Horoscopul săptămânii 15-21 februarie. Află previziunile pentru zodia ta!

Nativa din Fecioară va avea multe de făcut în această perioadă, viaţa sentimentală şi situaţia ei financiară o vor lăsa fără energie.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Săptămâna aceasta se anunţă a fi una destul de plăcută pentru tine pe plan sentimental. Ai şansa de a cunoaşte oameni noi, de a putea compara şi de a alege într-un final ce ţi se potriveşte. Dacă eşti singură, cu siguranţă vei avea succes, dacă ai un iubit stabil e posibil să îi vezi acestuia mai mult defectele decât calităţile.

Va fi nevoie de muncă şi eforturi duble pentru a putea câştiga mai mulţi bani, însă nu trebuie să renunţi la visul tău. Încearcă să îţi duci la îndeplinire sarcinile pe care le primeşti la job, pentru a nu risca să ai probleme cu superiorii.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Evită certurile pe cât posibil în aceste zile, nu e cazul să exagerezi în relaţia cu partenerul de viaţa sau în cea cu copiii. Te vei axa mai mult pe familie, în ultimul timp ai realizat mai bine că ea ar trebui să fie pe primul loc pentru tine. Cu toate acestea, nu lăsa ca atmosfera să fie încordată din cauza faptului că petreceţi mai mult timp împreună.

Nu vei fi deloc chibzuită în această săptămână şi îţi vei da seama de asta când va fi prea târziu. Munca multă de care ai parte te împinge de la spate să te mai şi răsfeţi din când în când, însă tu nu ştii când să te opreşti şi te vei trezi cu buzunarele goale.

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Eşti din ce în ce mai atrasă de viaţa de familie şi îţi doreşti să schimbi ceva pe acest plan în viitorul apropiat. Încerci să te conectezi cu toţi cei dragi şi să păstrezi relaţiile cât mai apropiate. Dacă faci acest lucru doar cu rudele tale, e posibil ca partenerul de viaţă să aibă câteva reproşuri la adresa ta.

Nu crede în promisiunile care ţi se fac în această săptămână, mai ales dacă e vorba de bani. Încearcă să câştigi mai mult de una singură, orice colaborare în această perioadă îţi poate aduce un eşec, dar şi frustrări pe măsură.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

În această săptămână vor fi inevitabile tensiunile dintre tine şi partenerul de viaţă. Chiar dacă nu este în regulă ce se întâmplă între voi, este foarte important să eviţi să implici şi pe altcineva în certurile voastre. Cu cât opiniile sunt mai multe, cu atât va fi mai dificil de găsit o soluţie.

Vei avea parte de unele câştiguri neaşteptate în această săptămână, însă ai fi vrut mai mult. Nu uita că nemulţumitului i se ia darul, aşa că cel mai probabil altădată nu ţi se va mai întâmpla asta. Încearcă să te bucuri mai ales dacă cineva face eforturi pentru a te mulţumi!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Nu vei fi în toane prea bune în această săptămână, de aceea încearcă măcar să nu îi faci vinovaţi pe cei dragi. Lasă reproşurile şi furia deoparte, mai ales când trebuie să onorezi unele invitaţii împreună cu iubitul. Încearcă să te pui mai des în pielea lui!

Este o săptămână bună pentru afaceri, ceea ce înseamnă că poţi acţiona cu mai mult curaj. Expune-ţi ideile şi găseşte-ţi un partener care are aceleaşi aşteptări ca şi tine. Dacă ai nemulţumiri cu privire la locul de muncă, fă o schimbare!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Problemele exterioare îţi pot afecta viaţa de familie în această săptămână. Pe fondul unor neplăceri de la locul de muncă pot apărea discuţii fără sens între tine şi iubit. Nu îţi vărsa nervii pe cine nu merită, ci încearcă să îţi reglezi conturile cu cine trebuie!

Există şansa să câştigi o sumă modestă de bani în aceste zile, dar nu trebuie să fii nemulţumită de asta. Trebuie să te gândeşti că nu ai făcut niciun efort pentru a o obţine, aşa că primeşte-o fără să ai comentarii!

Leu(22 iulie - 22 august)

În această săptămână eşti atrasă mai mult de distracţie decât de rezolvarea problemelor pe care le întâmpini. Chiar dacă simţi că o ieşire cu prietenii te scapă de griji, trebuie să fii conştientă că asta nu este o soluţie. Ignorarea partenerul de viaţă va pune paie pe foc!

Situaţia ta financiară este una foarte bună, aşa că a venit momentul să îi faci şi pe alţii fericiţi. Săptămâna aceasta este tocmai bună pentru acte de caritate, însă nu te lăsa impresionată de oricine, ci investighează înainte!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Relaţia ta amoroasă se va degrada în această perioadă din cauza unor probleme pe care le-aţi lăsat nerezolvate. Este foarte important să discuţi mai des şi mai deschis cu iubitul tău sau poate chiar şi cu un pretendent. Orice vorbă spună la nervi îţi poate aduce regrete!

Săptămâna aceasta vei încerca să găseşti noi soluţii de a-ţi îmbunătăţi situaţia financiară. Chiar dacă vei fi nevoită să faci eforturi mai mari decât până acum, cu siguranţă rezultatul te va mulţumi. Nu le aştepta într-un timp scurt!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan sentimental în această perioadă. Întemeierea unei familii sau apariţia unui copil în viaţa ta îţi poate schimba viaţa amoroasă radical în mai bine. Dacă nu ai un iubit, şansele de a face o prostie sunt destul de mari.

În această săptămână vei constata că şefii tăi nu se pot lipsi de muncă ta, ba chiar îi ajuţi mai mult decât este cazul. Dacă te afli în această situaţie, nu ezita să ceri o mărire de salariu, însă ai grijă să alegi bine momentul!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Dacă până acum relaţia dintre tine şi iubit a fost destul de tensionată, în această săptămână situaţia se va schimba. Nimic nu poate sta în calea fericirii voastre atât timp cât vă iubiţi cu adevărat. Nu permite nimănui să se bage în treburile voastre, e important să tai răul de la rădăcină.

Nu se anunţă veşti bune pentru tine în această săptămână, însă nu trebuie să te îngrijorezi. Traversezi o perioadă neplăcută şi nu vei putea face nimic să o schimbi, aşa că trebuie să ai răbdare şi să aştepţi să treacă de la sine!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Încearcă să laşi mai mult de la tine şi să nu îi mai reproşezi iubitului chiar şi cea mai mică nemulţumire pe care o ai la adresa lui. Este foarte important să îl accepţi aşa cum este, încercarea ta de a-l schimbă nefăcând altceva decât să îl îndepărteze de tine.

Nu-ţi poţi schimba situaţia financiară în aceste zile, chiar dacă aceasta te nemulţumeşte. Tot ce poţi face este să discuţi cu rudele tale şi să vă faceţi planuri de bătaie pentru viitorul apropiat. O afacere de familie poate fi salvarea ta!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

O aparentă joacă între tine şi partener poate da curs unor atacuri şi unori vorbe pe care aţi putea să le regretaţi amândoi mai târziu. Încearcă să nu acumulezi frustrări din cauza lui, însă asta nu înseamnă că trebuie să foloseşti un limbaj nepotrivit sau să îl loveşti acolo unde ştii că îl doare cel mai tare.

Lipsa banilor îţi poate crea greutăţi pe plan sentimental în această perioadă, aşa că încearcă să nu îţi pierzi cumpătul. Chiar dacă partenerul tău de viaţă îţi face reproşuri, este foarte important să îl tratezi cu indiferenţă şi să îţi vezi de ale tale!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod