Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Dacă ai trecut recent printr-o despărţire, acum e momentul să revii în atenţia socială. Nu ar strica mai mult flirt dacă vrei să nu mai prelungeşti singurătatea. Pentru nativele implicate într-o relaţie se anunţă veşti bune, problemele mai vechi dispar datorită faptului că tu împreună cu partenerul aţi găsit o rezolvare, nu că le-aţi îngropat adânc.
Începutul acestei săptămâni va fi promiţător, apar oportunităţi grozave de avansare de care ar trebui să profiţi la maximum. Este o perioadă bună pentru negocieri şi afaceri, ceea ce înseamnă că poţi acţiona cu mai mult curaj atunci când vine vorba de bani. În viitorul apropiat te poţi trezi cu un buget dublu la dispoziţie!
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Un eveniment ce va avea loc în primele zile ale acestei săptămâni îţi vor face relaţia mai puternică. Legătura dintre tine şi partener mereu se leagă mai bine atunci când se întâmplă ceva memorabil, deşi poate nu ar trebui. Cu toate acestea, eşti fericită că se întâmplă asta şi nu duci lipsă de iubire pentru a avea vreun motiv să te plângi.
Trebuie să îţi clădeşti relaţii strânse cu colegii sau partenerii de afaceri, pentru a nu exista riscul ca cineva să te tragă în piept. E foarte important poţi avea încredere în oamenii din jurul tău, mai ales dacă la mijloc e vorba despre bani. Dacă eşti şomer şi îţi cauţi un loc de muncă, în aceste zile poate apărea o oferă neaşteptată.
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan sentimental dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă. Ai parte de surprize şi gesturi romantice, iar acest lucru chiar te surprinde plăcut. Dacă eşti singură, dar în căutare de acţiune, cel mai probabil se vor strânge la uşa ta mulţi admiratori. Dacă eşti deschisă, nu e exclus să dai chiar de partenerul ideal.
Ai şansa să culegi primele roade ale muncii depuse în ultima perioadă în această săptămână. Situaţia ta financiară a lăsat de dorit până acum, dar din aceste zile lucrurile încep să se îndrepte. Este foarte important să fii corectă şi să munceşti pentru alţii ca şi când ai face-o pentru tine!
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Ar fi indicat să acorzi o mai mare atenţie vieţii tale sentimentale, mai ales dacă această a trecut printr-un moment de cumpănă recent. Nu lăsa totul la voia întâmplării, acum când totul este atât de fragil. Cadourile şi gesturile romantice te-ar putea salva de la o altă etapă dificilă în acest sector al vieţii tale!
Nu începi această săptămână prea în forţă, iar nivelul energiei tale lasă de dorit. Se recomandă ca în aceste zile delicate să nu te ocupi de sarcinile importante şi să amâni pe cât posibil orice acţiune legată de acte. Nu ar strica să acorzi mai multă atenţie comportamentului tău faţă de colegii sau superiorii tăi!
Leu(22 iulie - 22 august)
Te deschizi mult mai uşor în faţa partenerul de viaţă în această săptămână, lucru care v-ar putea ajuta relaţia. Nimic nu stă în calea fericirii tale, decât tu! Dacă eşti singură, cel mai probabil iubeşti libertatea şi nu simţi nevoia să schimbi prea curând acest lucru. Eşti mulţumită cu ceea ce ai şi eşti fericită indiferent de statutul tău.
Situaţia ta financiară este una foarte bună, însă ai putea fi tentată să faci unele mişcări greşite din cauza dorinţei tale de a avea tot mai mulţi bani. Cu toate că ţi se deschid uşi prin care ai vrea să alergi, important este să discerni dacă este şi legal ceea ce faci. Nu te implica în activităţi care nu te reprezintă!
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Chiar dacă în ultima perioadă ai fost extrem de liniştită pe plan sentimental, nu acelaşi lucru se poate spune că se va întâmpla şi în aceste zile. De la prea mult bine vei trece la o agitaţie extremă, însă şi cu această stare eşti obişnuită. De admirat este faptul că indiferent de ceea ce se întâmplă, relaţia ta supravieţuieşte eroic dând dovadă că tu şi partenerul tău sunteţi foarte conectaţi unul cu celălalt.
Situaţia financiară rămâne neschimbată şi în aceste zile, rost că poţi sta liniştită pentru încă o perioadă bună de timp. Chiar dacă ţi-ai dori mai mult, eşti conştientă că la momentul actual nu poţi face nimic în acest sens. Fiind fericită cu ceea ce ai, vei duce o viaţă la care mulţi tânjesc. Fă tot posibilul să te menţii pe linia de plutire!
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Chiar dacă mai ai unele nemulţumiri în ceea ce priveşte relaţia în care eşti implicată, poţi recunoaşte cu mâna pe inimă că eşti fericită. Nu te-ai fi gândit niciodată că vei avea partea de o persoană atât de minunată alături de tine, aşa că eşti decisă să îi arăţi aprecierea faţă de ea. Gesturile romantice nu vor lipsi şi la fel nici primirea unor veşti bune.
În această săptămână ai şansa de a câştiga mai mulţi bani, iar acest lucru te surprinde. Chiar dacă nu îi primeşti degeaba şi ai muncit pentru ei, totuşi rămâi uimită că ai parte de asta. A sosit momentul să te faci mai bine ascultată şi respectată, de aceea astrele îţi recomandă să îţi impui punctul de vedere şi să nu te laşi neîndreptăţită.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Este cazul ca în aceste zile să încerci să te ocupi şi de alte aspecte ale vieţii tale în loc să stai toată ziua cu partenerul de viaţă. Această dependenţă pe care o ai poate fi nocivă atât pentru tine, cât şi pentru cei din jurul tău. Un eveniment neaşteptat îţi va deschide ochii şi te va împinge să fii alături de prieteni sau rude.
Situaţia ta financiară este una atât de bună, încât îi poţi ajuta chiar şi pe cei din jurul tău. Cu toate că o duci bine, dorinţa de a avea cât mai mul primează. Apar oportunităţi în permanenţă pentru tine, iar tu nu le laşi să treacă pe lângă tine. Ai fler în afaceri şi ştii să te descurci atunci când vine vorba de negocieri.
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Relaţiile la distanţă vor fi în a atenţia astrelor în aceste zile, însă nu se anunţă deloc veşti proaste. Dacă ai un iubit departe de tine, poţi primi minunata veste că se muta pe nepusă masa. Dacă eşti singură, ar fi bine să te concentrezi pe distracţie, prieteni şi aventură, cu siguranţă ai avut o viaţă restrictivă până acum care nu ţi-a permis să faci toate astea!
Nu o duci rău pe plan financiar, dar în aceste zile vei avea şansa de a evolua sau avansa în ceea ce priveşte cariera ta. Cu toate că nu ţi se va mări bugetul de la început, viitorul sună mai bine decât crezi. În schimb, în cazul nativelor al căror job nu le satisfac, acum e momentul să facă o schimbare drastică în acest sens!
Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)
Dacă dorinţele tale coincid cu cele ale partenerului de viaţă, nu ar fi exclus ca în aceste zile să vă faceţi planuri serioase de viitor. Nu ar strica să vă gândiţi deja la un copil, mai ales dacă aveţi o vârstă, iar timpul trece pe lângă voi cu o viteză uimitoare. Dacă eşti singură, cel mai probabil eşti axată pe flirt şi pe aventură, însă ai grijă cu cine te bagi în seamă, altfel totul ar putea deveni mult prea riscant.
Nu se anunţă schimbări ale situaţiei tale finanicare, dar ai şansa de a învăţa tot mai multe lucruri noi. Trebuie să profiţi de oportunităţile care îţi ies în cale pentru a-ţi îmbogăţi cunoştinţele, nu se ştie niciodată când vei avea nevoie. Cu cât eşti mai pregătită în diverse domenii de activitate, cu atât viitorul tău va fi mai sigur şi mai liniştit.
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Este o săptămână bună pentru nativele singure. Se anunţă multă socializare şi multe evenimente în cadrul cărora po cunoaşte oameni noi şi frumoşi. Nu merită să bagi în seamă pe oricine, timpul e preţios, aşa că axează-te doar pe acel bărbaţi care au puncte comune cu tine. Dacă eşti implicată într-o relaţie, în sfârşit ai ajuns să te pui de acord cu partenerul în privinţa chestiunilor mai serioase de viaţă.
Dacă vrei să îţi îmbunătăţeşti situaţia financiară, nu ar strica să începi ceva pe cont propriu. Chiar dacă ai deja un loc de muncă, e foarte important să faci şi altceva în plus. Timpul îţi oferă şansa de a realiza asta, aşa că profită de relaţiile pe care le ai şi pune-ţi în practică ideile bune pe care le ai!
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Viaţa sentimentală nu e cea pe care ţi-o doreai, însă din fericire, ai parte de bucurii externe. Prietenii şi familia sunt foarte conectaţi cu tine şi ştiu să îţi ofere exact ce ai nevoie. Nu duci lipsă de afecţiune, însă ar fi bine să-ţi reanalizezi relaţia şi să nu stai în ea doar din obişnuinţă. Dacă eşti singură, cariera îţi va ocupa cea mai mare parte din timp!
Tot timpul liber de care dispui îl petreci încercând să găseşti soluţii de a-ţi îmbunătăţi situaţia materială. Nu că ar fi necesar, dar astfel îţi umpli golurile din inimă şi eviţi să te gândeşti la ceea ce te face să suferi. Cu toate că acum această tehnică dă roade, pe viitor ai putea să te simţi extenuată!