Nativa din Berbec are toate şansele să fie remarcată la locul de muncă, iar acest lucru îi poate aduce şi mai mulţi bani în buzunar.
Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Treci printr-o perioadă favorabilă din punct de vedere sentimental, în care partenerul tău de viaţă are grijă de toate nevoile tale. În această săptămână va avea prilejul să îţi demonstreze că poate fi alături de tine atât la bine, cât mai ales la greu!Ai toate şansele ca în această săptămână să fii remarcată la locul de muncă, fapt ce ţi-ar putea aduce mai mulţi bani în cont. Trebuie însă să te faci văzută şi să te lauzi cu reuşitele tale, altfel nu vei fi băgată în seamă. Nu îţi face prea mari speranţe!
Este foarte important ca în această săptămână să te linişteşti şi să încerci să îţi faci ordine în gânduri. Stresul inutil începe să îţi cauzeze deja probleme de sănătate şi nu ar fi indicat în condinţiile în care ai atâtea de făcut. Respiră adânc şi gândeşte-te la lucrurile cu adevărat importante!
Taur(21 aprilie - 21 mai)
În această săptămână ai face bine să începi să te gândeşti mai mult la viitor şi să laşi trecutul mult în spate. A venit momentul să o iei de la zero şi să uiţi dezamăgirile pe care ai fost nevoită să le trăieşti pe plan sentimental. Ia cele mai bune decizii pentru a începe cu dreptul o nouă etapă a vieţii tale!Încearcă să nu faci investiţii în această perioadă, altfel rişti să pierzi sume importante de bani. Aşteaptă o ocazie mai bună pentru a te implica în afaceri, aceasta nu va întârzia să apară. Păstrează-ţi relaţiile de la serviciu şi încearcă să îţi faci şi altele noi!
Nu vei întâmpina niciun fel de probelmă de sănătate în această săptămână, însă nu ar fi rău să profiţi de vremea bună şi să faci mai multă mişcare. Vei vedea că te vei simţi mult mai bine, iar energia căpătată te va ajuta atât pe plan profesional, cât şi sentimental.
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
E nevoie de mai multă înţelegere în cuplu în această perioadă, atât din partea ta, cât şi din a partenerului tău de viaţă. Nu arunca vorbe pe care ai putea să le regreţi ulterior, şi ai grijă de nevoile iubitului atunci când trece prin momente mai dificile. Tu îl poţi ajuta cel mai mult!Nu stai prea bine cu banii în această săptămână, de aceea trebuie să începi să te gândeşti cât mai serios la o modalitate de a face economii. Amână orice distracţie pentru altă dată şi cumpără doar ce îţi trebuie cu adevărat!
Eşti mai emotivă decât oricând în această perioadă, de aceea te poţi alege cu mici dureri de cap şi lipsă de energie. Încearcă să te menajezi cât mai mult pentru a nu simţi efectele negative ale acestei stări şi pe alte planuri!
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Te umileşti prea mult în faţa partenerului de viaţă în această perioadă, şi nu vei rezolva nimic având această atitudine. Încearcă să fii independentă şi să nu îţi mai plângi de milă, cel de lângă tine te va considera slabă. Dacă eşti singură, nu insista prea mult pe lângă un bărbat care nu îţi acordă atenţia pe care o meriţi!E posibil ca în această săptămână să fii nevoită să apelezi la ajutorul celor dragi pentru un împrumut. Nu îţi fie ruşine să ceri, cu siguranţă dacă pot, o vor face fără să stea pe gânduri. Gândeşte-te cum să faci mai multe economii şi plăteşte-ţi facturile la timp!
E posibil ca în această săptămână să răceşti din cauza faptului că cei din jurul tău au luat deja virusul. Poţi să previi acest lucru dezinfectându-te mai des şi ocolind persoanele cu probleme. Chiar dacă eşti o fire sociabilă, poţi sta mai mult de una singură în această perioadă.
Leu(22 iulie - 22 august)
Nu va fi o săptămână prea liniştită din punct de vedere sentimental, problemele pe care le întâmpini cu cei dragi par că te depăşesc. Încearcă să nu promiţi prea multe şi să laşi lucrurile să curgă de la sine, în acest mod nu vei avea prea multe regrete. Axează-te pe viaţa ta socială pentru a uita de griji!Excelezi la locul de muncă, însă eforturile tale nu vor avea şi un beneficiu financiar. Nu trebuie să îţi pierzi speranţa, atunci când te vei aştepta mai puţin poate veni o mărire de salariu. Poţi să aduci tu discuţia despre asta, dar alege cu grijă momentul!
Nu vei întâmpina probleme de sănătate în această săptămână, iar starea ta generală este una foarte bună. Eşti plină de energie şi parcă ţi-ai propus să fii fericită indiferent de problemele care ar putea să apară. Ţine-o tot aşa!
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Vor apărea mai multe discuţii în contradictoriu între tine şi partener, situaţii la care nu te aşteptai. Fiecare dintre voi vreţi să vă schimbaţi unul pe celălalt şi aţi uitat să vă apreciaţi şi să vă mai vedeţi calităţile. Treceţi printr-o perioadă de criză, ânsă cu răbdare veţi reuşi să răzbiţi!Săptămâna aceasta vei fi pe punctul de a câştiga mai mulţi bani, însă vei rata ocazia pe ultima sută de metri. Nu te necaji, orice om greşeşte, important este să înveţi ceva din asta! Ai răbdare şi nu cere prea mult de la tine, te pedepseşti mult prea dur!
Fizicul tău este unul de invidiat, însă mai ai de lucrat la partea emoţională. Încearcă să te detaşezi de problemele altora dacă nu vrei ca ele să se răsfrângă asupra organismului tău. Fii mai egoistă!
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Va fi o săptămână grea, în care nu vei avea timp de viaţa sentimentală. Din această cauză e posibil să apară unele divergenţe între tine şi partenerul tău de viaţă, care se simte ignorat. Încearcă să găseşti un echilibru pentru a nu pierde momente preţioase cu care nu te vei mai întâlni!Gândeşte de două ori înainte de a investi banii în ceva, şi cere din când în când sfatul persoanelor cu mai multă experienţă în afaceri. Nu o duci prea bine în acest moment, de aceea nu ar fi indicat să îţi faci o gaură în buget. Fii chibzuită şi ia decizii bazate pe raţiune!
Te-ai cam îngrăşat în ultima perioadă, iar curele drastice pe care le ţii îţi vor afecta negreşit sănătatea. Mergi la doctor înainte de a lua tu o decizie de capul tău, este foarte important sfatul unui nutriţionist în situaţia în care te afli.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Tu şi iubitul tău ar trebui să depuneţi mai mult efort pentru a vă merge bine în această săptămână. Dacă lăsaţi totul să vină de la sine, e posibil să se instaleze monotonia în relaţia voastră. Dacă eşti singură, încearcă să îţi dai seama mai bine ce vrei de la viaţă!Poţi câştiga bani în plus în această săptămână dacă alegi să lucrezi în echip. Chiar dacă acele câştiguri se vor împărţi, cu siguranţă vei fi mulţumită de rezultat. Nu pierde oportunităţile care îţi apar în cale, deci fii cu ochii în patru!
Vei fi destul de slăbită în această perioadă, de aceea ar fi indicat să nu exagerezi cu munca. Nu mai lucra peste program şi respectă-ţi orele de somn, ele te vor ajuta să îţi reîncarci bateriile şi să îţi recapeţi puterile. Nu te lăsa manipulată şi nici convinsă să intri în competiţii!
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Încearcă în această săptămână să fii cât mai discretă cu viaţa ta sentimentală, nu totţi cei din jur vor să audă problemele pe care le ai. Mai mult decât atât, unii dintre ei vor pune la suflet mai mult decât este cazul, pentru că între tine şi iubitul tău se produc certuri în fiecare zi. Acest stil de viaţă vă caracterizează şi mereu găsiţi putere să o luaţi de la capăt.Va fi o săptămână bună pentru tine din punct de vedere financiar, câştigurile vor fi din ce în ce mai mari, dar şi poziţia ta va fi una mai importantă. Nu arunca cu banii în stânga şi în dreapta de fericire că ai ajuns unde ţi-ai dorit!
Perioada cu multă mâncare s-a încheiat, de aceea ai face bine să nu continui în acelaşi mod. Kilogramele în plus deja încep să îţi facă probleme, ce-i drept, mai mult de încredere în tine. Încearcă să adopţi un stil de viaţă mai sănătos şi să mănânci echilibrat!
Capricorn(22 decembrie - 20 ianuarie)
Încearcă să laşi mai mult de la tine în această perioadă şi fii mai tolerantă atunci când vine vorba de iubitul tău. Cu toţii avem defecte, şi în loc să încerci să îl schimbi la infinit, mai bine l-ai accepta aşa cum este el, cu bune şi cu rele. Puţin romantism vă poate ajuta relaţia!Situaţia ta financiară va rămâne neschimbată în această săptămână, însă trebuie să ai grijă să îţi menţii relaţiile de la locul de muncă. Nu fi cea mai ciudată din echipă şi participă la acţiunile organizate de colegii tăi, din când în când este bună şi o astfel de relaxare!
E posibil ca în această săptămână să întâmpini unele probleme digestive, care nu ar trebui tratate după ureche. Ascultă sfaturile celor din jur, însă mergi la un doctor înainte de a acţiona. Altfel, acestea se pot agrava cum nu te-ai fi gândit!
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Dacă ai avut recent discuţii aprinse cu partenerul de viaţă, în această săptămână veţi reuşi să ajungeţi la o înţelegere. Este important să laşi mai mult de la tine şi să nu te mai legi de nimicuri. Dacă eşti singură, renunţi pentru o perioadă să ai o viaţă privată pentru a te ocupa de rude.Încearcă să fii mai chibzuită şi să nu arunci cu banii pe obiecte inutile, altfel rişti să te trezeşti cu o gaură serioasă în buget. Fă-ţi o listă întotdeauna când mergi la supermarket sau la mall şi nu te abate de la ea, te va ajuta surprinzător de mult.
Dacă începutul săptămânii va fi unul plin de voie bună, spre finalul ei vei rămâne fără niciun pic de energie. Încearcă să îţi distribui corect sarcinile, pentru a păstra o constanţă a stării tale generale. Fă câte puţin în fiecare zi şi vei da randament!
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Încearcă să nu mai fii naivă, iubitul tău ar putea profita de această slăbiciune a ta şi rişti să fii dezamăgită. Fii cât poţi de independentă şi nu pleca urechea la tot ce ţi se promite! Dacă ai bănuieli că partenerul îţi ascunde ceva, întreabă-l direct, dar informează-te şi în secret!Chiar dacă îţi începi săptămână cu multe speranţe cu privire la primirea unei sume de bani, vei fi dezamăgită să ştii că nu se va întâmpla. Un mic incident îţi va da totul peste cap, însă îţi vei reveni la normal imediat ce tensiunea de la locul de muncă dispare.
Încearcă să nu te forţezi în această săptămână, ci doar să faci ce poţi astfel încât să nu te oboseşti. Nu este nimic urgent, aşa că poţi lăsa şi pe altă dată unele sarcini sau activităţi. Ai grijă de sănătatea ta şi respectă-ţi organismul!
Posteaza comentariu