Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Vei traversa o perioadă bună din punct de vedere sentimental luna aceasta, mai ales dacă ești singură în momentul de față. Șarmul tău poate cuceri pe oricine și vei fi surprinsă atunci când o persoană la care nu te aștepți se va îndrăgosti de tine. Faptul că ești modestă și poate nu îți vezi adevărata valoare va fi un plus pentru tine.
Luna iunie va veni cu unele realizări pentru tine, însă nu vei fi suprinsă pentru că așteptai acest moment de multă vreme. Este perioada ta de glorie în care toate eforturile depuse îți vor fi răsplătite. După o lungă perioadă în care ai stat în umbră, acum este șansa ta să îți primești premiile.
Reușitele pe care le ai în această lună te vor umple de energie și te vor face să uiți de toate problemele pe care le ai. Cu toate acestea, nu trebuie să ignori ceea ce îți poate pune în pericol sănătatea, chiar dacă nu ai timp să îi acorzi o atenție deosebită acestui sector. Fără excese vei scăpa de orice grijă!
Rac(22 iunie - 21 iulie)
În această perioadă vei fi preocupată mai mult de sănătatea și de viața ta profesonală, lăsând pe ultimul loc sentimentele. Din fericire pentru iubitul tău, această situația nu va persista prea mult, spre sfârșitul lunii revenind la normal, poate chiar hotărâtă să te revanșezi. Încearcă să comunici mai mult cu persoana iubită!
Poți obține suma de bani dorită în această lună, însă trebuie să faci unele compromisuri pentru asta. Este foarte important să joci corect, altfel tot ce vei câștiga se va duce pe apa sâmbetei cu prima ocazie în care vei fi vulnerabilă. Ascultă de sfatul celor dragi!
Începi această lună nefiind într-o formă prea bună, unele probleme mai vechi de sănătate îți vor da bătăi de cap. Dacă digestia îți creează neplăceri de ceva vreme, ai face bine să te ferești de excese alimentare, dar și să renunți la vicii!
Leu(22 iulie - 22 august)
Multele activități pe care le vei avea în această lună te pot ajuta să cunoști o persoană cu adevărat deosebită. Dacă ești singură, spune da flirtului, indiferent dacă consideri că persoana în cauză este mult prea bună pentru tine. Astrele sunt de partea ta și te vor feri de dezamăgiri amoroase! Dacă ai o relație serioasă, există riscul ca unele probleme exterioare să vă afecteze.
Luna iunie vine cu unele rezolvări ale unor probleme financiare pentru tine, așa că nu ai motive de îngrijorare. Dacă ai strâns ceva facturi restante, acum ai ocazie de a ți le achita pe toate, ba chiar și de a-i ajuta pe cei din jurul tău dacă ți se cere acest lucru. Este un bun moment să îți pui economiile spre păstrare!
Reușitele de care te bucuri în această lună te vor umple de energie în această perioadă, dar îți vor oferi și șansa de a-ți trata mai atent probleme de sănătate cu care te confrunți. Cum situația financiară ți se va îmbunătăți, iar timpul liber va fi mai mare, o vizită la un doctor bun nu ar trebui să lipsească.
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Gelozia și posesivitatea caracteristice zodiei tale îți pot crea probleme în această perioadă, de aceea se recomandă prudență atunci când comunici cu iubitul. Dacă nu ești angajată în nicio relație, e posibil ca luna iunie să vină cu o aventură care se poate sfârși prost. Depinde doar de tine și de cât de impulsivă ești atunci când te hotărăști să faci ceva.
O sumă de bani importantă își va face simțită prezența printr-o moștenire sau un cadou din partea unei persoane din familie. Ai șansa de a-ți achita unele datorii mai vechi care îți stricau liniștea, ba chiar te poți răsfăța mai mult ca în mod normal prin ședințe de shopping sau relaxare la saloane de înfrumusețare.
Ești pregătită pentru orice luna aceasta, așa că orice mică neplăcere cu care te vei confrunta își va găsi sfârșitul într-un timp foarte scurt. Este foarte important să nu ignori semnalele de alarmă pe care ți le transmite organismul, altfel vindecarea va fi mai greoaie.
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Vei traversa o perioadă foarte frumoasă alături de persoana iubită în această lună, și pare că vă înțelegeți dintr-o simplă privire. Nu e nevoie să depui eforturi pentru a fi liniște, totul vine de la sine și ești mai mult decât mulțumită de viața ta. Dacă ești singură îți place acest statut și nu intenționezi să îl schimbi prea curând.
Nu te aștepta să câștigi mai mulți bani datorită eforturilor pe care le depui la locul de muncă, dar nu îți pierde speranțe cu privire la unele afaceri mai vechi care ar trebui să se încheie. Chiar dacă le credeai pierdute, vei fi surprinsă să vezi ce schimbare bruscă se poate produce!
Ai grijă la ieșirile impulsive luna aceasta, îți pot crea neplăceri atât ție, cât și celor din jurul tău. Micile dureri de cap vor fi cu siguranță inevitabile dacă nu reușești să nu mai pui la suflet criticile și răutățile celor din jur. Încearcă să nu te implici emoțional în proiectele care ți-au fost repartizate.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Dacă ești singură, luna aceasta îți propui să schimbi această situație și să încerci să ai din toate câte puțin. Te simți neîmplinită fără un partener, căci de aventuri ai tot avut parte și vrei să pui punct. Încearcă să mai renunți la muncă pentru a-ți face timp și de viața ta personală!
Ai șansa de a câștiga mai mulți bani luna aceasta, însă ar trebui să apreciezi mai mult ceea ce ai. Ai muncit mult prea mult pentru ei și ai renunțat la atâtea ca să ajungi aici, de aceea nu ar fi indicat să arunci cu ei în stânga și în dreapta. Nu crede în vorbele celor din jur, cu siguranță aceștia vor să profite de tine!
Stresul și orele peste program din ultima perioadă își vor pune amprenta asupra organismului tău luna aceasta, și ai face bine să realizezi acest lucru și să iei măsuri. Învață unde trebuie să te oprești și încearcă să te relaxezi și să îți reîncarci bateriile. O minivacanță este tot ce îți trebuie!
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Vrei să mai copilărești și să te distrezi la maxim, de aceea luna iunie este perfectă pentru aventuri. Dacă ești singură, nimic nu te oprește să faci tot ce îți trece prin cap, însă trebuie să fii totuși calculată pentru a nu fi tot tu dezamăgită la final. Nu investi sentimente într-o relație pe care ai văzut-o pasageră încă de la început!
Nu o duci prea bine cu banii, cineva căruia ai să îi plătești o datorie va reapărea în peisaj luna aceasta. Dacă nu ai rezerve, e posibil să dai piept cu un stres inimaginabil. Presiunea din jur te va face să cedezi psihic, însă ajutorul celor din jur te va salva în cele din urmă.
Sănătatea nu îți va crea probleme luna aceasta, dar cu toate acestea nu ar trebui să faci tot ce îți trece prin cap. Fii prudentă, riscul de accidentări este mare! Dacă te păstrezi și te îngrijești acum, viitorul tău va fi unul liniștit.
Capricorn(22 decembrie - 20 ianuarie)
Vei avea parte de o surpriză plăcută din partea iubitului tău luna aceasta, însă poate fi vorba despre orice. Dacă ai unele suspiciuni legate de el, iar relația voastră nu a fost una prea frumoasă în ultimul timp, este momentul perfect să pui punctul pe i și să iei o decizie tranșantă. Ghidează-te după vorba cum îți așterni, așa dormi!
Un câștig neașteptat vine ca rezultat al unei oportunități oferite de șeful tău. Ți se cere ajutorul, așa că acceptă să îl oferi și fii mândră de asta! Când nu ai așteptări, vei constata că primești mai mult decât atunci când îți pui la bătaie toate resursele.
Este foarte important ca luna aceasta să asculți de sfaturile medicului și să nu te joci cu sănătatea ta. Dacă știi că suferi de unele afecțiuni, acordă-le atenția cuvenită și încearcă să le rezolvi cât de rapid poți. Renunță la alte activități în favoarea procesului tău de vindecare!
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Se anunță vești bune pentru tine pe plan sentimenatal, iar multe dintre surprizele de care vei avea parte vor fi cu adevărat inedite. Dacă ai o relație de lungă durată, te poți aștepta ca aceasta să treacă la următorul nivel la inițiativa partenerului. Dacă ești singură, poți cuceri pe aproape oricine dacă îți propui acest lucru! Ești plină de încredere în tine!
Luna iunie vine cu veşti bune pentru tine din punct de vedere financiar, însă nu trebuie să ţii ascunsă modalitatea prin care ai reuşit să îi obţii. Fii transparentă atunci când ţi se pun întrebări cu privire la veniturile tale, ba chiar arată mândrie atunci când răspunzi.
Vremea frumoasă de afară te împinge luna aceasta către tot felul de activităţi distractive, aşa că acceptă-le pentru că ai suficientă energie pentru ele. Sportul este foarte important pentru tine, pentru că te va ajuta atât la minte, cât şi la corp.
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Te preocupă mai mult decât oricând viața ta sentimentală în această lună, însă nu trebuie să îți neglijezi nici celelate sectoare ale vieții tale. Este foarte important să găsești un echilibru și nimic să nu fie ignorat. Dacă ai unele probleme în cuplu, nu lăsa totul pentru a te axa pe asta, nu vei rezolva nimic!
Luna aceasta vei primi exact ceea ce meriţi, nici mai mult, dar nici mai puţin! De aceea, organizează-ţi cu atenţie mutările şi depune eforturi acolo unde trebuie, nu doar de dragul de a munci. Este foarte important să te aliezi cu o persoană influentă, dar şi cu mai multă experienţă ca şi tine.
Nu o duci nici rău, dar nici bine în această lună, sănătatea îţi poate crea probleme nedorite exact atunci când te aştepţi mai puţin. Dacă ştii că suferi de vreo afecţiune, ţine-o sub observaţie indiferent câte ai avea pe cap!
Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Se anunță vești bune pentru nativele din Berbec luna aceasta, situația amoroasă pare că înflorește de la zi la zi. Dacă ești singură, ai toate șansele să te îndrăgostești nebunește de cineva cu care poți avea o relație de durată. Dacă ești căsătorită sau ai un iubit stabil, apariția unui copil este vestea cea mare.
Nu vei avea probleme cu banii în această lună, însă asta nu înseamnă că poți fi nechibzuită. Chiar dacă acum totul pare că este perfect, nu se știe niciodată ce poate să apară, de aceea trebuie să fii pregătită pentru orice. Profită de această perioadă înfloritoare și liniștită pentru a pune ceva bani deoparte!
Vei fi plină de energie în această lună, iar încrederea în forțele proprii te vor ajuta să treci peste micile neplăceri pe care le poți întâmpina. Mișcarea pe care o faci zilnic te ajută să ai un tonus de zile mari și să fii mai productivă ca oricând.
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Vei fi destul de melancolică în această lună și tânjești să ai ceea ce îți lipsește, nimic neobișnuit de altfel. Încerci pe cât posibil să nu ai parte de certuri și să poți să te ocupi în liniște de problemele pe care le ai. Preferi să lași mai mult de la tine în relația cu partenerul să să faci unele compromisuri pentru confortul ambelor persoane implicate.
Nu îți vor pica bani din cer luna aceasta, de aceea trebuie să muncești serios dacă vrei să obții mai mult. Este foarte important să continui unele proiecte mai vechi, pentru că ai toate șansele să faci bani frumoși de pe urma lor. Dacă îți propui ceva, vei reuși!
Încearcă în această lună să nu exagerezi cu nimic, ar fi și păcat să îți provoci singură o stare proastă. Ai energie și voie bună, de ajuns cât să poți muta munții din loc. Dacă suferi deja de unele afecțiuni, ai grijă să respecți cu strictețe sfatul medicului.