Horoscopul săptămânii 26 februarie-4 martie. Află ce te aşteaptă!

Descoperă cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în această săptămână şi ce poţi face pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Cu cât vei petrece mai mult timp alături de partener în această săptămână, cu atât relaţia dintre voi va deveni şi mai puternică, iar iubirea mai mare. Dacă eşti singură, o persoană care a trecut fugitiv prin viaţa ta cândva va reveni sub altă formă, cu un alt scop. Nu este exclus să începi o relaţie amoroasă, deşi nici prin cap nu îţi trece acest lucru.

Vei avea o săptămână grea la locul de muncă. Sarcinile primite par că nu se mai opresc, iar asta îţi va pune capac în jurul zilelor de joi şi vineri. Din păcate, nici măcar nu eşti impulsionată financiar, cu toate că ai avea atâta nevoie de mai mulţi bani. Astrele îţi recomandă să nu iei decizii la nervi, pentru că ai putea regreta mai târziu!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Este o perioadă bună pentru planuri de viitor alături de partenerul de viaţă, asta în cazul în care relaţia voastră e una de lungă durată. Nu ar strica să discutaţi despre cum să duceţi lucrurile la nivelul următor, atât timp cât totul este bine şi frumos între voi. Dacă eşti singură, dar ai vrea să schimbi acest lucru, nu ezita să ieşi mai mult şi să rişti mai mult!

Situaţia ta financiară nu va suferi modificări în aceste zile, dar nu te poţi plânge din cauza banilor. Traversezi o perioadă bună din acest punct de vedere, iar munca pe care o faci pare că te împlineşte şi spiritual. Faci ceea ce îţi place, pui suflet, iar rezultatul nu are cum să nu fie unul bun.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Este foarte important ca în această săptămână să îţi arăţi disponibilitatea în faţa partenerului de viaţă. E posibil ca acesta să traverseze o perioadă nu tocmai plăcută şi să aibă nevoie de suportul tău fizic şi moral. Dacă eşti singură, cel mai probabil se va lega o idilă între tine şi un coleg de serviciu, dar nu va fi rost de o relaţie serioasă. Astrele îţi recomandă să nu amesteci aceste două planuri!

Îndreaptă-ţi atenţia către un coleg de la locul de muncă şi nu îi permite să tragă foloase de pe urma ta. E posibil ca acum să-i descoperi adevărata faţă, lucru care te va dezamăgi enorm. Astrele îţi recomandă ca în aceste zile să nu dai bani cu împrumut şi să nu ajuţi pe nimeni înainte de a te documenta dacă chiar are nevoie sau nu de sprijinul tău.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Oboseala care s-a acumulat în ultima perioadă îşi va face simţită prezenţa şi pe plan sentimental în aceste zile. E posibil să fii mai irascibilă decât de obicei şi să ţi se pară perfect normal să ai atâtea pretenţii de la partenerul tău de viaţă. Din fericire, acesta are mare răbdare în ceea ce te priveşte şi te va face să înţelegi cu calm şi vorbă bună că lucrurile pe care le faci nu sunt normale.

Nu lua decizii impulsive în această săptămână, mai ales în ceea ce priveşte documentele importante. Nu semna sau nu investi bani în proiecte nerealiste, în ciuda a tot ceea ce ţi se promite. Dacă ai un loc de muncă stabil, ai grijă să nu te laşi manipulată de superiori. Este o perioadă bună pentru cursuri de aprofundare sau specializare, cât şi pentru examene sau teste.

Leu(22 iulie - 22 august)

Este o săptămână bună pentru nativele singure, pentru că şarmul şi atitudinea lor sunt mai atractive decât oricând. Nu este exclus să se lege o idilă între tine şi un coleg de serviciu, însă ai grijă să nu fi a treia persoană din această ecuaţie. Cu toate că ai putea crede că îl cunoşti foarte bine, vei descoperi cu stupoare că lucrurile nu stau chiar aşa.

Eşti plină de tine, iar această atitudine ar putea deveni deranjantă la locul de muncă în aceste zile. Dacă îţi tratezi de sus colegii, cândva în viitorul apropiat ei vor folosi acest lucru împotriva ta. Nu ai niciun motiv să vrei să fii altfel decât ei, mai ales dacă de unii te leagp chiar prietenii adevărate. Nu lăsa banii să intervină între voi!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Viaţa ta sentimentală stagnează, iar acest lucru îţi dă o nesiguranţă în ceea ce priveşte relaţia ta. Fie că eşti căsătorită sau nu, partenerul tău de cuplu nu pare a avea planuri cu voi. Ai vrea ca situaţia să se mişte puţin şi ai vrea ca viaţa ta amoroasă să fie mai dinamică, însă amândurora vă e prea frică să faceţi primul pas.

De ani de zile te plângi de acelaşi lucru, şi anume de banii pe care îi câştigi. Ţi se par prea puţini pentru munca pe care o depui, însă nu eşti capabilă să ieşi din zona ta de confort pentru a schimba ceva. Cu toate acestea, miercuri sau joi, o persoană apropiată ţie îţi va da acel imbold de care ai nevoie. Chiar dacă maniera este una agresivă, rezultatul este cel scontat.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Nu eşti dispusă să te implici în lucruri serioase şi nici nu vrei să îţi asumi responsabilităţi în ceea ce priveşte viitorul relaţiei tale. Te laşi purtată de val, însă constaţi uneori cu regret că viaţa trece pe lângă tine fără să ai realizări prea mari. Dacă nu ai ambiţii în ceea ce priveşte viaţa sentimentală, atunci măcar foloseşte-ţi resursele pentru a evolua în carieră.

Ba îţi creşte salariul, ba îţi scade, ba vrei să îţi schimbi locul de muncă, ba ai vrea să rămâi, cam despre asta e vorba în această săptămână. Eşti o fire extrem de nehotărâtă, iar acest lucru poate deveni obositor pentru cei care trăiesc alături de tine zi de zi. Încearcă să fii mai responsabil şi să îţi stabileşti clar ce vrei de la viaţă. A sosit momentul!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Nimic nu poate sta în calea fericirii tale atât timp cât ştii ce vrei. Cu cât îţi planifici mai atent următoarele mutări în ceea ce priveşte relaţia ta amoroasă, cu atât planurile tale vor ajunge mai repede la îndeplinire. Nimeni nu e mai hotărât ca tine, iar cine nu îţi poate face faţă, se va da din calea ta. Fie că eşti singură sau nu, eşti fericită!

Lucrurile nu pot merge mai bine de atât pentru tine pe plan profesional sau financiar, cel puţin nu prea curând. Te afli în cea mai bună perioadă a ta şi, drept urmare, nu ar trebui decât să te bucuri. Profită de poziţia pe care ai câştigat-o prin propriile forţe şi încearcă să duci de acum o viaţă mai echilibrată. Nu ar strica să îţi îndrepţi atenţia şi către celelalte planuri ale vieţii tale!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Începutul săptămânii e promiţător pentru nativele singure. Nimic nu le poate sta în cale dacă au pus ochii pe cineva. Indiferent cât de dificil le va fi să ajungă la acea persoană, ele vor reuşi. În schimb, nativele implicate într-o relaţie nu dau dovadă de prea mare încredere în sine, iar acest lucru le va face extrem de vulnerabile în faţa partenerului. E posibil să nu fie tratate aşa cum merită din această cauză!

O persoană apropiată sau o rudă are nevoie de ajutorul tău financiar în această săptămână. Cu toate că nu eşti sigură că vrei să o faci, te laşi ghidată de sentimente şi îi oferi sprijinul de care are nevoie. Dacă este vorba de o sumă mare de bani, nu ezita să îţi iei toate măsurile de prevenţie în ceea ce priveşte returnarea lor, chiar dacă asta destabilizează puţin relaţia voastră.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Dacă nu oferi respect, cu siguranţă nu vei fi tratată cu respect. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce priveşte viaţa amoroasă, care, din nefericire, nu traversează cea mai bună perioadă. Între tine şi partenerul de viaţă există de multă vreme discuţii în contradictoriu despre viitorul vostru, iar acum ar putea fi apogeul lor.

Ai bani cât nu poţi duce, cam aşa ar spune cei din jurul tău. E posibil ca stilul tău opulent de viaţă şi alegerile pe care le faci să creeze invidii în rândul apropiaţilor. Cu toate că stai bine la capitolul bani, nu ar strica să dai dovadă de mai multă modestie. Cu cât arăţi mai puţin ceea ce ai, cu atât vei fi mai liniştită.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Nu este exclus ca în această săptămână să întâlneşti o persoană care ar putea să îţi dea viaţa peste cap. Nu e neapărat un lucru rău, însă situaţia se complică puţin dacă eşti implicată într-o relaţie. Nativele nefericite pe plan sentimental ar putea să îşi găsească alinarea în braţele altcuiva, iar schimbarea să fie destul de grea la început. Cu toate acestea, finalul va fi unul fericit pentru toată lumea!

Un eveniment neplăcut te poate lăsa cu buzunarele goale în această săptămână. E posibil să fie vorba despre o sumă de banii care nu îţi este restituită sau despre pierderea unui obiect pe care abia ţi l-ai achiziţionat. Din nefericire, nu vei putea face nimic altceva pentru a remedia problema decât să îţi ridici singură moralul pentru a o lua de la capăt.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nu ştii ce vrei în ceea ce priveşte dragostea, iar acest lucru ar putea aduce suferinţă celor din jurul tău. Cel mai afectat ar putea fi actualul tău partener care va fi complet debusolat de comportamentul tău. E foarte important să nu te joci cu sentimentele lui dacă nu eşti sigură că vrei o relaţie cu el. Fii sinceră şi lămureşte lucrurile!

Foloseşte-ţi cretivitatea cu scopul de a face mai mulţi bani în această săptămână şi nu vei regreta! Este foarte important să cauţi să îţi găseşti vocaţia, dacă încă nu ai făcut-o cumva. Dacă munceşti din pasiunile, totul va fi mult mai uşor, însă e adevărat că trebuie să ai şi noroc cu carul. Din fericire, în aceste zile astrele sunt de partea ta şi îţi scot în cale oportunităţi grozave!