Horoscopul lunii aprilie. Descoperă previziunile astrelor pentru zodia ta
8 din 13
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
În această lună nu îţi vor lipsi senzualitatea şi dorinţa de aventură în plan amoros. Totul pare să fie roz pentru nativii din Scorpion în aprilie, iar Venus, planeta iubirii, este responsabilă pentru această stare de bine. Dacă ai o relaţie care este abia la început, senzaţia de fluturii din stomac va fi amplificată, iar dacă faci parte deja dintr-o relaţie veche sunt şanse mari să redescoperi acele mici detalii care te-au făcut să te îndrăgosteşti cu ani în urmă.
În această lună cumpnele tale ar putea avea legătură cu starea de sănătate. Încearcă să scapi de obiceiurile nesănătoase, fă sport şi mănâncă sănătos. Chiar dacă ai senzaţia că ai o sănătate de fier, nu întinde prea mult sfoara.
Stai bine din punct de vedere financiar în luna aprilie. Important este să fii la fel de chibzuită ca şi până acum, pentru că economisirea îţi va aduce satisfacţii mult mai mari cât de curând. Nu se anunţă momente dificile pentru tine în ceea ce priveşte banii luna aceasta.
În această lună trebuie să pui sănătatea pe primul loc. Nu te suprasolicita şi încearcă să te odihneşti, să mănânci sănătos şi să eviţi pentru o vreme sau chiar să renunţi definitiv la cafea, ţigări sau alcool. Organismul tău are nevoie de o cură de detoxifiere. N-ar fi o idee rea să ţii post.

Posteaza comentariu