de faptul ca trebuie sa fii foarte ferma...daca o inviti acasa la tine...esti pe teritoriul tau...se va simti inhibata ca e la tine acasa....si se va jena destul...fii putin mai hoata...ea este destul.
Singura spui ca esti cam geloasa - nu crezi ca gelozia intuneca judecata normala ?
cata prostie! numai femeile din tara noastra au asa o gandire primitiva si inapoiata. Asemenea dusmanie si invidie intre femei nicaieri nu exista decat la noi.Ar trebui sa existe si la noi solidaritate intre femei asa cum este in tarile civilizate, sa tina intre ele, dar e prea multa prostie si inapoiere. Nu fata e de vina ca marlanu' s-a aprins, putea sa se aprinda dupa oricare, e un fraier caruia ai curg balele dupa tot ce poarta,, fusta'', un usuratic de 2 bani, daca era un barbat adevarat nu accepta avansurile, sau pur si simplu nu-si mai iubeste nevasta si nu mai e atras de ea ce va e asa greu sa acceptati realitatea? s-a terminat lumea la un ghertoi? ai dai un sut in c-r si-ti vezi de viata ta, daca nu, asa te vei chinui toata viata ca o paranoica, cauta un barbat adevarat ca toparlani din astia care gandesc cu scu-a sunt pe toate drumurile
barbatii sunt experti in a insela sotiile, nu fac in vazul tuturor, stai linistita in privinta cumnatei tale, sigur nu se va intampla nimic, orgoliul masculin nu l lasa, un exemplu la mily cirus, stia ca viitorul ei sot va juca un rol langa femei frumoase, dar inteligenta a atras nu numai atentia iubitului ci si a presei prin schimbare de look, a coafurii, si timp petrecut impreuna in familie la concerte, iesiri de seara. barbatii sunt prizonieri ai senzualitatii feminine. faptul ca el accepta avansurile indraznete e un punct de intrebare la relatia dintre tine si sotul tau. sfatul meu e ca in clipa asta sa te inscrii la sala fitness nu aerobic, din fructe de avocado masti pt par si fata, dieta cu peste, si vitamine, parul ingrijit tenul ingrijit, corpul ingrijit, creme pt corp, nu ai inca copii iti mai inoiesti garderoba, si un hobby pictat sau scris poezii, gasesti tu cevba nou. Esti pe frontul razboiului de a nu ti pierde sotul. ii multumesti cumnatelei ca te a trezit, si in competitie cu ea reusesti sa le surplusezi si pe eventualele anonime care ar exista. Duminica e bine sa mergi la biserica sa te spovedesti impreuna cu sotul, cel mai bun terapeut si psicolog e preotul. Rugandu L Dumnezeu va avea grija de casnicia ta. Iar copii sunt cei care intaresc mai mult spiritul familial. Viata e scurta nu uita sa fii fericita !
Am revenit pt ca eram curioasa ce pareri se mai posteaza .Sincer iti repet , nu-i spune nimic fetei!pentru ca n-ai de unde sa stii cum o sa reactioneze ,poate o sa se planga la sotul ei ,poate incepe un intreg scandal in familie si nu cred ca vrei asta.Sunt multe metode mult mai subtile si mai inteligente de a o indeparta de sotul tau.Daca ii spui ceva si se afla risti sa pornesti un scandal si intre cei doi frati.Fii mai sireata ,vb cu sotul tau ca sa stie ca ai observat si n-o mai lasa pe ea sa petreaca atata timp pe langa el ,poti s-o ironizezi ,poti sa glumesti si tu cu sotul ei ca s-o faci putin geloasa ,poti sa faci ce vrei tu ,dar nu ii spune ca te deranjeaza ca se da la sotul tau.N-o sa mai puteti sa stati in liniste toti la aceeasi masa si o sa fie mereu tensiuni intre voi.Si in al doilea rand,ce -o sa faci acum?o sa te certi cu fiecare femeie care se da la el?Fii inteligenta.E adevarat ca uneori e bine sa spui cand te deranjeaza ceva ,dar cand e vorba de familie e un subiect foarte sensibil si poate e mai bine sa optezi pt alta varianta(asta e ultima postare a mea)
draga mea, am 43 de ani si cate ceva am vazut pana acum... am citit cu multa atentie mesajul tau..... deci, ea are 22 de ani. aminteste-ti ca e varsta SFIDELOR si a PROVOCARILOR in viata, e adevarat ca nu toti se comporta in felul asta dar ea da ..isi poate permite ( varsta si tot backgroundul sau emotional , experienta sa )...e rasfatata familiei, sotul ii permite multe , crede ca orice ii este permis si o va continua asa ... in plus uite ca studiaza psihologia....eheeei, foarte atragator subiectul fiindca are cum sa puna in practica si ce invata ( e foarte tentant sa vezi cum reactioneaza persoanele din jurul nostru in cazuri ca acesta ) dar A FI EDUCAT e cu totul o alta poveste. e clar ca e nesatisfacuta , ca e nefericita , are nevoie de un barbat cu multa personalitate, asa -zisa "mana de fier "..sotul ei e tanar si indragostit, atat .. de multe ori ne casatorim la varste tinere din prea mare entuziasm , sau din interpretarea gresita a actului de iubire. sau cautam siguranta finaciara si ne complacem in situatia de a crede ca suntem fericiti.. dar pacaleala e ca nu se stie cu adevarat ce dorim la varsta aceasta ( 19, 22 )..... e nevoie sa ne experimentam noi insine in situatii diferite si pt. ea varianta fratelui mai mare deci MATUR e cea mai la indemana pt ea.. ceri sfaturi, ei bine , le-am citit pe toate inisirate mai jos.... eu sunt de parere ca barbatul e in general o victima usoara deci adevarata sfida e intre voi, FEMEILE. acum depinde de personalitatea ta.pana a cum ai fost rabdatoare si ai OBSERVAT. faptul ca nu ai reactionat urat pana acum e demn de subliniat si incurajat. dar URMATOAREA DATA cand se va comporta ca o inconstienta eu as interveni DOAR INTRE 4 OCHI, deci cu ea numai. " daca esti sau nu fericita , satisfacuta e absolut problema ta si a sotului tau...dar in famila mea eu cer educatie , respect ABSOLUT si COMPORTAMENT ADECVAT fata de noi. ce faci cu fanteziile tale erotice si pe unde iti plimbi funduletul repet, E PROBLEMA TA , dar AICI in casa mea si a familiei nostre , CA-TI CONVINE SAU NU TE COMPORTI CI-VI-LI-ZAT !!!..." deci, draga mea, nu poti sa ramai nici cu ochii inchisi, clarifica imediat. aceasta casatorie a ei nu va rezista , din pacate ( sau din fericire pt cumnatul tau)... au nevoie amandoi de alte experiente de viata...stabilitatea in casatorie se castiga in timp cu iubire, iertare, sacrificii si abtineri...... ispite vor fi dintodeauna. dar ea trebuie sa stie ca nu mai poate sa-si permita sa se comporte ca o capricioasa .capriciosii nu au limite, vor din ce in ce mai mult, aminteste-ti ! gata, s-a terminat cu copilaritul. ea in tine trebuie sa vada o persoana decisa, coerenta si FOARTE HOTARATA care STIE CE DORESTE DE LA VIATA: stabilitate in familie, copii, viit or senin. succes, infrunta problema , n-o lasa pe "mai incolo" ca fiecare tren se ia la momentul potrivit si trebuie sa stii cand doresti sa cobori din el. petra
sa stii ca intr-o relatie, chiar si sexuala, e nevoie de 2. eu zic ca pentru a calca stramb e nevoie si de vointa sotului tau, nu numai de farmecele ei. sotul meu avea la firma una care ii misuna intr-una pe sub nas!! dar sotul meu venea acasa si radeam amandoi de munca pe care o ducea pipita. eu zic ca trebuie sa stai de vvorba cu sotul tau si nu cu ea si sa ai increde in tine!
m-am distrat cand am citit comentariul laurei"da-i la ficat" :)) daca m-as lasa condusa de primul impuls, asa as face si eu. sper ca sotul tau este destul de matur incat sa nu se lase impresionat de o fetiscana usuratica, mai ales ca e si sotia fratelui sau. nu prea cred ca ti se poate da vreun sfat...doar tu iti cunosti familia si sti cum ar putea reactiona...daca vrea sa te insele, te va insela oricand va avea ocazia.ar trebui sa ai mai multa incredere in el si in tine, sa te aranjezi mai mult poate, sa-i atragi atentia sotului tau asupra felului in care atrati si esti tu, poate sa vorbesti cu el, sa-l descosi sa vezi daca chiar i se pare si lui atragatoare-poate ti se pare doar tie, sau sa vb cu fratele lui, sa ii spui ce te deranjeaza,poate isi va potoli iapa :)) (sper ca sotul tau este destul de destept sa nu pericliteze relatiile din familia voastra, sa te supere pe tine sau pe fratele sau). ai putea sa il folosesti pe el spre binele tau..roaga-l frumos, daca nu il intereseaza cumnata, sa-i spuna sa se stapaneasca..
daca ai tactul necesar, poti sa iti responsabilizezi sotul. sa vb cu el si sa ii spui: sunt ingrijorata pentru fratele tau, oare casnicia lui este ok? corbeste si tu cu el, cu grija, ca un frate mai mare. ai vazut cum se poarta asta mica, pare ca nu e fericita si cauta in exterior atentie. daca ar avea suficienta in propria casnicie, nu ar mai fi atat d e provocatoare. dacava continua sa se comporte asa, fratele tau intr-ozi va fi neferict. pune-te in locul lui sa vezi daca ti-ar place sa ai o sotie cu un astfel de comportament public. daca face asta in familie, ma intreb cum e in afara, cu altii. noi suntem adulti, intelegem mai bine, dar nu avem dreptul sa intervenim. poti insa sa ai mai multa grija de fratele tau. pentru asta, nu mai accepta astfel de atitudini din partea ei, nu mai fi pasiv. de ex, cand ea se aseaza pe marginea fotoliului tau, tu sa te ridici, sa nu lasi pe fratele tau sa sufere., cand te saruta, arata-i cu degetul pe sotul ei si spune-i pe el sa il saruti ca abia asteapta. etc. dar nu insista, vb pe un ton senin si fara multa vorbarie. va intelege singur si vei vedea ca va tine cont.
as mai vrea sa iti spun ca imi pare, cel putin din ceea ce ai povestit aici, ca ea este cea care este intr-o situatie de criza, si, e posibil ca de fapt casnicia ei sa fie in criza. a avut anumite asteptari pe care, se pare, nu a reusit sa le implineasca prin casnicie. proiecteaza nevoile ei pe o prezenta mai protectiva, cea a sotului tau, pentru ca nu gaseste aceasta protectie la al ei. asa am inteles eu. casnicia ei pare o bomba cu cas, dar e bine ca tu si sotul tau sa nu fiti prin preajma cand va exploda. incearca sa te eliberezi de ura si gelozie, sunt efectele propriilor nemultumiri, incearca, sper sa reusesti, sa dezvolti compasiunea pentru o persoana nefericita care nu stie sa se bucure de statutul ei, de sot, de familia voastra, sa intelegi mai profund situatia, pentru ca astfel te poti elibera de chingile starilor negative si poti sa fii mai fireasca, mai frumoasa, mai libera in exprimare. asta te va ajuta sa devii mai feminina, mai calda si sa gasesti modalitatile prin care sa atragi privirile asupra ta, cel putin ale sotului tau. orice relatie de cuplu poate fi aminintata dar din interior. ispitele exterioare nu fac decat sa evidentieze ceea ce nu merge intr-un cuplu. fata asta e o provocare care te pune in situatia de a consolida relatia ta cu sotul tau. si, toate acestea sunt parerile unor oameni care au citit relatarile tale, dar nimeni nu cunoaste adevarul. asa ca tu alege ce simti ca ti se potriveste din ceea ce am scris noi, dar ai incredere in tine, in relatia ta. un barbat poate fi fascinat de frumusete, 5 secunde sau mai mult, dar nu este atat de prost incat sa renunte la o casnicie daca ea are la baza intelegerea si afectiunea. e ceva nepretuit la care nu se renunta usor. lucreaza cu tine. fii tu aleasa, de tine depinde.
fata are un comportament seductiv. cu astfel de oameni, menajamentele nu tin. dar nici scandalul, pentru ca ea va sti sa se puna totdeauna intr-o lumina favorabila. ai primit aici cel putin 2 sfaturi bune. 1. petrece-ti mai mult timp cu sotul tau, intareste cuplul. afectiune, tandrete, relaxare. creaza amintiri, sfat foarte pretios. 2. nu mai sta cu socrii si cu neamurile in timpul tau liber, deja ai spus ce nu iti convine, vor intelege singuri. langa acestesugestii pretioase, mai adaug urmatoarele aspecte: 3. fii frumoasa si nu uita ca sotul tau nu poate merge mai departe, e vb totusi de fratele lui. mai degraba imi pare ingrijorat. 4. nu o mai lasa sa isi faca jocul. ci, cu franchete spune-i in fata, dar intre patru ochi, ce faci lisa, imi seduci sotul?? poate tu nu iti dai seama, dar sa stii ca toata lumea a observat. tie ti-ar place daca alcineva ar face asa cu sotul tau??? esti fata inteligenta, poti remedia situatia asta, ma astept s ao faci / sa ii spui tu,. mai adauga ca se vede ca nu isi cunoaste rolul de sotie si ca, daca va continua, sotul ei se va simti umilit in public, pentru ca vede si el ce face ea. rezultatul va fi ca va avea in preajma un barbat frustrat, neluat in seama, care va fi mereu morocanos. sa nu isi strice casnicia pentru flirturi proststi si pentru ca vrea sa fie in centrul atentiei. . vorbeste-i ca o sora mai mare, plina de bune intentii si spune-i ca te astepti ca o fata inteligenta ca ea sa se controleze. 5. fii aliatul ei, ca o sora mai mare si nu te pune in postura de dusman sau rivala, nu iti va folosi. iar eu inteleg de la tine ca tu doresti ca ea sa isi cunoasca rolul in familie si nu sa te certi. 6 sa nu uiti ca persoanele care dezvolta comportqamente seductive de obicei sunt persone care nu s-au simtit iubite, intelese, placute. si au ales aceasta cale gresita de a-si satisface nevoia de a fi lcentrul atentiei. cred ca atunci cand te simti amenintata de alta femeie este bine sa te intreb i ce nu iti place la tine, cu ce gresesti tu in relatia de cuplu, incat sa nu ai incredere in tine.undeva, tu insati esti nemultumita de tine, si asta te face sa te simti amenintata. succes
Si ca un mic adaus :eu cred ca e o PROSTIE sa-i atragi ei atentia sa nu se mai dea la sotul tau pt ca este clar ca e o pers lipsita de strucupule si este clar ca o sa continue sa se dea ,daca are chef doar ca sa-ti faca tie in ciuda;In plus daca te apuci sa o certi ca se da la el asta inseamna sa-i arati ca-ti e FRICA de ea ca poate sa-ti fure sotul si ea daca e afurisita poate sa-ti zica ca si el se da la ea sau poate sa rada de tine ca sa te faca sa te simti prost. Deci nu fi fraiera!
Parerea mea e ca depinde ce fel de relatie ai fata de el ,daca vb deschis si ii spui in fata ce gandesti sau iti e rusine sau frica sa vb despre orice.Daca vb deschis in general ,poti sa faci misto in gluma de fata respectiva si sa-i spui ca ai observat ca depune eforturi uriase sa-i intre lui in gratii si ca e penibila .Daca nu obisnuiesti sa vb cu el despre chestii de genul,atunci nu-i zii nimic si evita contactul pe cat posibil dintre cei doi.Daca ai fi o pers care are incredere in ea ai fi pus-o de mult la punct pe tipa resp si nu mai apelai la ajutorul altor pers ,dar dupa cum se vede nu esti ,asa ca te sfatuiesc sa nu te apuci sa te certi cu respectiva decat daca te simti foarte sigura pe situatie altfel risti sa fi tu cea penibila si risti sa incepi un scandal in familie daca te orbeste gelozia . In plus barbatii intotdeauna apreciaza femeile care se aranjeaza ,care sunt sexy .glumete .fasnete ,si mereu cu chef de sex ..asa ca fi atenta la tacticele adversarei si invata de la ea :imbraca-te mai sexy, fa dragoste cu el mai des,critica-l mai putin ,arata-te mai dragastoasa.comunica mai mult si mai deschis ,intr-un cuv consolideaza-ti relatia ,ca data viitoare cand o fata mai frumoasa sau tanara ca tine o sa se mai dea la el sa nu mai tremuri de frica ca ti-l fura pt tu o sa stii ca inima lui e doar pt tine. Si foarte important ,marcheaza-ti teritoriu!Adica saruta-l de fata cu ceilalti,ia-l in brate ,fa-i complimente ,arata-le celorlalti cat de bine va intelegeti voi si crede-ma ca si cea mea infocata fata o sa dea inapoi!
Am vazut ca toata lumea se grabeste sa dea sfaturi cum sa iti protejezi sotul de ispita... Draga mea, daca consideri tanara domnita are mai mult de oferit...chiar daca nu va fi ea, va aparea tot timpul o alta femeie mai tanara Si mai sexy... Daca nu ai un bărbat care sa stie sa-si tina pantalonii pe el in fata unei femei frumoase, nu e problema fetei de 22 de ani...ci a lui Si a ta... Cand unul din parteneri inseala e vina amandurora!...Tu nu oferi Si el nu apreciaza...
oricat de logic ar fi sa vorbesti cu el despre asta, de data asta nu cred ca asta e solutia, pentru ca el, pana la urma nu face nimic. ca l-ai surprins uitandu-te la fundul ei, nu mi se pare un semn ca in curand o sa te insele, barbatii se uita involuntar. asadar, eu cred ca ei ar trebui sa ii spui ce nu iti convine, si mi se pare perfect normal sa simti asa. si de acord cu cineva care a zis mai devreme ca iti iei prea in serios rolul de gospodina. nu cred ca e "normal" sa se duca atractia dupa 7 ani de casnicie. nu e normal nici dupa 20. lucrurile astea se intretin zi de zi. ma rog, ideea e ca, pe langa faptul ca ei trebuie sa ii spui ce te nemultumeste, pentru a evita orice situatie de genul asta, trebuie sa construiesti un zid din interiorul relatiei.
E o problema delicata, care trebuie rezolvata delicat. Nu cu bataia, ca te injosesti si tot ea iasa bine. Pregatesti o cina in familie, cu toata lumea... si tii un toast... incepi cu ceva de genul... "eu as vrea sa vorbesc despre ceva, deschis, cu toti... cred ca am o problema care as vrea sa o rezolv acum... Cere-ti iertare pt ce vei spune, dar roag-o in public sa nu iti mai atinga sotul sau sa glumeasca pe teme sexuale... Cam tot ce ai scris aici, dar cu vorbe bune...evita cuvintele tarfulita sau orice inrudit :) Spune-i ca nu crezi ca e gresit ce face, ca intelegi ca sunteti in familie, ca stii ca face de drag, doar pt ca pe tine te deranjeaza, o rogi sa se opreasca. Nu vrei sa incepi sa o detesti pt un "nimic"... Vorbesti cu mama ta sa te sustina in discutie si cu sotul tau... si toti pe ea, cu "vorba buna". E imposibil sa nu se opreasca :)
draga mea ma numesc elena sunt din bacau .......sincer daca eu eram in locul tau.....o bateam de o snopeam...dar tu daca esti o fire diferita nu te injosi in fata ei poarta o discutie cu ea si arata-i cine detine controlul....si urmatoarea data cand iti mai atinge sotul sau ii mai zice vreo ceva, sfatul meu este sa iei masuri ca de exemplu "Scumpa mea dar tu nu ma vezi aici nu iti este rusine noi nu acceptam asemenea comportament in familia noastra te rog arata-ti respectul" si spunei fratele tau ce se intampla inregistreazo fara sa-si dea seama...urasc tarfele mai ales astea care strica casele oamenilor.ori ea incearca draga mea sa o faca pe psihologul cu voi sa se joace cu mintiile voastre...sfatul meu nu te lasa pacalita este o tarfa in miniatura cred ca se trage din sange ca are sange stricat de vreo vagaboanta de mama...eu acum 2 luni am batut-o pe una de am rupto si am doar 19 ani si sotul meu are 23..iar ea avea 17 ani ...acum noi avem un copil de 4 luni dar sincer iti spun sunt o leoaica care isi apara familia...nu te lasa pacalita de aparente.....id meu de mess si emailul este tanasaelena23.........tanasaelena23@yahoo.com contacteaza-ma te rog
Da-i la ficat nu sta! Eu o jumuleam de primul gest care m-ar fi deranjat.
Draga mea, Si eu am 32 de ani si inteleg prin ce treci. Este o situatie cam neplacuta. Fetele de 22 de ani cred in sinea lor - uneori se si exprima in exterior - ca femeile de peste 30 de ani sunt niste babe hodorogite care nu mai pot prezenta mare interes, mai ales in comparatie cu ele. Le inteleg pentru ca si eu gandeam la fel la varsta aia... Dar acum, iti spun cat se poate de cinstit, n-as da varsta pe care o am pentru nimic in lume; in niciun caz nu m-as mai intoarce la 20 si ceva de ani, pentru ca realizez acum ca eram o penibila imatura si aroganta, pentru care tot ce zboara se mananca si tot ce are pantaloni imi poate cadea in mreje. Stupid. Eu cred ca ar trebui sa o ignori pe ea, nu merita sa-i dai vreun fel de satisfactie; cred ca ar trebui sa mai rariti prilejurile de socializare comuna - sa-i dai timp parasutei sa-si gaseasca o alta jucarie. Iar sotului tau, cred ca ar trebui sa-i atragi cumva atentia ca ai observat in ce hal se da duduita la el si sa-i spui ca esti mandra ca alesul tau are asa un succes la prospaturi... Fa un pic de "misto" de situatie, dar, atentie, nu de el! In cele din urma, daca se mai intampla ca domnisoara sa sara calul, propune-i de fata cu sotul tau o partida de sex in trei, asa, ca sa-i treaca obsesiile si sa incerce "live" cum o sa fie George peste 10 ani! De regula, genul acesta de "atacuri" directe si neasteptate le descurajeaza pe fatzele astea impertinente... Oricum ar fi, tu tine-ti cumpatul, dupa 7 ani o astfel de mimoza nu are cum sa-ti afecteze casnicia, daca este solida si daca tu nu lasi totusi lucrurile sa scape de sub un anumit control. M-ar interesa sa stiu cum reactioneaza George la comportamentul sotiei sale. El nu e gelos?
sfat: ia o la bataie pe tarfulitza si pastreaza ti sotul .
...greu de dat sfaturi in asemenea situatie...totusi o discutie cu ea, cumnata ta, cred ca n-ar strica....mult atentie si chibzuita sa ai!!!
..da..esti intr un impas si ai si dreptate...dar cum sotul tau este casatorit cu tine si nu cu ea..e clar ca esti in avantaj..si nu ai de ce sa te simti ca si intr o competitie....drept urmare foloseste ti inteligenta si ironizeaza toate tentativele ei de a fi provocanta...da i niste farfurii murdare in mana...in timp ce sta pe marginea fotoliului..asa lasciva cum pare...vei vedea cum iese scorpia din ea.. ..si va uita sa mai fie sexy...fa comentarii ironice despre asazisele subiecte inteligente pe care crede ca le poate dezvolta..adica fa o sa se simta un gandac....rezulatele nu vor intarzia sa apara...si autoincrederea ei va fi zguduita...si saruta ti sotul..de fata cu ea..asa..ca sa moara de ciuda!
sunde de acord cu criss, mai rarut ca e mai dragutz.. plus de asta cum sa iti zic incerca sa te comporti cu sotul tau si mai tandru , sa ii araty ca tu esty centrul universului pt el.. oricum si el cred ca viseaza cateodata la ea..dar tu fa-l sa se simta si mai bn in prezenta ..atrage-l cu tot felulu de lucruri, alinta-l, imbracata sexy.. seara cand vine de la munca asteapta-l imbracat intr-o lenjerie sexy..bafta!
eu te-as sfatui sa mai raresti vizitele la socri si sa incerci sa socializezi in alte parti. bucura-te de viata si in afara familiei.acolo te duci de sarbatori religioase si aniversari.in rest iti recomand iesiri la terase, restaurante, excursii de o zi, excursii de weekend.depinde in ce zona stai.eu stau la mare si merg cu sotul prin statiuni si in bulgaria o zi sau doua.atat cat trebuie sa-l tin ocupat si sa aiba amintiri!
foarte corect zis, la fel se vede si de la 33 de ani :)
Nu stiu daca sunt in masura sa iti dau vreun sfat, am doar 23 de ani si experienta putina. Dar mi-a atras atentia pasajul cu "noi gatim, spalam vase" etc... ce ar fi daca in loc sa faci asta, ai fi tu acolo pe bratul fotoliului pe care sta sotul tau? Cred ca iti iei cam in serios rolul de gospodina si mai putin pe cel de femeie. Femeie a lui. Cea cu care imparte totul, bune si rele. Fa-o si tu pe diva sexy putin, fataie-ti fundul prin fata lui, baga-te in vorba, fii mai fasneata! Nu cred ca esti o batranica lipsita de farmec! Esti femeie, foloseste-te de asta! Si vorbeste cu el, dupa 7 ani de casnicie cred ca se pot aborda subiecte de tipul asta. Eu ii ziceam direct. Mai Tudor, pe mine fatza asta ma scoate din sarite. O mai prind langa tine, ii rup ciuful. Punct. Sa isi stie fiecare locul. Sau daca vrei sa fii mai delicata, poti sa ii zici ca nu iti place felul cum se da in spectacol pustoaica.
Posteaza comentariu