Horoscopul dragostei. Cum stai cu iubirea în săptămâna 2-8 septembrie

Află ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan sentimental şi vezi cum să atragi norocul de partea ta!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Vei trece prin mai multe situații tensionate în această săptămână în ceea ce privește relația cu partenerul de viață.

Se pare că nu există nicio șansă de supraviețuire a acesteia dacă nici unul dintre voi nu este dispus să lase de la el. Tu ar trebui să te detașezi de muncă atunci când sunteți amândoi, iar el ar trebui să nu se mai lase manipulat de cei din jur!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Ești plin de voie bună încă de la începutul acestei săptămâni și te vei menține așa chiar și în weekend.

Relația cu partenerul de viață se îmbunătățește și încerci pe cât posibil ca de acum înainte să nu-i mai lași pe cei din jur să se bage în viața ta inimă. Fie că este vorba de părinți sau de cei mai apropiați prieteni, stabilește o limită clară și cere-le să o respecte! Dacă ești singur, nu vor exista schimbări majore în dragoste, poate doar flirturi sporadice fără rezultate concrete.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Conflictul va fi la ordinea zilei în această săptămână.

Se pare că tu și partenerul de viață traversați o perioadă nu prea bună, în care psihicul fiecăruia dintre voi va ceda la un moment dat. Dacă constatați că vă încărcați de energie negativă și vă sleiți de puteri, ascultați sfatul celor din jur de a lua o pauză pentru a vă da seama ce vreți cu adevărat unul de la celălalt!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Fie că ești singur sau nu, socializarea îți poate aduce multe beneficii în acest început de săptămână.

Fie că vei lega parteneriate profesionale promițătoare sau relații amoroase intense, cert este că trebui să știi cum să manipulezi oamenii prin vorbe. Nu alege să îi minți frumos, ci spune-le adevărul într-un mod în care ei să nu se simtă deloc jigniți!

Leu(22 iulie - 22 august)

Astrele te sfătuiesc să acorzi mai multă atenție vieții de familie în această săptămână, altfel ai putea constata curând că se va crea un dezechilibru între tine și cei dragi.

Fie că este vorba despre părinți, copii sau iubit, cert este că e necesar să îți faci timp pentru evenimentele importante din viața lor!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Săptămâna aceasta va fi săptămâna ta, însă dorința de perfecțiune va strica în numeroase ocazii bunele intenții ale partenerului.

Dacă ești singură, în weekend vei avea ocazia să pleci într-o călătorie care îți poate scoate în cale o persoană cu adevărat atrăgătoare. Ca să îți dai seama că e ce trebuie, supune-o testului sincerității!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Săptămâna aceasta va fi extenunată pentru tine, pentru că va trebui să te împarți în mod egal atât vieții profesionale, cât și sentimentale.

Partenerul de viață nu mai este dispus să îți accepte absența prelungită de acasă, din cauza muncii tale peste program. Dacă nu îi asculți rugămințile, e posibil ca acesta să treacă la fapte și să intervină în relația cu șefii tăi!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Săptămâna aceasta e rost de mai multă pasiune în viața ta sentimentală.

Se pare că un eveniment care va avea loc în aceste zile va suda și mai tare relația în care ești implicată. Cu toate acestea, astrele te sfătuiesc să nu fii prea expansiv în public, pentru că nu trebuie să demonstrați nimănui nimic! Dacă ești singur, cu cât te vei concentra mai mult pe găsirea unui partener, cu atât șansele ca acesta să apară vor scădea.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Nu vei fi în apele tale în acest început de săptămână, însă partenerul tău va reuși să îți schimbe starea de dispoziție într-un final.

Se pare că nu ai niciun motiv serios pentru a gândi pesimist, de aceea astrele te sfătuiesc să te concentrezi mai mult pe ceea ce îți place să faci și să te înconjori de oamenii dragi. Dacă ești singur, e necesar să îți schimbi modul de gândire, altfel nu vei reuși prea curând să îți găsești jumătatea!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Ai parte de liniște săptămâna aceasta în ceea ce privește dragostea.

Fie că ai copii sau nu, cert este că acesta va fi subiectul principal de discuție dintre tine și partener. Dacă te-ai implicat de curând într-o relație, astrele te sfătuiesc să nu sari etape și să te bucuri de tot ce trăiești la timpul potrivit! Dacă ești singur, o cucerire aparent promițătoare se va dovedi a fi cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o până acum.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Încearcă să pui barieră între viața ta profesională și cea sentimentală, altfel ambele pot avea de suferit în această săptămână.

Fie că ai probleme cu banii, că te cerți cu un coleg de serviciu sau șeful îți dă prea multe sarcini de rezolvat, partenerul tău de viață nu e obligat să îți asculte tot timpul nemulțumirile. Este normal să îi spui cum a fost ziua ta, însă ai grijă să nu exagerezi vorbind numai despre asta, pentru că îl vei pune pe fugă!

Pești(19 februarie - 20 martie)

Viața ta sentimentală cunoaște o perioadă de înflorire, ceea ce înseamnă că te poți gândi la următorul pas în relația ta.

Fie că este vorba de căsătorie, de copii sau doar de mutatul împreună, cert este că se anunță o evoluție și un traseu ușor și plăcut de parcurs. Atunci când ai persoana potrivită alături de tine, totul pare mult mai ușor. Asta se întâmplă în cazul tău!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod