Horoscopul săptămânii 15-21 iunie. Află previziunile pentru zodia ta!

Descoperă previziunile astrale pentru zodia ta şi află cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în această săptămână!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Dacă vrei să impresionezi pe cineva în această săptămână, încearcă să îi arăți acelei persoane că depui eforturi pentru a te face plăcută. Ești într-o formă bună, trebuie doar să îți evidențiezi atuurile mai mult. Traversezi o perioadă bună, cu schimbări benefice pe plan sentimental.

Traversezi o perioadă plină de schimbări. Dacă vrei să ai mai mult succes financiar, e necesar să recurgi la șarm și la aspectul fizic. Ai calități de invidiat, trebuie doar să le scoți în față. Cu cât ești mai convingătoare, cu atât afacerile, proiectele sau colaborările vor merge mai bine.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Aventurile sau relațiile eșuate te vor face să te îndoiești de anumite aspecte ale vieții tale amoroase. Simți că nu te poți implica în nimic serios și că ești urmărită de ghinion. E doar o impresie și cu siguranță tu ești cea care își pune singură piedici. Lasă-te purtată de val, trăiește clipa și nu te îngrijora de ce cred alții despre tine.

Cariera ta urmează o pantă ascendentă, ceea ce înseamnă că îți poți permite să te răsfeți mai mult începând de acum. Nu trebuie să exgerezi odată ce observi o îmbunătățire, însă nu mai trebuie să te reții de la toate. Ești înconjurată de oamenii care îți dau sfaturi foarte bune, ia-le în seamă!

Citește și: Horoscopul lunii iunie. Vara începe bine! Fecioarele pot avea parte de o poveste de dragoste ca-n filme!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

În această săptămână vei reuși să faci față cu brio provocărilor din cuplu. Ai multă energie și vei știi să o canalizezi în direcția corectă. Poate că viața ta sentimentală nu este perfectă, însă reușești să privești doar partea bună a lucrurilor și să te bucuri de ea.

Implică-te în proiecte în care e nevoie de multă imaginație. Stai bine la capitolul creativitate, așadar acum este momentul tău. Fie că este vorba de o pasiune sau de o sarcină profesională care te provoacă, poți scoate bani frumoși din asta!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

În ceea ce privește viața de cuplu, vei obține echilibrul mai ușor atunci când te aștepți mai puțin. Nu te reține, exprimă-te tare și clar. De asemenea, trebuie să depui un efort pentru a te deschide mai mult în fața partenerului. Astfel, vei fi capabilă să rezolvi orice problemă ar putea să îți apară în cale.

Poate că ar trebui să te implici în proiecte care acoperă mai multe domenii. Proiectele limitate nu îți vor aduce mai mulți bani în conturi și nici nu te mai atrag. Intuiția îți va fi de ajutor în cazul în care vei fi nevoită să iei decizii rapide.

Leu(22 iulie - 22 august)

A sosit momentul să te relaxezi și să iei lucrurile mai ușor în ceea ce privește dragostea. Persoana care este atrasă de tine nu își va schimba părerea despre tine. Lasă-ți sentimentele să iasă la iveală. Cel mai important lucru este să nu te lași influențată de cei din exterior.

Evită agitația la locul de muncă în această săptămână. Chiar dacă ai nevoie de mai mulți bani, astrele te sfătuiesc să nu forțezi lucrurile în niciun fel. Ai muncit din greu în ultima perioadă, așa că nu strica totul chiar înainte de a primi ceea ce meriți. Trebuie doar să ai puțin mai multă răbdare. 

Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!   

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Ești sinceră și directă, viața ta amoroasă având numai de câștigat din această cauză. Armonia e prezentă în cuplu pentru că partenerul de viață este mai atent decât oricând cu tine. Atmosfera va fi lipsită de griji. Dacă ești în tatonări cu cineva, relația repectivă poate fi consolidată.

Situația ta financiară nu va suferi modificări în această perioadă, ceea ce este o veste bună ținând cont de schimbările economice din întreaga lume. Mediul de lucru va fi plăcut și te vei bucura de liniște.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Partenerul de viață te va face nespus de fericită în această săptămână. Vei fi surprinsă să descoperi ce fel de om este. Viața ta sentimentală te inspiră, iar sugestiile tale vor fi auzite și luate în considerare. Nu ai niciun motiv să crezi că cel de lângă tine ar putea avea un interes ascuns.  

Trebuie să ieși din zona ta de confort dacă vrei să ai mai mult succes pe plan financiar. În ceea ce privește cariera și poziția de la locul de muncă, lucrurile par să se fi blocat. Poți vedea lucrurile mai clar în această săptămână și, în consecință, să iei decizii bune pentru viitorul tău.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Vei fi mai pozitivă în această săptămână, iar partenerul tău va observa și se va bucura la maximum de atmosfera dintre voi. Dacă ești singură, o întâlnire neașteptată se poate transforma într-o adevărată poveste de iubire. Pune romantism în tot ce faci și vei avea numai de câștigat.

Vei începe săptămâna nerăbdătoare să te implici în cât mai multe proiecte interesante. Locul actual de muncă îți oferă provocările de care ai nevoie, trebuie doar să fii dispusă să le accepți. Mai mult decât atât, ai toate șansele să câștigi ceva bani din mers.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Săptămâna aceasta va fi favorizată comunicarea în cuplu. Profită de această conjunctură astrală pentru a spune tot ce ai pe suflet, tot ce simți. Este o ocazie pe care nu o poți rata. Viata sentimentală este pusă pe primul loc atât de tine, cât și de partenerul tău. Sunteți pe aceeași lungime de undă după mult timp.

În această săptămână vei da piept cu unele probleme pe care trebuie să le rezolvi rapid. Dacă nu faci ceea ce ți se cere la locul de muncă, veniturile tale ar putea fi afectate. Sunt alegeri pe care trebuie să le iei și compromisuri pe care trebuie să le faci.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Partenerul de viață te provoacă și se joacă cu mintea ta într-un mod plăcut. Săptămâna aceasta vei avea parte de distracție și veselie în viața de cuplu. Dacă ești singură, o relație mai veche îți poate crea probleme. Unele bârfe legate de trecut îți strică planurile.

Determinarea te va face să câștigi admirația celor din jurul tău la locul de muncă. Faci față tuturor provocărilor și reușești să faci bani din piatră seacă. Chiar dacă perioada aceasta nu este una favorabilă din punct de vedere economic, găsești resursele necesare și ai inspirația potrivită pentru a alege ce e profitabil.

Vrei să primești mai multe sfaturi astrologice și previziuni pe e-mail? Lasă-ne adresa ta și îți vom trimite. Înscrie-te AICI

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Dai dovadă de șarm și poți cuceri pe oricine în această săptămână. Nu ai traversat o perioadă prea bună în ultima perioadă, dar acum se va produce o schimbare revigorantă pentru tine. Ai mai multă încredere în tine văzând că deciziile sentimentale pe care le-ai luat au fost bune. Comunici cu o mare mare ușurință cu persoanele de sex opus și începi să le permiți oamenilor să intre din nou în inima ta.

Conform calculelor pe care ți le-ai făcut recent, situația ta financiară îți permite să mergi în acea călătorie mult dorită. Cu toate acestea, astrele te sfătuiesc să fii cumpătată și să nu cheltuiești prea mulți bani cu cei din jurul tău. Nu uita că aceștia te iubesc și fără să le acorzi mici atenții!

Pești(19 februarie - 20 martie)

Ar trebui să lași munca deoparte și să te ocupi mai mult de viața ta sentimentală. Partenerul de viață are nevoie de mai multă atenție din partea ta, pentru că în ultima perioadă s-a cam răcit din această cauză. Lasă neplăcerile din trecut deoparte dacă vrei ca relația ta să continue și să fie una fericită.

Observi că nu mai dai randament la locul de muncă pentru că amesteci prea mult viața profesională cu cea personală. Alege-o pe una, de preferat dragostea, și concentrează-te pe ea. Nu o duci rău cu banii, așa că îți poți permite fără griji să iei o pauză și să fii absentă o perioadă.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod