Horoscopul dragostei. Cum stai cu iubirea în săptămâna 4-10 decembrie

Află ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan sentimental şi vezi cum să atragi norocul de partea ta!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Este foarte important ca în această săptămână să separi viaţa amoroasă de cea profesională.

Grijile de la serviciu ar trebui lăsate deoparte atunci când petreci timp cu familia ta. Astfel, te vei bucura de prezenţa lor cu adevărat şi vei intări relaţiile dintre voi. Dacă ai acelaşi partener de multă vreme, atunci lucrurile stau mai simplu, pentru că toleranţa şi obişnuinţa intervin în favoarea ta.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Este o săptămână bună pentru nativele singure, acestea având şansa să pună mâna pe bărbatul la care râvnesc.

Nici nativele care sunt implicate într-o relaţie serioasă nu o duc rău, dar nu se poate spune că se va întâmpla ceva notabil. Cea mai importantă este comunicarea, indiferent de situaţie. Atunci când între tine şi partenerul de viaţă intervin unele probleme, este necesar să vorbiţi deschis unul cu celălalt.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Nu sunt excluse tensiunile în familie în această săptămână, ba chiar se poate spune că vor fi inevitabile.

Cu toate acestea, este foarte important cum gestionezi problemele care intervin între tine şi partener. Astrele îţi recomandă să te gândeşti de două ori înainte de a spune ceva, altfel e posibil să regreţi cele zise şi să nu mai poţi repara nimeni ulterior indiferent cât de mult te-ai chinui.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Chiar dacă săptămâna începe bine pentru tine pe plan sentimental, lucrurile ar putea sfârşi destul de prost.

E posibil ca o mică discuţie pornită dintr-o problemă banală să se amplifice astfel încât să iasă un mare tărăboi. Pentru a putea evita această situaţie neplăcută, astrele îţi recomandă să înveţi să te opreşti atunci când trebuie. Nu face din ţânţar armăsar, pentru că atât tu, cât şi partenerul tău de viaţă sunteţi două pietre tari.

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu va fi o săptămână relaxantă pentru tine pe plan sentimental.

Partenerul tău de viaţă traversează o perioadă complicată, iar asta îl face să devină o persoană dificilă şi nervoasă. Ca să nu complici şi mai tare lucrurile, indicat ar fi să îl laşi în pace până se linişteşte. Orice i-ai spune acum, indiferent cât de bune ar fi intenţiile tale, el le va lua ca pe ceva negativ tocmai pentru a avea pe cine să îşi verse nervii.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Săptămâna aceasta va fi una tensionată pentru tine, ai atât de multe lucruri de făcut şi se petrec atâtea schimbări în viaţa ta.

Eşti genul de persoană căreia îi place rutina şi care urăşte să iasă din zona de confort, de aceea nu va fi deloc uşor pentru tine. Cu toate acestea, ai alături persoane care te ajută şi care vorbesc mult cu tine, pentru că doar aşa te mai poţi detensiona puţin.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Ai vrea să faci o schimbare pentru liniştea familiei tale, însă îţi este foarte greu să iei o decizie atât de importantă.

Cu toate că ai putea fi tentată să acţionezi impulsiv uneori, e mai bine să te gândeşti bine înainte să o faci. Chiar dacă o analiză mai lungă te poate face să te răzgândeşti, trebuie să crezi în faptul că asta ar putea fi varianta cea mai bună. Unele compromisuri vor fi inevitabile, însă nu renunţa la tine pentru partenerul de viaţă!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Eşti pusă pe distracţie în această săptămână şi te concentrezi mai mult pe prieteni decât pe partenerul tău de viaţă.

Din fericire, şi acesta are preocupările şi pasiunile lui, de aceea nu se vor isca conflicte între voi. Dacă eşti singură, e posibil ca din multele întâlniri pe care le ai, una să fie norocoasă. Nu te arunca totuşi în braţele cuiva din prima, pentru că vei lăsa impresia că eşti disperată.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

E posibil ca în această săptămână să fii tentată să flirtezi cu un bărbat arătos, dar asta se va întâmpla fie că eşti singură, fie că ai un partener.

În cel de-al doilea caz, riscurile sunt destul de mari, mai ales dacă îţi ştii iubitul sau soţul gelos. Dacă ai o relaţie deschisă, atunci poţi face ochi dulci din când în când, însă fără să ai intenţia de a continua. E ceva normal să admiri persoanele din jurul tău, însă nu uita de limite!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Săptămâna aceasta îţi poate aduce feţe noi în cercurile în care te învârţi.

Unele dintre ele ar putea să te atragă mai mult decât crezi, însă nu te lua după aparenţe. Înainte de a te implica într-o relaţie amoroasă, cunoaşte întâi persoana cu care te întâlneşti. Dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă, aceste zile vor fi armonioase şi pline de dovezi frumoase de iubire.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Este foarte important ca în aceste zile să te axezi mai mult pe viaţa ta sentimentală şi să îi aloci mai mult timp partenerului de viaţă.

În cazul în care eşti implicată într-o relaţie de multă vreme, monotonia ar putea să îşi spună cuvântul, iar tu trebuie să iei măsuri pentru a reparinde flacăra iubirii. La fel trebuie să procedeze şi iubitul tău, însă nu îl forţa să facă nimic din ce nu îşi doreşte.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Dacă nu vrei ca lucrurile să se înrăutăţească pe plan sentimental, în aceste zile trebuie să schimbi ceva la tine.

De vină ar putea fi gelozia ta sau poate faptul că îţi sufoci partenerul fără să îţi dai seama. O persoană apropiată ţie îţi va deschide puţin ochii, iar atunci îţi vei pune o mulţime de întrebări la care tot tu îţi vei răspunde. A sosit momentul să te maturizezi şi să iei viaţa cu seriozitate!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod