Intalnirea cu psihologul

Apelul la psihologi pare sa fie un fenomen in plina evolutie. Constat ca exista un anumit val care a largit mult, poate nejustificat de mult sfera persoanelor care apeleaza la servicii de psihoterapie. Nu pot spune ca am o imagine clara despre explicatia acestui fenomen dar consider ca ridicarea nivelului de trai, faptul ca exista o evolutie economica importanta care face ca mai multe persoane sa depaseasca problemele realitatii si sa se centreze pe ei face ca starea respectiva sa fie favorabila intoarcerii spre propria subiectivitate.

Simt nevoia sa fac o serie de specificiari privind experienta primei intalniri cu un psiholog, indiferent daca vorbim de copii, adulti, cupluri sau de alte lucruri. Cred ca ar fi binevenit ca si colegii mei sa mentioneze experienta lor in aceste situatii. Nu pot considera randurile care urmeaza ca pe niste sfaturi sau un indreptar de conduita, as prefera mai curand sa le numesc observatii venite din practica, din intalnirea cu persoane diferite, din culturi, pregatiri diferite.

Cred ca in jurul fiecareia dintre ele se poate scrie si analiza foarte mult. Nimic din ceea ce urmeaza nu este destinat sa devina un capat de tara, totul se va intampla asa cum este. In esenta, ele sunt inutile intrucat nu au nimic practic si nu pot inlocui experienta concreta care se intampla intr-un cabinet, dar ele se refera la primele momente ale relatiei terapeut - pacient.

1. Teama de ce va urma sa se intample in urmatoarele momente.

Exista pacienti care resimt o anumita anxietate privind acest moment al intalnirii, al inceperii unui sir de sedinte cu un psihoterapeut. Oare ce va fi, ce va urma, ce trebuie sa fac, oare cum functioneaza chestia asta, imi va conveni, va fi bine?

Aceasta stare este deseori invocata intr-un anumit moment al unei sesiuni psihoterapeutice. Anxietate pare in acest punct mai aproape de trac decat de ceva care paralizeaza dar care are influenta asupra relatiei dintre pacient si terapeut. Anxietatea a ceva nou pare sa fie in firea lucrurilor intrucat preferinta pentru schema, pentru ceva cunoscut este ceva vital in relatie.

2. "Secretul"

Fiecare persoana are micile ei continuturi pe care le simte intens, pe care le considera ca sunt de nespus, ca nu exista o persoana care sa le poata contine si resimtind o stare de rusine, de vinovatie sau de jena sa le manifeste ca atare. Cand secretul functioneaza in acest mod mai este ceva: persoana simte nevoia sa le spuna, teama de a fi nevoit sa spuna ceva ce nu doreste poate sa fie interpretata ca fiind o dorinta insuficient lucrata de a putea incredinta un continut.

In fapt nici o relatie terapeutica nu are ca scop detectarea unui adevar autentic care nu este in concordanta cu simtirea pacientului. Intr-o relatie terapeutica este evident ca nimeni nu este obligat sa spuna ceva anume, eventuala insistenta a unui psihoterapeut pentru un anumit continut prin intrebari brute sau prin constatari care nu par sa aiba un corespondent in relatia cu pacientul sunt erori mai mici sau mai mari care merita atentie in masura in care acesta ar fi un articol adresat profesionistilor.

Cel mai adesea verbalizarea in jurul unor continuturi personale este adusa in discutie atunci cand se discuta tema psihoterapiei de grup sau de cuplu. Exista persoane care nu prefera sa mai fie cineva chiar daca acest cineva este sotul sau prietenul si atunci prefera variante individuale de lucru.

3. Aducerea altcuiva in locul propriei persoane.

Exista numeroase situatii in care o persoana simte nevoia unei relatii terapeutice insa nu se simte suficient de pregatita pentru a o solicita. Totusi atractia este mare, nevoia este puternica iar profitand de cadrul unei familii apeleaza la un membru al familiei pentru a face lucrul acesta. In mod traditional acesta este partenerul de viata sau copilul desi sunt si alte cazuri - nora, prietena, etc. Am intalnit si cazul in care un pacient a convins un coleg de la locul de munca ca are nevoie de ajutorul unui psiholog pentru a depasi o situatie personala. L-a insotit pe acesta in sedinta de contact, a pastrat o atitudine rezervata lasand spatiul celuilalt si adoptand o atitudine de observare a ceea ce se intampla iar la sfarsitul sedintei a solicitat o programare pentru el.

Un caz cu care ne confruntam foarte des este aducerea copilului ca avand unele probleme cu scoala, cu modul de a fi, faptul ca nu reusesc sa se mai inteleaga, etc. Pe masura ce exista o perioada de cunoastere reciproca si de intelegere, se cristalizeaza si optiunea.

4. "Graba"

Un alt fenomen care conduce la dificultati este graba. O colega imi semnala ca exista pe mai multe forumuri continuturi de genul: "am fost 3 sedinte la psiholog si nu mi-a folosit la nimic". Continutul este in forma lui cel putin amuzant intrucat aceasta graba are un sens, are o directie.

O persoana de 30 de ani are o istorie in care s-a format timp de 30 de ani. In tot acesti ani s-a structurat o anumita persoana asa cum este ea. Orice continut este legat de alte continuturi ceea ce creeaza o structura in sine. De asemenea un interval de 3-5 sedinte sunt absolut insuficiente pentru a vorbi de o relatie intre pacient si terapeut. Graba o consider din punctele enumerate aici un impediment major pentru o relatie terapeutica. Nu zic ca nu sunt exceptii, exista relatii in care se intampla ceva dupa 5 sedinte dar ceea ce se intampla este un continut pur superficial de genul unei decizii, fie ea si importante.

5. Relatia pacient terapeut.

Este un proces complex care incepe din momentul intalnirii celor doi si continua pe parcursul demersului lor impreuna. Obisnuiesc sa intreb persoanele cu care lucrez daca simt ca putem lucra impreuna. Consider ca este vital pentru ceea ce urmeaza intrucat este posibil sa fie de preferat sa fac o recomandare pentru altcineva. Daca relatia dintre cei doi nu functioneaza, atunci nu se poate realiza nimic favorabil pacientului si la un moment dat, lucrul lor impreuna va intra in impas. Sa reuseasca sa aduca in discutie ceea ce simt ca nu este adecvat, ca nu este favorabil relatiei lor, este o componenta care lamureste de multe ori relatia.

Alegerea psihoterapeutului se simte dupa prima sau primele intalniri. Uneori se simte ca este bine cu acea persoana, alteori se simte ca este mai bine cu altcineva.

Pe scurt as putea spune ca exista niste momente importante in stabilirea unei relatii terapeutice care sa functioneze:

• Acceptarea faptului ca exista anumite anxietati, temeri care nu impiedica bunul mers al demersului;
• Libertatea de a spune orice si libertatea de a nu spune orice sunt drepturi autentice intr-o relatie autentica;
• Poti apela la altcineva pentru a veni in locul tau dar este mai bine sa nu aduci cu forta pe cineva. Lucrurile pot merge la fel de bine si daca vii personal atunci cand esti pregatit;
• Psihologul nu este magician, el nu poate lua decizii in locul tau si nici nu poate sa te transforme in ceea ce vrei tu sa fii. Poate pentru ca tu te opui la ceea ce vrei sa fii?