Horoscopul săptămânii 22-28 iulie. Află previziunile pentru zodia ta!

Descoperă previziunile astrale pentru zodia ta şi află cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în această săptămână!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Săptămâna aceasta va fi despre familie şi dragoste. Indiferent de cât de multe lucruri vei avea de făcut pe alte planuri, îţi vei face întotdeauna timp pentru cei dragi. Acest lucru te va încărca de energie pozitivă şi, în acelaşi timp, va suda relaţiile în care eşti implicat. Dacă eşti singur, ai toate şansele să întâlneşti o persoană care ar putea să îţi schimbe percepţia despre viaţă şi despre iubire.

Săptămâna aceasta va fi una norocoasă pentru tine în ceea ce priveşte situaţia ta financiară. Vei avea parte de oportunităţi de îmbunătăţire a venitului de unde te aştepţi mai puţin. Se anunţă o perioadă bună pentru tine pe acest plan, însă doar dacă pui pe primul loc acest aspect.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Săptămâna aceasta va scoate la inveală unele probleme dintre tine şi partener. Din moment ce le descoperi, ar trebui să acorzi atenţie acestui aspect al vieţii tale, încercând să găseşti soluţii pentru rezolvarea lor. Cere-i celui de lângă tine să facă acelaşi lucru, în cazul în care nu îşi dă seama de gravitatea situaţiei. Dacă lucraţi în echipă, totul va fi bine într-un final. Fie că este vorba de gelozii sau de orgoliu, comunicarea este cheia!

Dispoziţia cu care îţi începi săptămâna îţi va aduce numai lucruri bune pe plan profesional. Se pare că dai dovadă de mai multă încredere şi forţă în ceea ce priveşte ideile tale, de aceea vei fi apreciat de şefii tăi. Chiar dacă nu vor exista schimbări ale situaţiei financiare, acesta este un prim pas important către marele tău ţel.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Încearcă să te înconjori de oameni care îţi fac bine, în special în această săptămână când ai atâta nevoie de pozitivism. Cel mai probabil, vei fi nevoit să treci prin unele situaţii neplăcute, din care nu poţi ieşi neşifonat fără ajutorul celor dragi. În această categorie intră partenerul de viaţă, care are cea mai mare putere asupra ta. Şi, chiar dacă e mereu alături de tine, acum chiar va da dovadă de suport necondiţionat.

Săptămâna aceasta vor apărea unele oportunităţi grozave pentru tine. Ele privesc atât cariera, cât şi situaţia ta financiară. Chiar dacă ai dubii iniţial, nu trebuie să ratezi şansele care ţi se oferă. Cel mai probabil, în weekend vei fi nevoit să cheltuieşti mai mulţi bani decât în mod normal, însă e normal ca din când în când să te mai şi răsfeţi!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Săptămâna aceasta te vei axa mai mult pe prieteni, decât pe relaţie şi dragoste. Dacă ai un partener, încearcă pe cât posibil să îl incluzi în planurile tale, mai ales dacă sunteţi la început de drum. Dacă eşti singur, socializarea te va ajuta să întâlneşti oameni noi şi interesanţi, însă asta nu înseamnă că îţi vei găsi marea dragoste prea curând. Poţi doar să te distrezi!

Săptămâna aceasta sunt favorizate economiile. Din fericire pentru tine, câştigi bani în plus, lucru care îţi permite să pui şi ceva deoparte. Cel mai probabil, unele pasiuni de-ale tale devin productive din moment ce ai început să te axezi mai mult pe ele. Cu toate acestea, dacă cineva îţi cere bani cu împrumut, încearcă să nu te rişti!

Leu(22 iulie - 22 august)

Săptămâna aceasta va fi una bună în ceea ce priveşte dragostea, indiferent de statutul tău. Dacă eşti implicat într-o relaţie, atmosfera nu va fi cu mult schimbată faţă de cea obişnuită. Dacă eşti singur, vei primi mai multă atenţie din partea sexului opus, lucru care te va face să capeţi mai multă încredere în tine. Nu e exclus să începi o nouă poveste de iubire pe neaşteptate!

Astrele îţi recomandă mai multă prudenţă atunci când manevrezi banii. Dacă trebuie să ai de-a face cu documente importante, cum ar fi acte bancare, e necesar să ceri sfatul persoanelor cu mai multă experienţă în domeniu decât tine. Nu îţi risca economiile, chiar dacă promisiunile care ţi se fac sunt tentante!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Această săptămână va fi una extrem de liniştită în ceea ce priveşte viaţa de cuplu sau familia. Poate că traversezi o perioadă mai relaxantă datorită concediului, însă asta nu înseamnă că aşa va fi tot timpul de acum înainte. Atunci când lucrurile vor reintra în normal, şi relaţia cu partenerul se va desfăşura cum deja sunteţi amândoi obişnuiţi. Nu îţi face speranţe deşarte că nu vor mai exista certuri, critici şi gelozii!

Săptămâna aceasta vei primi o sumă de bani la care nu te aşteptai. Din fericire, acest lucru te ajută să îţi duci planurile la bun sfârşit, în special dacă e vorba despre o mini vacanţă. Chiar dacă nu excelezi la acest capitol, abilităţile tale de organizare şi de gestionare a finanţelor te fac să îţi atingi visurile modeste.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Săptămâna aceasta depui eforturi mari pentru ca atmosfera dintre tine şi partener să fie una plăcută. Unele evenimente care s-au petrecut recent între voi v-au îndepărtat neaşteptat de mult, şi, pentru că nu aţi luat măsuri la timp, acum totul va fi mult mai dificil. Dacă eşti singur, marea majoritate a timpului ţi-l vei ocupa cu munca, tocmai pentru a-ţi lua gândul de la ceea ce îţi lipseşte.

Nu te dau banii afară din casă, însă nici nu poţi spune că o duci prost pe acest plan. Cu toate acestea, ţine cont de sfaturile partenerului atunci când vine vorba de planurile comune sau de cumpărăturile individuale. În caz contrar, ar putea ieşi scântei între voi!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Se anunţă schimbări pe plan sentimental în această săptămână pentru tine. Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă sau eşti căsătorit, subiectul copii este cel care va ieşi în evidenţă în discuţiile dintre tine şi partener. Dacă eşti singur, astrele îţi vor călăuzi paşii spre o persoană care îţi merită cu adevărat timpul. Trebuie doar să te convingi tu de asta!

Nu vor exista schimbări ale situaţiei tale financiare în această săptămână, însă vei avea zile intense la locul de muncă. Cu toate că eşti nevoit să lucrezi mult, faptul că ai rezultate bune şi eşti apreciat e tot ce contează. Sentimentul general va fi unul de satisfacţie şi de mai multă încredere în propriile forţe.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Săptămâna aceasta te vei bucura din plin de compania partenerului de viaţă. Singurul lucru la care trebuie să mai lucraţi este planificarea vacanţelor sau vizitelor la părinţi. Este normal să nu fiţi întotdeauna pe aceeaşi lungime de undă, însă cu vorbă bună şi compromisuri de ambele părţi veţi reuşi să găsiţi cele mai bune soluţii. Dacă eşti singur, nu este exclus să ai stări depresive din această cauză!

Vei fi destul de productiv în aceste zile datorită ideilor care îţi vin în minte. Dacă îndrăzneşti să le aplici, ai toate şansele să câştigi mai mulţi bani decât în mod normal. Mai mult decât atât, în weekend poţi primi un cadou de o valoare inestimabilă. Poate fi vorba despre o moştenire, o despăgubire sau pur şi simplu de un obiect preţios.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Începutul săptămânii nu va fi foarte promiţător, însă de joi lucrurile se schimbă. Vei primi mai multă atenţie din partea partenerului de viaţă şi vei avea grijă să îi oferi şi tu acelaşi lucru în schimb. Dacă eşti singur, cel mai probabil vei fi invadat de întrebări stresante din partea rudelor. Să nu te surprindă dacă auzi: Chiar nu eşti cu nimeni? Când ai de gând să te aşezi la casa ta? Dar copii când mai faci? Ideea e să îţi păstrezi calmul cât de mult poţi!

Este o săptămână bună pentru munca în echipă. Astfel, poţi ajunge mai repede la rezultatele dorite, mai ales dacă acestea constau în bani. Traversezi o perioadă norocoasă din punct de vedere financiar, dar totul depinde şi de alegerile de moment pe care le faci. Partenerul de viaţă sau prietenii te pot sfătui corect referitor la unele afaceri.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Relaţia în care eşti implicat s-a dezvoltat destul de frumos de-a lungul timpului. De aceea, nu ar fi exclus ca în această săptămână să vreţi să faceţi un pas important şi o mare schimbare în viaţa voastră. Fie că este vorba despre căsătorie sau copii, cert este că a sosit timpul! Dacă eşti singur, firea ta sociabilă şi amabilă din aceste zile te va ajuta să cunoşti o persoană interesantă!

Te remarci la locul de muncă, însă, în ciuda profesionalismului tău, nu reuşeşti să obţii mai mulţi bani pentru munca prestată. E posibil să rămâi cu un gust amar şi cu cu sentimentul de a nu fi apreciat aşa cum meriţi. Dacă acest lucru este prea apăsător pentru tine, caută să îţi schimbi job-ul cu unul care te satisface.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Încearcă să ai tot mai multe activităţi împreună cu cei dragi în aceste zile. Chiar dacă ai multe altele pe cap, fă-ţi timp pentru partener, părinţi sau copii atunci când aceştia îţi cer acest lucru. Poate că nu va fi vorba de distracţie, ci de un ajutor din partea ta de care au mare nevoie în acest moment. Fă din asta o prioritate!

Pentru că banii pe care îi ai sunt munciţi din greu, ai grijă să nu arunci în stânga şi în dreapta cu ei în această săptămână. Dacă îţi planifici în vacanţă, fă alegerile astfel încât să nu rămâi fără nicio rezervă. Este un moment bun şi pentru investiţii, pentru că ai putere de convingere şi un fler deosebit în afaceri. Profită de asta!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod