Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Săptămâna aceasta vei fi nevoit să lași mai mult de la tine și să ierți greșelile partenerului, dacă acestea nu sunt prea grave. Nu îți va plăcea deloc această poziție, însă va trebui să o faci dacă vrei să salvezi relația. În același timp, dacă simți că doar tu tragi pentru dragostea voastră, poți să te oprești și să începi să te retragi!
Nu vor exista schimbări pe plan financiar pentru tine în această săptămână, însă vei reuși să ieși mai mult în evidență la locul de muncă. Ești mai sociabil, lucru care te face din ce în ce mai popular în rândul colegilor. E posibil să legi unele prietenii cu persoane destul de influente, însă nu ești genul care să profite de astfel de situații.
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Chiar dacă în primele zile ale acestei săptămâni nu vei avea prea mult timp pentru cei dragi, în weekend vei avea ocazia să recuperezi. Fă-ți planuri încă de miercuri, cum ar fi o ieșire în oraș sau o cină pregătită exclusiv de tine. Fă rezervările necesare, cumpărăturile pentru masă și asigură-te să nu lipsească nimeni. Poate ai de dat o veste, una bună!
Dacă atmosfera de la locul de muncă este una plăcută, atunci vei reuși să ai rezultate bune. Apar șanse de îmbunătățire a situației financiare, dar și a poziției profesionale. Cu toate acestea, ai grijă să rămâi cu picioarele pe pământ indiferent cât de sus ai ajunge.
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Astrele sunt de partea ta în această săptămână și favorizează împăcările sau relațiile noi. Indiferent dacă ești singur sau nu, e clar că traversezi o perioadă mai bună în dragoste. E necesar să fii mai deschis și sincer față de cei pe care îi iubești, pentru că doar așa relația dintre voi va fi durabilă.
Nu este o săptămână bună pentru investiții sau tranzacții de orice fel. Înainte de a lua decizii care implică bani, e necesar să ceri sfaturi celor care au mai multă experiență ca tine în afaceri. În weekend, e posibil să cheltui mai mulți bani decât ar trebui și asta doar din cauza faptului că te lași manipulat de prieteni și cunoștințe noi.
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Săptămâna aceasta ești pe pace și voie bună. Indiferent ce ți-ar zice sau face cei din jur, îți activezi un scut care te apără de tot ce e negativ. Acest lucru te ajută să te concentrezi mai mult pe carieră și să obții rezultate bune, însă reproșurile din partea partenerului de viață nu vor întârzia să apară.
Săptămâna aceasta vine cu deblocări ale unor proiecte mai vechi sau cu noi oportunități profesionale. Ai toate șansele să îți găsești un nou loc de muncă mai bun, cu un salariu care îți poate satisface nevoile banale. Tot ce trebuie să faci este să ai mai multă încredere în tine și să acționezi în consecință!
Leu(22 iulie - 22 august)
E posibil ca în această săptămână să izbucnească un scandal monstru între tine și iubitul sau soțul tău. Fie că pornește de la bani sau de la gelozie, cert este că ești foarte tentat să spui stop. Astrele te sfătuiesc să aștepți să se calmeze apele și apoi să iei o decizie bazată pe rațiune, nu la nervi.
Întârzierile vor fi taxate în această săptămână, așa că fă tot posibilul să fii punctual măcar atunci când vine vorba de întâlniri oficiale. Cei din jurul tău se bazează pe tine, așa că nu îi dezamăgi. Chiar dacă ai multă încredere în tine, nu e cazul să îi faci pe ceilalți să te aștepte ca pe un zeu!
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Săptămâna aceasta vei fi destul de reticentă în ceea ce privește sugestiile partenerului de viață. Se pare că acesta vine cu unele propuneri ciudate care te vor pune pe gânduri. Nu îți place să fii scos din zona ta de confort, însă odată ce intri-n horă, s-ar putea să îți placă să joci!
Săptămâna aceasta ai parte de cheltuieli majore. Te așteptai la acest lucru și nu vei primi vestea ca pe un șoc. Mai mult decât atât, în ciuda faptul că ești o persoană pesimistă, de data aceasta latura matură și practică câștigă teren. Știi că aceste investiții îți vor ușura viața și datorită lor vei fi mai liniștit.
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Săptămâna aceasta nu va fi deloc liniștită pe plan sentimental pentru tine. Vei avea atât de multă treabă la serviciu, încât uiți că mai ai și tu o viață. Petreci din ce în ce mai puțin timp acasă, iar acest lucru este îngrijorător pentru partenerul de viață, în special dacă sunteți la început de drum.
Săptămâna aceasta vei fi pus pe răsfăț și o să fii tentat să cheltui mai mult decât te țin buzunarele. Dacă ajungi la mall, cu siguranță te vei întoarce cu sacoșile pline de haine. E în regulă să îți reînnoiești garderoba, însă nu trebuie să exagerezi.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Dacă te-ai implicat recent într-o relație, este foarte important să nu mai repeți aceleași greșeli din trecut. Trebuie să fii mai tolerant cu nevoile partenerului de viață, chiar dacă unele dintre ele ți se par exagerate. De asemenea, oferă-i libertatea și spațiu intim pentru a se putea desfășura în voie, nu va face nimic greșit sau dăunător pentru relația voastră!
S-ar putea să ai unele discuții în contradictoriu cu colegii de serviciu, dar acestea îți vor scoate în evidență inteligența. Ai șansa de a-ți face cunoscute ideile în fața unor persoane cu adevărat importante. Cu toate acestea, dacă simți că îi pui la pământ prea rău pe cei cu care discuți, lasă de la tine și retrage-te!
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Viața ta socială se va îmbunătăți în această săptămână, așadar e o veste bună dacă ești singur și în căutare de iubire. Dacă nu îți dorești nimic serios și nu vrei să te așezi la casa ta, fă tot posibilul să te distrezi fără să faci pe nimeni să sufere. Mai mult decât atât, dacă îi vei da speranețe cuiva, e posibil să nu mai poți scăpa de acea persoană.
În această săptămână o să ai parte de multă distracție și iubire. Ca să îți îmbunătățești nivelul material, trebuie să îți dai silința cu adevărat, să muncești mai mult și să nu te plângi. Ține-o tot așa!
Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)
Lucrurile între tine și partenerul de viață trebuie să fie foarte transparente în această săptămână. Pentru că vei avea multe alte activități de făcut în afara casei, e necesar să îi dai toate explicațiile pe care ți le cere și să fii disponibil măcar telefonic. Dacă ești singur, refuzul unei persoane pe care o placi de multă vreme poate veni ca o jignire la adresa ta.
Dacă iubești animalele, trebuie să fii responsabil cu acestea, să le îngrijești și să le implici în viața ta. Fie că e vorba de un papagal, de un cățel sau de o pisică, nu trebuie deloc să te gândești la bani în astfel de situații urgente.
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Sunt favorizate relațiile cu rudele partenerului de viață în această săptămână. Dacă între tine și ele nu există o atmosferă prea bună, e posibil să întâmpini unele greutăți în cuplu. Așadar, apropierea față de ele va conta enorm pentru cel de lângă tine, dar și pentru liniștea ta sufletească. Poți să faci tu primul pas!
În cursul acestei săptămâni nu o să ai parte deloc de griji. Bucură-te de această perioadă atât timp cât încă o mai poți face! Dacă plănuiești să pleci într-o excursie, asigură-te că destinația aleasă va fi una specială!
Pești(19 februarie - 20 martie)
S-ar putea să apară unele tensiuni între tine și partenerul de viață, dar asta nu înseamnă că va fi numai o astfel de atmosferă între voi. Dacă e posibil, încearcă să petreceți puțin timp departe unul de celălalt și, astfel, flacăra iubirii va reînvia. E nevoie de dor și de pasiune pentru ca o relație să reziste în timp!
Din punct de vedere financiar, lucrurile se vor așeza foarte bine pentru tine. Încearcă să îți rezolvi tot mai multe treburi în această perioadă pentru că urmează o perioadă mai dificilă! Achită-ți datoriile, returnează împrumuturile și fă doar acele cumpărături care sunt strict necesare!