Lecţia numărul 1 pe care trebuie să o înveţi în dragoste, în funcţie de zodia ta

Dragostea nu e uşoară, nimeni nu poate nega asta. Însă, fiecare semn zodiacal se poate îmbunătăţi dacă ţine cont de lecţiile pe care le primeşte!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Îţi trăieşti viaţa pe repede înainte. Cu o vedere clară asupra lucrurilor pe care ţi le doreşti, vei face tot ce e necesar pentru a ajunge acolo, adesea neluând în considerare preţul pe care trebuie să îl plăteşti de-a lungul drumului. Acest tip de gândire poate fi grozav atunci când când cauţi să reuşeşti în caroeră spre exemplu, dar rişti să ridici ziduri în ceea ce priveşte relaţiile. De îndată ce te implici într-o relaţie, nu mai e vorba doar de dorinţele tale. Trebuie să îţi faci timp şi pentru nevoile şi dorinţele partenerului. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunţi la tot ce vrei, ci să fie o situaţie echilibrată. Încetineşte din când în când şi ascultă ceea ce îţi spune partenerul.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Există un lucru în relaţii care pare să fie extrem de dificil, şi acesta este conceptul de vulnerabilitate. Petreci mare parte din viaţa ta protejându-te pe tine însăţi, construind bariere pentru a te asigura că eşti mereu văzută drept o persoană puternică şi independentă. Desigur, eşti grozavă în a-i susţine pe ceilalţi în momente grele, dar când te implici într-o relaţie cu cineva trebuie să realizezi că aceasta este o stradă cu două sensuri. Fă un prim pas pentru a ridica puţin barierele şi permite-i partenerului să vadă latura ta adevărată. Vulnerabilitatea nu înseamnă slăbiciune, adevărata forţă vine din faptul că ai o astfel de latură.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Eşti întotdeauna prietenoasă şi sociabilă, de aceea întâlneşti persoane noi oriunde te duci. Deşi nu e nimic în neregulă cu extinderea cercului tău social, va trebuie să reevaluezi această abordare atunci când vine vorba de viaţa ta sentimentală. Nu ai nicio problemă în a te întâlni cu mai mulţi admiratori, dar dacă te străduieşti să îl păstrezi pe unul dintre ei, poate că e timpul să te gândeşti că eşti mult prea prietenoasă atunci când eşti deja implicată într-o relaţie. Partenerul tău caută pew cineva care este loial faţă de el şi faţă de relaţia voastră, nu pe cineva care îl face să se teamă că poate fi înlocuit la orice pas. Nu te opri din a fi persoana prietenoasă de până acum, dar concetrează-te pe flirtul cu partenerul tău, nu cu alţi bărbaţi.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Emotiv şi sensibil, tu îţi petreci cea mai mare parte a vieţii îngrijorându-te de bunăstarea tuturor. Tu eşti acea persoană din grup la care apelează oricine şi cea care are grijă de cei dragi. Această mentalitate se regăseşte şi în dragoste, şi ai tendinţa de a pune nevoile partenerului în detrimentul alor tale. Un mic sacrificiu de sine e benefic într-o relaţie, dar nu vei fi fericită dacă exagerezi. Nu e nimic în neregulă să fii puţin egoistă în relaţia ta din când în când, căci trebuie să te asiguri că şi dorinţele tale sunt îndeplinite. Nu poţi avea grijă de ceilalţi dacă nu ai grijă de tine în primul rând.

Leu(22 iulie - 22 august)

Abilitatea ta nativă de conducere te poate pune pe scaunul şoferului în cele mai multe zone ale vieţii tale. Dar când vine vorba de relaţia ta, trebuie să fii dispusă să predai locul din când în când. Relaţiile sunt un parteneriat, o echipă de doi. Nu este întotdeauna vorba despre ceea ce vrei tu, despre cum crezi că trebuie să fie şi despre ce decizie crezi că e mai bine pentru voi, pentru că partenerul tău trebuie să aibă şi el un cuvânt de spus. Învaţă să renunţi la nevoia de control pentru a-i permite acestuia să ia decizii din când în când. El e cel cu care vrei să îţi petreci întreaga viaţă, aşa că ar trebui să ai ceva mai multă încredere în el.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Întotdeauna perfecţionistă, ai standarde incredibil de înalte în tot, iar relaţia sentimentală nu e o excepţie. Problema e că standardele tale sunt deseori complet nerealiste. E necesar să accepţi realitatea dură, pentru că nu există un partener perfect. Cu toţii avem defecte, inclusiv tu. Învaţă să te iubeşti pe tine şi pe cei de lângă tine, cu tot cu defecte. Îmbrăţişează provocările, evoluează şi învaţă împreună cu acesta. Asta nu înseamnă că ai aşteptări mici, ci pur şi simplu eşti realistă.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Iubeşti frumuseţea în toate sectoarele vieţii tale. Nu e nimic în neregulă cu asta, însă trebuie să înveţi să priveşti peste asta atunci când încerci să construieşti o relaţie de dragoste cu cineva. Frumuseţea se va estompa, trecerea anilor e inevitabilă pentru toţi. Când va veni acest moment, ce fel de conexiune vei mai avea cu partenerul tău? Împărţiţi interese comune? Ţi-ai făcut timp să descoperi frumuseţea interioară a omului de lângă tine? Nu trebuie să excluzi atracţia fizică, ci doar să îţi extinzi concentrarea pe lucrurile profunde.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Pui pasiune în tot ce faci şi faţă de cei de care îţi pasă, dar uneori această pasiune poate duce la dezacorduri cu cei din jur. Există momente în care acest lucru e complet justificat, dar în relaţia de dragoste trebuie să înveţi să recunoşti că nu orice luptă merită. Nimeni nu vrea să rămână într-o relaţie în care există lupte zi de zi. Fă un pas înapoi şi reevaluează dacî fiecare situaţie merită. Luptă pentru cele care merită, dar renunţă la micile motive de neînţelegere.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Viaţa ta este construită pe emoţie şi pe aventură. Eşti mereu cu un picior la uşă şi cu ochii spre următoare experienţă. În timp ce acest lucru ţi-a oferit oportunitatea de a încerca lucruri noi, nu e cea mai bună soluţie dacă vrei să ai o relaţie de durată. Fii conştientă că acest lucru va afecta nivelul de angajament al partenerului. Dacă vrei o relaţie de succes şi durabilă, trebuie să faci primul pas spre implicare şi să îţi concentrezi atenţia asupra partenerului.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Timpul şi energia ta se concentrează, în general, pe domeniile palpabile şi practice ale vieţii tale. Preferi să îţi planifici bugetul lunar şi să îţi programezi ce faci săptămâna viitoare decât să te ocupi de sentimentele tale? Din nefericire, aceste sentimente reprezintă fundaţia pe care se construieşte o relaţie de succes. Partenerul tău trebuie să se simtă ca şi cum ar fi o prioritate. Acest lucru presupune să acorzi atenţie laturii tale emoţionale, exprimând ceea ce simţi şi construind o conexiune între voi. S-ar putea să nu pară întotdeauna important pentru tine, dar e important pentru el.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Nu există nimeni care să fie la fel ca tine, şi asta ţi-a permis să îţi construieşti un ego sănătos atunci când vine vorba de relaţiile tale. Te aştepţi să întâlneşti pe cineva care nu numai că îţi îmbrăţişează ciudăţeniile, ci este şi el cu adevărat unic. Atunci când nu se ridică la aştepările tale, te plictiseşti şi ieşi pe uşă. În timp ce individualitatea este esenţială, încearcă să reduci punţin nivelul standardelor tale, pentru a putea iubi toate laturile personalităţii lui. Un echilibru sănătos între voi vă poate oferi stabilitatea pe care v-o doriţi, menţinând în acelaşi timp entuziasmul.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Cunoscut ca fiind cel mai romantic dintre semnele zodiacale, petreci o mare parte a vieţii tale visând cu privire la conceptul de dragoste adevărată. Aceste aşteptări sunt adesea construite pe basme şi filme romantice care, din nefericire, cel mai probabil nu vor deveni realiste. Viaţa e dezordonată şi dificilă, te vei confrunta cu provocări, iar uneori trebuie să lupţi pentru relaţia ta. Acest lucru este normal. Îmbrăţişează şi vremurile grele şi învaţă să creşti prin ele, astfel vei deveni o persoană mai puternică şi vei construi o relaţie şi mai solidă.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod