Paranormal: "În corpul meu sunt două femei"

Viaţa mea a devenit un coşmar după de am făcut o operaţie pe creier. În urma anesteziei generale am avut, aparent, câteva tulburări de somn şi de concentrare. În realitate, am început să mă comport ciudat şi să am perioade întregi de inconştienţă, perioade în care altcineva se foloseşte de corpul meu şi-mi trăieşte viaţa.

Probabil o să vi se pară incredibil, aşa mi s-a părut şi mie, dar am şi dovezi acum, după aproape doi ani de zile în care mi s-au întâmplat cele mai bizare lucruri.
 
Primele semne de întrebare au apărut când am început să primesc telefoane ciudate de la necunoscuţi. Mă sunau diverşi bărbaţi şi mă întrebau ce fac. Îmi era imposibil să îmi amintesc cine sunt ei şi când i-am cunoscut. La început eram politicoasă, cu timpul am început să mă enervez şi apoi să mă îngrijorez. Nu erau doar nişte telefoane din alea prosteşti pe care le mai primeşti de la necunoscuţi care fac mişto. Erau bărbaţi care ştiau cum arătam, ştiau câte ceva despre mine. Mă conduseseră acasă într-o seară. Sau băusem împreună în nu ştiu ce club. Pentru mine lucrurile erau complet necunoscute şi chiar îngrijorătoare pentru că eram aproape sigură că nu fusesem în cluburi.

Nu eram genul de petrecăreaţă, ci mai degrabă retrasă, îmi place să citesc, să stau mai mult în casă şi am un cerc foarte mic de prieteni. În plus, nu beau alcool. Niciodată.

Mai era şi problema că la serviciu, după ce am revenit din concediul medical, colegii au început să se uite ciudat la mine. Pentru că începusem să lipsesc inexplicabil în unele zile. La un moment dat o colegă m-a întrebat dacă mă simt bine, şi mi-a spus că sunasem cu o zi înainte să spun că nu vin că mi-e rău. Era clar că nu eu făcusem asta, pentru că eu nu-mi aminteam că am lipsit.

Într-o zi am fost abordată pe stradă de un tip care era la volanul unei maşini decapotabile. Mă claxona insistent şi când a văzut că nu-l bag în seamă a coborât din maşină şi mi-a spus „Gina”. Nu cunoşteam nicio Gina şi i-am zis că mă confundă. Mi-a zis apoi despre tot felul de chestii pe care le-am fi făcut noi doi, în urmă cu două săptămâni într-un club din Bucureşti. Eram şocată pentru că nu era primul care-mi descria o astfel de persoană precum această Gina.
 
Am decis să îmi pândesc propriul fizic. Ştiu, sună aiurea, dar ce modalitatea aveam să mă conving că toţi tipii ăia nu sunt cumva nebuni şi mă confundă cu una care e identică cu mine.

Am angajat un detectiv particular ca să mă spioneze.

La început, tipului i s-a părut că sunt nebună, apoi i-am povestit ce mi se întâmpla de câtva timp şi l-am făcut mai degrabă curios. Oricum, dat fiind că-l plăteam, nu avea de ce să nu-mi ia banii.

Filajul a durat o lună de zile, timp în care detectivul a obţinut suficiente probe despre mine însămi. Când mi-a arătat poze cu mine la petreceri de noapte m-a convins. Eram în compania unor bărbaţi pe care nu-i cunoşteam, beam, dansam, râdeam. Eram o cu totul altă femeie. În viaţa mea conştientă nu făcusem niciodată astfel de lucruri.

Am început să controbăi prin casă în căutarea unor indicii, cum că acolo, cu mine, mai locuia cineva. Femeia din poze se îmbrăca mai provocator, se farda, avea altă atitudine. Eu mă îmbrăcam mai conservator, stil office. Am descoperit o geantă cu haine pe care nu le văzusem niciodată într-una din debaralele casei pe care n-o prea foloseam. Am cerut un extras de cont de la bancă şi am descoperit că cealaltă şi cu mine împărţeam şi contul din bancă, nu numai corpul. M-am înfuriat.

Am mers la chirurgul care m-a operat. Era singurul care ar fi trebuit să ştie ce se ascundea în capul meu, pentru că el îl despicase cu mai bine de un an înainte. Doctorul m-a privit ciudat şi  mi-a spus că în foarte rare cazuri se ajunge la o dedublare de personalitate în urma extirpării unor tumori ca aceea pe care o avusesem eu. Mi-a propus să mai facem o tomografie ca să vadă dacă nu cumva recidivase. Tomografia n-a fost vreo revelaţie. Nu era nimic acolo care să justifice perioadele mele de absenţă şi viaţa dublă. Doctorul mi-a propus să fac terapie cu un psiholog.
Am mers la şedinţe suficient de multe până când am convins-o pe psiholoagă că nu sunt nebună, totuşi. În cele din urmă a acceptat să mă hipnotizeze. Cu greu, pentru că spunea că este o procedură extrem de periculoasă.
 
În urma hipnozei am aflat că nu există o altă femeie, ci că o parte din mine îşi doreşte alt stil de viaţă, tânjeşte după aventură şi provocări pe care cealaltă emisferă a mea, mai cerebrală, le blochează şi le refuză în viaţa de zi cu zi. Psiholoaga nu a fost capabilă să-mi explice, totuşi, de ce acest lucru ni li se întâmplă şi altor oameni. Nu-mi închipui că sunt singura care deţine o latură mai sălbatică. Totuşi n-am auzit de alţi oameni care să ducă vieţi duble, fără să ştie despre escapadele celuilalt eu al lor.

După multe luni de investigaţii şi terapie am ajuns din nou în punctul zero.

Se pare că trebuie să convieţuiesc cu cealaltă femeie din mine. S-o tolerez, să-i împrumut corpul ori de câte ori are chef de ieşit în oraş şi de agăţat bărbaţi.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.