Horoscopul săptămânii 3-9 aprilie. Află ce te aşteaptă!

Descoperă cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în această săptămână şi ce poţi face pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Din păcate, în ultima perioadă nu prea ai avut timp de familie şi de persoanele dragi ţie. Acum este momentul să îţi iei revanşa şi să renunţi la alte planuri în favoarea acestora. Dacă weekend-ul e liber, încearcă să mergi într-o escapadă romantică alături de iubit, vremea e bună, aşa că vă puteţi bucura din plin de plimbări lungi şi intense.

Ai multă treabă în această săptămână la serviciu, însă decizi că e mai bine să o amâni pentru perioada imediat următoare. Este cea mai bună decizie, pentru că şi celelalte planuri ale vieţii tale au nevoie de atenţia ta. Situaţia ta financiară este una bună, aşa că nu trebuie să îţi faci griji din această privinţă. Bucură-te de viaţă şi ia lucrurile mai încet pe plan profesional!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

E foarte important să ai grijă de familia ta în această săptămână, mai ales în cazul în care ai copii. Găseşte cât mai multe activităţi distractive şi recreative pentru cei dragi şi astfel vei reuşi să faci ca relaţia dintre voi să devină şi mai apropiată. Dacă eşti singură, dragostea nu pare să fie o prioritate pentru tine, dar nu este niciun fel de problemă atât timp cât te simţi bine aşa cum eşti!

Este o săptămână bună pentru negocieri şi afaceri, ai noroc de bani şi de faimă. Tot ce trebuie să faci este lucrezi tot mai mult în echipă, să culegi ponturi utile şi să împărtăşeşti şi tu la rândul tău informaţii valoroase pentru ceilalţi. Indiferent de domeniul în care activezi, se anunţă veşti bune pentru viitorul apropiat în ceea ce priveşte banii.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Dacă ştii că unele relaţii cu rudele scârţâie, săptămâna aceasta e momentul să faci ceva pentru a remedia situaţia. Fă-le o surpriză acestora acordându-le mai mult din timpul tău liber, unele activităţi împreună chiar vă pot ajuta. În această categorie intră şi partenerul de viaţă, iar lui trebuie să îi aplici un regim special. Plecaţi în weekend undeva doar voi doi!

Nu stai prea bine cu banii în această săptămână, de aceea vei fi nevoită să găseşti soluţii pentru a câştiga mai mult. Dacă eşti hotărâtă să faci primul pas în acest sens, astrele vor fi de partea ta şi te vor ajuta să iei deciziile corecte. Chiar dacă situaţia este una încordată şi nu te poţi relaxa deloc, nu trebuie să îţi pierzi speranţă că totul va reveni la normal.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Ar trebui să te concentrezi mai mult pe viaţa ta amoroasă în această perioadă, mai ales dacă în ultima perioadă a existat o tensiune între tine şi partener. Discuţiile aprinse dintre voi au apărut din cauza orelor peste program la serviciu, însă dacă discutaţi deschis despre asta, veţi rezolva rapid problemele. Doar ascultându-vă unul pe celălalt cu atenţie şi calm veţi reuşi să nu vă îndepărtaţi unul de celălalt.

Acum ai mulţi bani în buzunar şi în minutul următor rămâi lefteră. Nu faci deloc economii, iar acest lucru îl vei resimţi abia la finalul acestei săptămâni când deja e prea târziu. Sâmbătă şi duminică va apărea ceva imprevizibil şi vei fi nevoită să te împrumuţi din cauza faptului că ai cheltuit fără măsură. Din fericire, din această întâmplare neplăcută vei învăţa ceva şi vei încerca să te schimbi.

Leu(22 iulie - 22 august)

Dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă, săptămâna aceasta o veste te va pune pe gânduri. Sentimentele partenerului de viaţă pentru tine vor fi puse la îndoială, însă nu trebuie să pleci urechea în faţa oricărei bârfe pe care o auzi. Nici în cazul în care eşti singură, dar în căutarea unui iubit, lucrurile nu merg prea bine. Îţi faci speranţe cu privire la un potenţial partener, însă ţi se va tăia elanul când te aştepţi mai puţin.

Se anunţă oportunităţi grozave pe plan profesional în această săptămână, dar şi şanse neaşteptate de a-ţi îmbunătăţi situaţia ta financiară. Tot ce trebuie să faci este să fii foarte atentă la tot ce se întâmplă în jurul tău, nu se ştie niciodată de unde sare iepurele. Chiar dacă nu o duci rău cu banii, mereu e loc de mai bine!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Săptămâna aceasta va fi foarte agitată şi nu vei avea prea mult timp de iubire. Din fericire, şi pentru partenerul tău de viaţă se întâmplă la fel, deci înţelegerea e reciprocă. Relaţia ta amoroasă este una stabilă şi liniştită, chiar dacă uneori simţi că lucrurile o iau razna. Îţi place când ai activitate şi vei fi fericită că reuşeşti să faci atâtea în aceste zile, dar în weekend îţi vei dori să te relaxezi şi odihneşti.

Săptămâna aceasta vei avea cheltuieli extrem de mari, însă sunt necesare şi ştiai de ele. Din fericire, ai economisit până acum astfel încât să te poţi achita de tot fără să fii nevoită să te împrumuţi la nimeni. În aproximativ o lună de zile vei reuşi să te redresezi şi să începi să pui la lor tot ce ai cheltuit. Trebuie doar să ai răbdare!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Vei fi destul de stresată în această săptămână, dar îţi şi va plăcea că ai multe de făcut. Simţi că realizezi din ce în ce mai multe alături de partenerul de viaţă şi te uiţi cu încredere spre viitor. Astrele îţi recomandă totuşi să fii realistă şi să nu visezi cu ochii deschişi, oricând se poate întâmpla ceva care să dea totul peste cap. Asta nu înseamnă că trebuie să treci la extrema cealaltă, ci doar să fii cu picioarele pe pământ!

Eşti o persoană destul de chibzuită, însă mulţi ar spune că exagerezi. În ultima perioadă ai trecut de la o extremă la alta şi să cheltuieşti fără măsură, tocmai pentru a le demonstra celor din jurul tău că nu au dreptate. Din nefericire, această acţiune nu va face nimic altceva decât o gaură în buzunar, şi nicidecum nu vei clarifica ceva. Dacă decizi să cumperi ceva, măcar achiziţionează ceva util!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Încearcă să te distrezi mai mult în această săptămână şi să laşi munca deoparte pentru câteva zile. Ai nevoie de odihnă şi de iubire, mai ales dacă nu eşti angajată într-o relaţie serioasă. Dacă ai vreun admirator care tot insistă, acum este momentul să îi dai o şansă şi să încerci să îl cunoşti mai bine. Dacă ai un iubit sau chiar soţ, ar trebui să iei măsuri pentru a scăpa de monotonia care s-a instalat între voi.

Nu este o perioadă prea bună pentru investiţii, iar astrele îţi recomandă să faci economii cât poţi de mult. Dacă până acum ai avut extrem de mult noroc la bani, începând de marţi situaţia de schimbă radical. De aceea e bine să asculţi uneori de sfaturile celor din jur, şi din fericire ai multe persoane în jurul tău care îţi vor binele!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Acum este momentul tău! Săptămâna aceasta poţi cuceri pe oricine, în orice clipă, trebuie doar să faci primul pas către bărbatul pe care ai pus ochii. Dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă, trebuie să te concentrezi mai mult pe faptele partenerului de viaţă decât pe vorbele acestuia. Naivitatea pe care i-ai arătat-o în ultima perioadă te-a făcut vulnerabilă în faţa lui, iar el ar putea profita de această slăbiciune.

Săptămâna aceasta trebuie să încerci să îţi recuperezi banii pe care i-ai împrumutat, indiferent dacă e vorba de rude sau de prieteni. Lasă ruşinea deoparte şi discută deschis cu aceştia, acum ai nevoie mai mult decât oricând de bani. La finalul săptămânii vei primi o veste bună în ceea ce priveşte situaţia ta financiară, însă tot trebuie să fii pusă pe economii!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Ar trebui să acorzi mai multă atenţie acestui sector al vieţii tale, l-ai neglijat destul de mult în ultima vreme. Fie că eşti singură sau nu, ai nevoie de afecţiune, altfel vei deveni din ce în ce mai nervoasă şi mai solitară. Cu cât ieşi mai mult cu prietenii tăi, cu atât şansele de a întâlni bărbatul perfect cresc. Nu îţi fie teamă să îţi exprimi sentimentele cu sinceritate, doar aşa vei reuşi să clădeşti ceva serios şi de calitate.

Săptămâna aceasta va avea loc o schimbare majoră pentru tine, atât pe plan profesional, cât şi financiar. Fie că vei primi o mărire de salariu, vei fi avansată sau te vei angaja pentru prima oară, clar este că stilul tău de viaţă se va schimba radical. Se anunţă o perioadă înfloritoare pentru tine, iar veste bună este că va dura mult timp de acum înainte!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Viaţa ta sentimentală nu trece prin cea mai bună perioadă, însă există o rezolvare pentru toate. Atât tu, cât şi partenerul de viaţă ar trebui să faceţi ceva în acest sens, însă este foarte important să trageţi amândoi în aceeaşi direcţie. Atât timp cât nu s-au întâmplat lucruri grave care ar putea să vă despartă pe drept, pentru orice există o soluţie dacă vreţi să luptaţi pentru relaţia voastră.

Apar oportunităţi şi noi şanse de câştig în aceste zile, unele dintre ele chiar neaşteptate. Dacă ai bani puşi deoparte, această perioadă este numai bună pentru investiţii. Este favorabilă munca în echipă, astfel ai putea primi ponturi utile şi sfaturi din partea celor care au mai multă experienţă în afaceri. Mai mult decât atât, un coleg şi un bun prieten îţi face o ofertă greu de refuzat.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Monotonia s-a instalat în relaţia ta amoroasă, de aceea ar trebui să laşi orice altceva deoparte şi să te ocupi mai mult de asta. Plănuieşte o excursie pentru tine şi iubitul tău, măcar în weekend, va fi momentul perfect pentru intimitatea la care tânjeaţi amândoi de multă vreme. Dacă nu ai un iubit, axează-te pe carieră, doar aşa vei reuşi să nu simţi tristeţea cauzată de singurătate.

Ţi-ai făcut multe speranţe în ceea ce priveşte ascensiunea ta profesională, iar dezamăgirea va fi destul de mare în aceste zile. Cel mai probabil este vorba de o promisiune care ţi s-a făcut şi care nu va mai ajunge la îndeplinire. Nu face niciun pas înapoi şi luptă în continuare pentru ceea ce îţi doreşti, însă porneşte doar pe cont propriu!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod