Horoscopul săptămânii 1-7 iunie. Află previziunile pentru zodia ta!

Dacă ești Taur, schimbări mari și benefice te așteaptă în această săptămână în ceea ce privește dragostea. Află previziunile pentru zodia ta!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Ești irezistibilă în această săptămână și nu te privezi de puterea ta de seducție. Dacă ești singură, nu duci lipsă de admiratori, însă nu îți dorești nimic serios. Dacă ești implicată într-o relație, cuplul tău se bucură de mai multă pasiune decât în mod obișnuit. Nu rata nicio oportunitate de a te bucura de micile plăceri ale vieții!

Ești dinamică și curajoasă, nu te temi de nimic în această săptămână. Cel mai bine funcționezi în postura de lider. Totuși, astrele te sfătuiesc să ieși din zona de confort și să încerci și alte experiențe, în special dacă vrei să îți îmbunătățești situația financiară.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Schimbări mari și benefice te așteaptă în această săptămână în ceea ce privește dragostea. În sfârșit, obții ceea ce îți doreai. Sinceritatea față de partenerul de viață constituie un plus. Fidelitatea și căldura cu care îți tratezi partenerul îi ajung direct la inimă. Puteți duce relația la următorul nivel fără probleme!

Ești foarte eficientă și plină de idei ingenioase în aceste zile. Creativitatea ta îți seduce anturajul profesional dornic de noutate. Prin urmare, este momentul perfect pentru a-ți evidenția competențele. Astrele îți sporesc ambiția și, în viitorul cât mai apropiat, poți culege roadele muncii tale.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Astrele sunt de partea ta în această săptămână în ceea ce privește dragostea. Dacă ești singură, fii mai atentă la ce se întâmplă în jurul tău. Nu este niciodată prea târziu să acționezi. Dacă ești implicată într-o relație serioasă, partenerul de viață are o surpriză pentru tine.

Săptămâna aceasta promite să fie intensă pe plan profesional. Ai planuri mari și începi să le pui în aplicare. Există doar vești bune, evoluția ta îți poate aduce bani frumoși în cont. Cu toate aceastea, trebuie să fii răbdătoare, lucrurile nu se întâmplă de pe o zi pe alta.

Citește și: Zodii care vor deveni părinți în 2020

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Cuplul și familia îți oferă mari satisfacții în această săptămână. Așteptările tale sentimentale încep să se concretizeze. Ai ocazia să devii cea mai importantă persoană din viața partenerului de viață, nu o rata! Dacă ești singură, întâlnești pe cineva care corespunde perfect profilului partenerului ideal.

Astrele îți întăresc ambițiile și îți nuanțează dorința de luptă. De asemenea, săptămâna aceasta, dialocul și negocierile sunt privilegiate. Relațiile cu superiorii și colegii sunt excelente, așa că profită de acest moment pentru a-ți îmbunătăți poziția și, implicit, situația financiară.

Leu(22 iulie - 22 august)

Ai toate șansele să te implici într-o relație frumoasă în această săptămână. Te afli la o răscruce a existenței tale și ai analizat situația destul de bine astfel încât să iei decizii excelente. Înaintezi cu încredere și ai parte de mari satisfacții.

Astrele sunt de partea ta și te pun în centrul atenției în această săptămână. Poți spera la întâlniri, proiecte și afaceri promițătoare. Ai puterea de a obține admirația celor din jur și de a vrăji pe oricine. Bucură-te fără restricții de economiile tale, o meriți din plin!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Viața ta sentimentală nu prezintă un prea mare interes pentru tine. Este timpul să te uiți în adâncul sufletului tău și să îți dai seama ce simți. Ești tentată să faci prea mult pentru alții, dar prea puțin pentru tine. Pune capăr abuzurilor fără să te simți vinovată!

Pregătește-te pentru rivalitate în această săptămână. Este posibil ca un coleg să încerce să te discrediteze. Nu da curs discuțiilor de niciun fel. Poți obține mai mulți bani dacă reduci la minim confruntările și bârfele!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Dacă ești implicată într-o relație, partenerul tău va fi mult mai calm și înțelegător în această săptămână. E posibil ca acest lucru să se datoreze ție și reacțiilor tale liniștitoare, cuvintelor în acord cu ale lui și exprimarea sentimentelor. Te simți mai liberă și mai încrezătoare în ceea ce privește viitorul tău amoros.

Ascensiunea ta profesională nu mai este în declin. Această săptămână se anunță a fi una de succes, pentru că abilitățile tale vor fi recunoscute de persoanele potrivite. Poți obține tot ce îți propui, încrederea în tine te ajută. În ceea ce privește banii, se anunță o stagnare.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Originalitatea cuvintelor tale îți creează oportunități în viața amoroasă în aceste zile. Ai șanse reale de a seduce, captiva și a-ți elibera partenerul de îndoieli. Dragostea și libertatea se unesc, iar relația în care ești implicată se întărește. Cu toate acestea, fii atentă, pentru că umorul tău poate răni!

O energie frumoasă îți împinge ambițiile foarte departe în această săptămână. Cercul tău social și profesional crește, sporind astfel șansele unor colaborări fructuoase. Este o perioadă plină de culoare, împliniri profesionale și beneficii financiare. Ești mai pasionată și mai idealistă ca oricând.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Astrele îți veghează relațiile sentimentale în această săptămână. Îți descoperi partenerul sau îți aprofundezi legăturile din trecut. Simte-te liberă și acționează în consecință. Bucură-te de intensitatea iubirii pe deplin, deoarece recompensa constă în atingerea celor mai nebunești așteptări ale tale.

Astrele îți revigorează latura creativă și dă suflu inițiativelor tale. Vrei să cucerești lumea și ai toate șansele să o faci. Începi schimbarea metodelor de lucru prin indroducerea fanteziei și îndrăznelii. Nu ezita să îți asumi câteva riscuri pentru a-ți condimenta viața de zi cu zi, dar și pentru a-ți crește veniturile.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Este o săptămână sub semnul romantismului. Ai șansa ca relația în care ești implicată să evolueze, să ai parte de mai multă înțelegere în cuplu sau să accepți cu o mai mare ușurință micile defecte ale celui de lângă tine. Dacă ești singură, întâlnești oameni cu care încerci să construiești povești de iubire.

Nu îți este ușor să faci compromisuri, eziți între amabilitate și fermitate. La începutul săptămânii, unele mici obstacole determină întârzierea unor plăți. Nu e nimic ce nu poate fi rezolvat, însă nervii tăi sunt la pământ. Din fericire, vei câștiga jocul într-un final.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Astrele sunt de partea ta în această săptămână în ceea ce privește dragostea. Destinul tău ar putea fi marcat de o întâlnire cu o persoană din trecut. Așteaptă-te să trăiești momente memorabile. Vei avea nevoie de multă energie pentru a putea face tot ce ți se propune. Dacă ești implicată într-o relație serioasă, vei avea parte de descoperiri captivante.

Astrele îți protejează inițiativele și îți încurajează îndrăzneala. Caută să atingi un ideal și să îți depășești limitele. Nu ezita să muncești tot ce ți se propune dacă astfel poți câștiga mai mulți bani. Acum ai nevoie mai mult decât oricând de ei!

Pești(19 februarie - 20 martie)

Ți-ar placea atât de mult ca sentimentele să îți ghideze viața, să pui pasiune în tot ce faci și lucrurile să evolueze după bunul plac. Din păcate, totul e pe dos. În ceea ce privește cuplul din care faci parte, unele întrebări care te macină nu primesc răspunsuri. Vor fi câteva zile tensionate pentru tine.

Parteneriatele și contractele sunt prioritatea ta în această săptămână. Ai mult de lucru, dar determinarea ta te ajută să îți duci sarcinile la bun sfârșit. Totuși, adversarii există și e posibil să te lase fără unele beneficii financiare de care aveai mare nevoie.

Vrei să primești mai multe sfaturi astrologice și previziuni pe e-mail? Lasă-ne adresa ta și îți vom trimite. Înscrie-te AICI