Horoscopul săptămânii 10-16 octombrie. Află previziunile pentru zodia ta!

Descoperă previziunile astrale pentru zodia ta şi află cum vei sta cu dragostea, sănătatea, banii sau cariera în această săptămână!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Se anunţă o săptămână agitată pentru tine fiindcă discuţiile dintre tine şi partener întotdeauna degenerează. Aţi ajuns într-un moment în care monotonia a pus stăpânire pe relaţia voastră şi vă certaţi numai din prostii. Încearcă să aduci ceva nou, poate mai multe ieşiri sau clipe romantice vă pot anima puţin.

Nu se anunţă schimbări pe plan financiar în această perioadă, însă ţi se oferă şansa de a îmbunătăţi unele relaţii de la locul de muncă. Nimic nu te poate opri să cazi la pace cu un coleg cu cu care nu ai făcut echipă bună în ultima perioadă, însă o împăcare îţi poate deschide mai multe uşi în carieră în viitorul apropiat!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Săptămâna aceasta este momentul să restabileşti legătura cu o persoană la care ai ţinut mult în trecut. Sentimentele nu au dispărut complet, aşa că merită să dai o nouă şansă relaţiei respective. Fie că este vorba de o rudă sau un fost iubit, primul pas ar trebui să vină de la tine.

Ai mult de muncă în această săptămână, însă nu eşti răsplătită aşa cum ai merita. Din această cauză, e posibil să nu fi deloc impulsionată să faci ceea ce ţi se cere şi poate chiar există riscul de a eşua. Încearcă să nu îţi strici imaginea în aceste momente pentru că nu se ştie ce veşti bune te aşteaptă în viitorul apropiat pe plan financiar.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Se anunţă schimbări mari pentru tine în această perioadă pe plan sentimental. E posibil să primeşti o cerere în căsătorie, să ţi se mărească familia, sau să cunoşti pe cineva cu care vei rămâne tot restul vieţii tale. Aproape că nici nu vei crede că ţi se întâmplă ţie toate astea şi că meriţi atâtea lucruri bune.

Săptămâna aceasta nu îţi stă gândul la bani şi nici la muncă. Eşti destul de irascibilă din cauza unor probleme personale şi rişti să îţi creezi duşmani chiar şi la serviciu. Dacă eşti implicată într-un proiect important, e momentul să renunţi înainte să îţi tragi în jos partenerii de afaceri din cauza lipsei tale de concentrare.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Nu vei avea parte de linişte nici în această săptămână pe plan sentimental, şi asta doar din cauza faptului că nu comunici aşa cum trebuie cu partenerul sau cu copiii tăi. De-a lungul timpului ai acumulat frustrări, iar acum vor ieşi la suprafaţă şi îţi va fi greu să îţi ţii sub control nervii.

Nu se anunţă nici veşti bune, dar nici veşti proaste în ceea ce priveşte bugetul tău. Cu toate astea, ai grijă la modul în care reacţionezi şi te comporţi în mediul profesional, pentru că nicio greşeală nu îţi va fi trecută cu vederea. E momentul să tinzi spre echilibru şi să nu încerci să faci mai mult decât ştii că poţi duce.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Te implici prea mult în problemele altora în această săptămână şi e posibil să primeşti reproşuri din această cauză. Este momentul să îţi vezi mai mult de viaţa ta şi să ştii când trebuie să te opreşti fără să fie nevoie să răneşti pe nimeni. Mai mult decât oricând, e necesar să asculţi de sfaturile iubitului tău.

Săptămâna aceasta e foarte important să nu iei decizii din pripă, altfel rişti să te joci cu banii pe care îi ai. Dacă nu te simţi competentă pe un anumit domeniu, ar trebui să ceri sfatul cuiva cu mai multă experienţă înainte de a face investiţii. Goana după bani te poate lăsa cu buzunarele goale, aşa că ar fi recomandat să te opreşti atunci când ajungi să trăieşti onorabil!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Viaţa ta amoroasă îţi ocupă tot timpul în ultima perioadă, iar prietenii sau familia ta se vor simţi ignoraţi complet. E necesar să faci o schimbare şi să încerci să-i împaci pe toţi, însă să nu îţi neglijezi nici propriile nevoi. Dacă eşti căsătorită, săptămâna aceasta te va preocupa ideea unui copil.

Veştile bune vin încă de la începutul săptămânii, iar dispoziţia ta va fi una de zile mari. Vei începe să culegi primele roade ale muncii tale, şi chiar dacă nu e vorba de sume mari de bani, e suficient cât să te impulsioneze să munceşti cu şi mai multă dăruire de acum înainte. În weekend, meriţi un răsfăţ alături de persoanele dragi ţie!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Impulsivitatea de care dai dovadă îţi va scoate partenerul din minţi în această săptămână. Din cauza atitudinii tale, vei provoca o reacţie mai puţin plăcută din partea acestuia şi vei vedea şi tu cum e să fii în locul lui. Dacă eşti singură, acest statut îţi convine atât de tare încât nu vei vrea să-l schimbi în viitorul apropiat.

Nu te vei gândi deloc la bani în această săptămâna, şi asta datorită faptului că nu îţi creează probleme. Traversezi o perioadă de linişte pe plan financiar, o perioadă în care te poţi ocupa de problemele tale personale sau poate chiar de evoluţia ta profesională. Nu ar strica să încerci să te dezvolţi şi pe alte domenii, cu cât ştii mai multe, cu atât e mai bine!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Acum este momentul să îţi scoţi iubitul în societate şi să-l prezinţi persoanelor dragi ţie. Conjunctura astrală este potrivită pentru astfel de întâlniri, mai ales că vei scăpa de emoţiile şi temerile care te-au măcinat anterior. Când vei vedea că toată lumea se înţelege bine, te vei simţi cu adevărat împlinită.

Poziţia ta profesională este destul de instabilă, de aceea trebuie să fii foarte prudentă cu munca ta, dar şi cu relaţiile cu cei din jurul tău. Dacă eşti angajatul model, nimeni nu va avea ce să îţi reproşeze. Ai şi duşmani în mediul în care activezi, iar de aceştia trebuie să te fereşti în această perioadă pentru că o dispută poate strica totul!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Săptămâna aceasta ai toate şansele să întâlneşti o persoană cu aceleaşi preocupări de viaţă ca şi tine. Nu te grăbi să te angajezi într-o relaţie dacă nu cunoşti bine omul de lângă tine, altfel rişti să fii dezamăgită. Dacă eşti deja implicată emoţional sau eşti căsătorită, lucrurile tind să stagneze.

Este o săptămână bună pentru munca în echipă, însă trebuie să îţi alegi partenerii potriviţi. Se anunţă rezultate uimitoare dacă comunici eficient cu unele persoane care au mai multă experienţă decât tine. Dacă ai o afacere proprie, nu risca să iei decizii majore şi evită semnarea oricăror acte oficiale.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Nu te enerva pe partenerul tău în această săptămână şi încearcă să-l înţelegi pe el, dar şi starea în care se află. Cu toţii avem momente de slăbiciune, dar dacă avem pe cineva alături de noi putem trece mult mai uşor peste asta. În acest caz, tu ar trebui să îl sprijini, dar să nu îl deprimi mai tare.

Eşti într-o continuă evoluţie, însă săptămâna aceasta vei avea parte de un salt remarcabil. E posibil să ţi se ofere o şansă de a pleca în altă ţară cu serviciul, însă e o decizie pe care nu o vei putea lua aşa uşor. Nu te grăbi şi cântăreşte bine lucrurile, priveşte această oportunitate ca pe un lucru bun, şi nicidecum ca pe ceva ce te poate face să ai regrete!

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu se anunţă linişte în viaţa ta familială în această perioadă. Lasă problemele din viaţa profesională la uşa casei şi nu îţi cicăli partenerul sau să îţi verşi nervii pe acesta. Dacă eşti singură încearcă să socializezi mai mult cu cei din jurul tău.

Nu se anunţă schimbări ale situaţiei tale financiare, însă ai şansa de a-ţi îmbunătăţi aptitudinile sau de a te specializa într-un anumit domeniu. Chiar dacă schimbările nu îţi vor afecta momentan bugetul, pe viitor lucrurile se pot schimba în mai bine. E important să vrei să faci ceva şi să înveţi tot mai multe lucruri noi în cel mai scurt timp!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Dacă simţi că relaţia ta a devenit monotonă, organizează o ieşire romantică doar pentru tine şi iubitul tău. Cu siguranţă, după un astfel de moment vei reuşi să reaprinzi flacăra iubirii şi să vă puteţi privi cu aceeaşi dragoste ca la început. Chiar dacă eşti o fire fixistă şi foarte calculată, dă frâu liber sentimentelor tale!

Va fi o săptămână extrem de activă şi intensă, banii îţi creează probleme şi asta doar din cauza ta. Nu lua decizii presată de cei din jur, pentru că orice astfel de manipulare are alte interese la mijloc. Dacă ţi se promite luna de pe cer doar să investeşti banii pe care îi ai, gândeşte-te de două ori înainte şi vei lua cu siguranţă hotărârea corectă!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod