Descoperă cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în această săptămână şi ce poţi face pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia!
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Totul va decurge normal dacă atât tu, cât şi partenerul tău de viaţă aveţi acelaşi preocupări şi dorinţe. Cu cât preocupările voastre sunt mai diferite, cu atât riscaţi să vă îndepărtaţi unul de altul. Nu e nimic mai important pentru moment decât liniştea şi armonia din viaţa voastră. Lăsaţi totul deoparte şi fiţi doar voi doi!Munca în echipă îţi poate aduce multe beneficii profesionale şi financiare, însă nu te aştepta la rezultate rapide. Răbdarea îţi va fi pusă la grea încercare, însă trebuie să dai dovadă de înţelepciune dacă nu vrei să pierzi tot ce ai realizat până acum. Înţelegerea cu partenerii sau colegii tăi este un punct cheie în acest demers spre succes.
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Eşti destul de suspicioasă în această săptămână cu privire la noile activităţi ale partenerului tău de viaţă. Simţi că eşti din ce în ce mai ignorată de acesta şi nu înţelegi care este motivul. Este foarte important să discutaţi deschis despre problemele care te macină, altfel vei deveni extrem de posesivă şi obsedată. Nu îl forţa să facă doar ceea ce îţi doreşti tu, poate acesta e motivul pentru care fuge de tine.Vei avea mult de lucru în această săptămână, însă te vei descurca de minune. Cu toate acestea, nu vei avea şansa de a avansa, cu toate că îţi doreşti enorm acest lucru. Situaţia financiară rămâne neschimbată, însă nu ai motive să te plângi. Continuă să faci ceea ce faci cât de bine poţi, şi cu siguranţă cândva vei primi răsplata meritată!
Leu(22 iulie - 22 august)
Este foarte important ca în aceste zile să le acorzi atenţie în mod egal celor dragi. Fii prezentă ca mamă, ca iubită, dar şi ca fiică, e necesar pentru toată lumea să te aibă în viaţa lor. Chiar dacă ai multe pe cap, încearcă să îţi faci timp pentru toţi, cu toate că asta înseamnă să uiţi complet de tine. În perioada imediat următoare vei avea ocazia de a te gândi doar la tine şi la dorinţele tale, aşa că nu dispera!Nu o duci aşa cum ţi-ai dori cu banii, de aceea în aceste zile vei face tot posibilul să găseşti un plan pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia financiară. E nevoie de o strategie atentă şi de o acţiune monitorizată de o persoană cu mai multă experienţă decât tine, de aceea ai grijă în cine te încrezi. Important este să nu stagnezi şi să încerci să avansezi tot timpul!
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Zilele libere de care te-ai bucurat împreună cu partenerul de viaţă v-au făcut să vă apropiaţi. Aţi trecut prin câteva momente de cumpănă recent, de aceea aveaţi nevoie să vă reveniţi puţin. Fii optimistă, pentru că nu s-a întâmplat nimic atât de grav încât să nu poţi trece peste. În plus de asta, niciodată nu e un singur vinovat pentru astfel de situaţii!Ai cheltuit destul de mulţi bani în perioada anterioară, de aceea acum ar fi bine să începi să faci economii. Vor urma câteva luni în care ai face bine să laşi mofturile deoparte şi să strângi bani pentru ceva ce îţi doreşti şi care este cu adevărat important. E necesar şi să te distrezi şi relaxezi, însă se poate fără cheltuieli mari şi mult mai rar decât visezi!
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
În ultima perioadă nu prea te-ai purtat cum trebuie cu partenerul de viaţă, iar asta ar trebuie să te facă să ai remuşcări. Şi chiar dacă le ai, nu e sufiecient pentru a repara ce ai stricat, ci e nevoie de regrete sincere şi de fapte compensatorii. Un singur gest urât poate strica tot ce aţi construit, tu şi iubitul tău, pe parcursul atâtor ani. Acţionează cu respect, pentru că doar aşa te vei putea bucura şi tu de el!Eşti din ce în ce mai cheltuitoare, cu toate că firea ta tinde să fie exagerat de calculată şi chiar calică. Poate cineva din exterior te influentează şi cedezi presiunilor doar pentru a impresiona. Este foarte important să găseşti un echilibru, nu să fii mereu la extreme. Te poţi descurca extrem de bine dacă ştii să îţi gestionezi corect banii!
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Fără eforturi din partea ambilor parteneri nu se va rezolva nimic. Săptămâna aceasta ai ocazia de a îndrepta lucrurile care nu merg între voi şi de a reaprinde flacăra iubirii. Dacă eşti o nativă singură şi disponibilă, trebuie să faci doar un pas pentru cucerirea cuiva. Nu aştepta ca totul s-ţi vină de-a gata, pentru că vei fi dezamăgită!Cât câştigi, atât cheltui, şi nu e bine deloc! Este foarte important să fii mai chibzuită şi mai organizată, mai ales dacă ai planuri mari de viitor. Nu spera la câştiguri picate din cer şi nici la moşteniri nemeritate. În orice caz, ideea pe care ar trebui să mergi este să nu îţi sabotezi singură bugetul!
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
În ultima perioadă ai avut tot felul de neînţelegeri cu partenerul de viaţă şi pare că vă vedeţi doar defectele unul altuia. Aţi uitat amândoi motivele pentru care v-aţi îndrăgostit unul de celălalt, astfel încât acum ati deveni doi străini. E important să conştientizaţi că răceala care s-a instalat între voi poate să vă ducă la despărţire şi să luaţi măsuri urgente dacă nu vă doriţi acest lucru!Ca să obţii cât mai repede rezultatele mult dorite pe plan financiar şi profesional, e important ca în aceste zile să te concentrezi exclusiv pe acest lucru. Renunţă să ai alte preocupări, cu toate că echilibrul este important în viaţă. Atât timp cât ai grijă ca această perioadă în care te axezi pe cariera ta să nu dureze mult, totul este în regulă!
Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)
Lucrurile nu stau deloc bine pentru nativele implicate într-o relaţie şi e posibil ca acestea să treacă printr-o despărţire. Pentru cele singure, însă, veştile sunt extrem de bune şi se aduce în discuţie revenirea pe plan social. Femeile Capricorn au şansa de a-şi scoate în evidenţă atuurile şi şarmul, ceea ce le poate conduce în braţele bărbatului perfect!Nu e o idee rea să te axezi pe cariera ta în aceste zile, în contextul în care viaţa sentimentală nu îţi oferă deloc satisfacţii. E important să nu cazi la pământ şi să încerci să te realizezi pe alt plan al vieţii tale. Canalizeaz-ţi toată energia pe muncă şi vei fi recompensată mai mult decât te aşteptai!
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
E greu să iei decizii, mai ales atunci când e vorba de persoanele pe care le iubeşti. Cântăreşte bine situaţia şi nu leza sentimentele nimănui din cauza hotărârilor tale. Pentru nativele care au trecut printr-o situaţie amoroasă mai tensionată în ultima perioadă, acum se pot bucura de ceva mai multă linişte. Pentru femeile Vărsător singure, astrele le sfătuiesc să nu se axeze doar pe prieteni şi să îşi îndrepte atenţia mai mult spre flirt.Este foarte important ca în aceste zile să te concentrezi mai mult pe munca în echipă şi să fii deschisă şi către alte idei în afară de ale tale. Şefii tăi vor să vadă că vrei să înveţi lucruri noi şi că te poţi adapta rapid, doar aşa ai putea primi o altă funcţie. Evoluţia ta stă pentru moment în ascultarea şi deschiderea faţă de persoanele pe care nu le băgai până acum în seamă.
Peşti(19 februarie - 20 martie)
În viaţa sentimentală e mai multă tensiune decât armonie, cel puţin câteva săptămâni. Indiferent care ar fi motivele pentru care tu şi partenerul tău aţi ajuns să vă urâţi, cert este că la voi lipseşte comunicarea cu desăvârşire. E vorba de acel dialog deschis, cald şi sincer, şi nu de urletele care nu mai lipsesc din casa voastră. Cu cât vorbele sunt mai dulci, cu atât lucrurile se pot îndrepta mai uşor.Pentru că ai vrut să fugi de atmosfera încordată de acasă, în ultima perioadă te-ai concentrat mult pe muncă. Din fericire, măcar pe acest plan al vieţii tale vei avea parte de beneficii şi reuşite nesperate care îţi vor umpe golurile din suflet. În aceste zile vei primi o recomensă substanţială pentru tot efortul depus în cadrul companiei în care activezi.
Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Cu oricine eşti certată, încearcă să te împaci săptămâna aceasta. Fie că este vorba de vreun fost iubit sau de actualul partener cu care te-ai ciondănit în ultima perioadă, acum e momentul să dai totul uitării. În cazul în care nu s-a întâmplat nimic grav între voi, atunci trebuie să îţi reaminteşti că fiecare dintre noi merită o a doua şansă. Dacă eşti singură, axează-te mai mult pe relaţiile de rudenie de care te-ai înstrăinat.Nu vor exista schimbări pe plan financiar în aceste zile, însă acum ar trebui să începi să îţi pui ceva bani deoparte. Urmează vacanţa şi concendiul, aşa că nu risca să te prindă nepregătită. În rest, ar trebui să încerci să ai câştiguri suplimentare dacă se poate, iar dacă nu măcar să te menţii la acelaşi nivel atât în raport cu munca ta, cât şi în ceea ce priveşte relaţiile cu şefii şi colegii.
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Eşti mai geloasă decât de obicei, lucru care ar putea fi destul de obositor şi deranjant pentru partenerul tău de viaţă. E clar că nu ai motive serioase care să îţi justifice comportamentul, de aceea ai face bine să îţi dai seama la timp şi să ştii când să te opreşti. Încearcă să păstrezi liniştea din sânul familiei cât de mult posibil!Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan profesional în această perioadă, însă trebuie să dai dovadă de dăruire şi de multă determinare. Ştii pentru ce trebuie să lupţi, aşa că e necesar doar să treci la acţiune. Dispui de toate condiţiile pentru a-ţi rotunji veniturile, însă cea mai simplă cale de a ajunge unde ţi-ai propus este să lucrezi în echipă!
Posteaza comentariu