Atunci cand le daruiti copiilor cadouri, este mai intelept sa le alegeti un dar pe care copilul sa si-l doreasca sincer. La magazinul de jucarii trebuie sa fiti cu adevarat intelepti. Cum acolo este o oferta extrem de larga, veti fi nevoiti sa fiti selectivi.
La televiziune se face reclama la cele mai recente jucarii si copilul o vede, creandu-i-se astfel o dorinta care nici nu exista cu un minut inainte. Nu lasati agentiile de publicitate sa hotarasca in numele dumneavoastra ce sa le cumparati copiilor. Atunci cand darul ales este o jucarie, examinati atent jucariile, intrebandu-va:
1.
2. Este oare un mesaj care imi convine?
3. Oare ce are de invatat copilul jucandu-se cu ea?
4. Efectul tinde sa fie unul pozitiv sau negativ?
5. Cat va rezista aceasta jucarie?
6. Oare va trezi un interes limitat sau copilul va reveni mereu la ea?
7. Este oare o jucarie pe care ne-o putem permite?
Nu toate jucariile trebuie sa aiba si o valoare educationala, dar trebuie sa serveasca unui scop pozitiv in viata copiilor dumneavoastra. Si nu uitati: nu toate cadourile se cumpara de la magazin. Daca un cadou le stimuleaza copiilor imaginatia, el poate fi mai interesant si poate crea o mai mare apropiere plina de iubire intre parinti si copii.
Daca sunteti unul dintre parintii care sunt foarte ocupati, nu va lasati coplesiti de sentimentul ca, oferind cat mai multe sau mai scumpe cadouri copilului dumneavoastra, ii veti dovedi astfel dragostea pe care i-o purtati.
In exces, darurile isi pierd unicitatea; copilul are mai multe jucarii decat timp sa se joace cu ele. A darui prea multe e ca atunci cand ai lua copilul, l-ai duce la un magazin de jucarii si i-ai spune "Tot ce este aici iti apartine". La inceput, copilul va fi entuziasmat, dar dupa ce va alerga in toate directiile, in final nu se va mai juca cu nimic.
Jucariile potrivite trebuie sa ajute pe copil sa invete cum sa-si concentreze atentia si sa se bucure de ele. Pentru ca acest lucru sa se intample, parintii ar trebui sa daruiasca mai putin si nu mai mult, alegand cu atentie darurile, care sa aiba un scop sau o utilitate, si nu neaparat sa impresioneze. Invatati copilul sa confectioneze singur daruri si felicitari in loc sa le cumpere. Incurajati-l sa faca la randul lui cadouri. A darui este o bucurie si totusi copiilor li se cere rar sa faca acest lucru.
Favoarea de a darui n-are prea mare legatura cu dimensiunea sau costul cadoului, ci doar cu iubirea. Despachetarea unui cadou presupune o emotie puternica pentru copil si poate demonstra ca fiecare dar, indiferent daca este o necesitate sau un lux, este o expresie a iubirii dumneavoastra. Respectarea darurilor de tot felul ii va invata totodata pe copii sa reactioneze intr-un anumit fel fata de cei care le fac cadouri. Pentru ca, daca le daruiti frumos, vreti sa fie primite frumos, indiferent daca este un cadou mare sau mic.
Psiholog Viorica Dragomir
, Clinica Aquamarin