Berbec(21 martie - 20 aprilie)
E posibil ca în această săptămână să fii dezamăgită de unele gesturi ale partenerului de viaţă. Chiar dacă încearcă să ascundă unele lucruri, tu eşti destul de inteligentă încât să îţi dai seama când se petrece ceva ciudat. E posibil să fie vorba despre priviri îndreptate către altcineva sau chiar flirt. Încearcă să discuţi cu acesta sincer şi să te lămureşti cât de cât cu privire la sentimentele pe care ţi le poartă.
Nu vei reuşi să câştigi mai mulţi bani în această perioadă decât dacă respecţi termenele care ţi impun. Este foarte important să nu îţi faci planuri de viitor inutil, atât timp cât nu te bucuri de stabilitate financiară. Încearcă pe cât posibil să pui ceva bani deoparte înainte de a te implica într-un proiect complex.
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Încearcă în aceste zile să nu laşi evenimentele externe să îţi afecteze viaţa sentimentală. Cu toate că eşti foarte stresată şi, uneori, pleci cu o mulţime de nervi de la serviciu, lasă grijile deoparte atunci când ajungi acasă şi bucură-te de ceea ce ai. Ar fi păcat să îţi verşi nervii pe cine întâlneşti în cale, mai ales dacă acele persoane se poartă ireproşabil cu tine.
Vei avea mai multe de câştig în aceste zile dacă lucrezi în echipă. Pentru asta e necesar să nu trasezi doar tu liniile, ci să iei în considerare şi părerile celorlalţi. Nu o duci rău cu banii, însă acum este şansa ta de a evolua financiar şi ar fi şi păcat să nu profiţi. Dacă îţi reuşeşte, viitorul tău va fi mai bun decât crezi!
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Săptămâna aceasta va fi despre socializare, iar asta e un lucru extrem de bun mai ales dacă eşti singură. Astfel, vei avea ocazia să întâlneşti persoane noi şi e imposibil ca nici măcar una să nu îţi atragă atenţia. Dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă, tu şi partenerul tău veţi avea o mulţime de activităţi interesante alături de prietenii şi familiile voastre. Încearcă să te porţi cât mai natural posibil, astfel încât să te relaxezi cu adevărat!
Lipsa banilor va interveni între tine şi partener, iscând tot felul de discuţii incomode. Cu toate acestea, veţi reuşi să ajungeţi la o înţelegere şi să faceţi echipă bună pentru a ieşi din impas. Cel mai probabil veţi relua legături mai vechi cu persoane potente financiar, care ar putea să vă acorde sprijin în caz de nevoie. Nu ar strica să păstrezi relaţiile cu aceştia pe viitor!
Rac(22 iunie - 21 iulie)
E posibil ca în această săptămână să fii destul de stresantă pentru partenerul tău de viaţă. Chiar dacă ţie ţi se pare că nu faci nimic exagerat, gelozia care iese la suprafaţă este mai mult decât obsesivă. Mai mult decât atât, inventezi motive şi găseşti probleme acolo unde nu sunt de fapt. Cel mai probabil, în weekend, iubitul sau soţul tău va avea o răbufnire şi îţi va trânti în faţă adevărul gol goluţ.
Săptămâna aceasta va fi una destul de riscantă, pentru că vei fi foarte aproape să îţi pierzi job-ul. Greşelile pe care le faci îţi vor fi într-un final iertate, însă cu siguranţă va fi pentru ultima oară când se va întâmpla aşa. Astrele îţi recomandă să încerci să fii mai atentă pe viitor şi mai responsabilă atunci când cineva se bazează pe tine. Faptul că le dezamăgeşti încrederea celor din jur e un pas înapoi pentru cariera ta.
Leu(22 iulie - 22 august)
Încearcă pe cât posibil să ţii lucrurile intime doar pentru tine. Chiar dacă te cerţi cu partenerul de viaţă sau ai unele dubii cu privire la el, nu discuta cu cei dragi ţie despre asta. Cel mai probabil, lucrurile dintre voi vor reveni la normal cât de curând, iar cei din jurul vostru ar putea prinde ură pe el. Nu îţi îngreuna singură situaţia pe viitor!
Astrele îţi recomandă să faci mai multe economii în această săptămână, pentru că se anunţă mare agitaţie pe viitor în ceea ce priveşte banii. Încearcă să ieşi mai puţin în oraş şi să nu dai curs tuturor invitaţiilor pe care le primeşti la evenimentele noi din oraş. Concentrează-te pe muncă, chiar dacă asta presupune să stai peste program la birou. Cei dragi te vor înţelege!
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Săptămâna aceasta va fi una perfectă pentru tine pe plan sentimental. Primeşti exact ceea ce îţi doreşti de la persoana iubită sau de la un admirator, iar asta te face să te simţi împlinită şi să zâmbeşti tot mai des. Cu toate acestea, e posibil ca sentimentele tale pentru persoana respectivă să nu fie prea clare, de aceea ai tendinţa de a te juca puţin până îţi vei da seama de ceea ce simţi.
Vei avea parte de multe cheltuieli în această perioadă. Le-ai amânat destul de mult şi acum vei fi nevoită să te achiţi de datorii. Chiar dacă vei rămâne cu buzunarele goale, măcar vei fi liniştită că ai scapat de griji. Imediat după aceea, concentrează-te pe regenerarea venitului, reducând pe cât posibil cumpărăturile obişnuite de zi cu zi. Poţi face câteva eforturi acum, pentru această situaţie nu va deveni permanentă.
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Săptămâna aceasta vei simţi o răceală din partea partenerului de viaţă, iar această distanţă te va pune pe gânduri. E posibil să îţi treacă prin cap că ar putea exista o altă persoană în viaţa lui, însă nu ai nicio dovadă în acest sens. Cu toate acestea, dacă tu te comporţi ireproşabil, iar el extrem de ciudat, atunci începe să sapi mai adânc!
Săptămâna aceasta va fi una plină de cheltuieli, unele chiar mai mari decât te aşteptai. Din fericire, ai de unde da, însă după aceea e necesar să faci multe economii. Încearcă pe cât posibil să reduci ieşirile şi plimbările care te pun la cheltuială. Ai răbdare două sau trei luni şi apoi vei reveni la situaţia iniţială cu care ai fost obişnuită.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Chiar dacă eşti singură şi vrei să îţi găseşti un partener cât mai repede posibil, încearcă să nu pari disperată. Cel mai probabil, admiratorii tăi se vor speria dacă îi stresezi cu mesaje şi apeluri la orice oră din zi şi din noapte. Păstrează-ţi o urmă de mister şi flirtează cu stil. Dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă şi există ceva care te nelinişteşte, nu ezita să vorbeşti despre acest lucru cu partenerul tău de viaţă.
Săptămâna aceasta decizi că trebuie să mişti puţin lucrurile în ceea ce priveşte cariera ta, fiind impulsionată de nevoile financiare. Nu o duci rău cu banii, însă planurile tale mari nu pot fi susţinute doar cu venitul tău actual. E nevoie de multă muncă şi multă răbdare, de aceea înarmează-te cu tot ce trebuie şi treci la treabă!
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Nu se anunţă veşti prea bune pe plan sentimental pentru tine în această săptămână. Din păcate, între tine şi partenerul tău s-a produs o distanţă care cu greu poate fi remediată. Faptul că acesta refuză să comunice deschis despre ceea ce simte nu face decât să înrăutăţească lucrurile. Dacă eşti singură, încearcă pe cât posibil să nu te arunci în braţele primului venit, fie chiar şi pentru o aventură!
Acest început de săptămână este numai bun pentru interviuri sau cursuri de perfecţionare. Profită de orice şansă care ţi se oferă pentru a evolua profesional, pentru că doar aşa vei putea să îţi îmbunătăţeşti situaţia financiară. Un eveniment din weekend presupune cheltuieli mici, dar multe, ceea ce înseamnă un gol semnificativ în buzunare.
Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)
Încearcă pe cât posibil să nu laşi nimic nelămurit între tine şi partenerul tău de viaţă. Chiar dacă problemele dintre voi sunt minore, discutaţi-le şi puneţi-vă de acord cu privire la ce aveţi de făcut pe viitor. Dacă eşti singură, familia ar putea pune presiune pe tine să îţi găseşti mai repede un partener. Nu face greşeala de a acţiona după cum îţi dictează alţii, ci fă ceea ce simţi!
Stai destul de bine cu banii, însă este de preferat să eviţi orice fel de achiziţie majoră în această săptămână. Chiar dacă tu poate consideri că e o investiţie, e posibil să fie o cheltuială inutilă de pe urmă căreia să nu obţii mare lucru. Nu sunt favorizate afacerile de niciun fel, aşa că refuză să semnezi vreun document important indiferent cât de tentant ar fi.
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Diferenţele dintre tine şi partenerul tău de viaţă vor ieşi în evidenţă şi mai mult în aceste zile. Dacă sunteţi la început de drum, cel mai probabil v-aţi făcut o imagine falsă unul despre celălalt, iar acum daţi piept cu realitatea. Oferiţi-vă o şansă în cazul în care nu este vorba despre ceva grav, însă, altfel, mai bine aţi pune punct. Dacă eştu singură, un fost iubit ar putea reapărea în peisaj cu intenţia de a te recuceri.
Din cauza relaţiilor proaste pe care le ai cu superiorii tăi, e posibil ca în aceste zile să îţi fie afectată situaţia financiară. Chiar şi micile greşeli îţi vor fi taxate la sânge, iar asta te va împinge să te gândeşti serios la o reorientare sau chiar la demisie. Din păcate, comportamentul tău este de vină, aşa că schimbă-te dacă vrei ca aceste lucruri să nu se mai întâmple pe viitor.
Peşti(19 februarie - 20 martie)
E momentul să încetezi cu critica la adresa partenerului de viaţă şi să realizezi că nu are numai părţi rele. Dacă vei continua tot aşa, acesta nu va mai rezista mult timp lângă tine. Gândeşte-te la începutul relaţiei voastre şi conştientizează lucrurile care te-au făcut să îl iubeşti, iar apoi îţi va părea rău pentru vorbele urâte pe care i le-ai spus. Fii cât se poate de sinceră atât cu tine, cât şi cu el!
Viaţa profesională îţi ocupă mare parte din timp în această săptămână, iar acest lucru poate aduce dezavantaje vieţii personale. Eşti nevoită să iei decizii importante la locul de muncă, decizii pentru care îţi vei asuma întreaga responsabilitate. Dacă sunt şi bani la mijloc, atunci lucrurile devin şi mai complicate. Nu refula pe cei dragi atunci când simţi că situaţia te depăşeşte!