Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Este o săptămână bună pentru nativii implicaţi într-o relaţie, pentru că ziua îndrăgostiţilor va crea o atmosferă generală mult mai armonioasă.
Viaţa de familie este favorizată, însă pentru unele cupluri ar putea fi doar o iluzie de moment. Pe de altă parte, cei singuri ar putea să se simtă uşor deprimaţi fiind înconjuraţi de atâta iubire în această perioadă!
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Nu e exclus să întâlneşti o persoană specială în ultimele zile ale acestei săptămâni, însă nu te grăbi să îi sari în braţe.
Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă sau eşti deja căsătorit, cel mai probabil partenerul te va surprinde cu gesturi care mai de care mai romantice. Ziua îndrăgostiţilor vine cu o atmosferă mult mai încărcată de afecţiune şi înţelegere.
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Încearcă să ai grijă de toate relaţiile tale în această perioadă, indiferent dacă este vorba de cea de dragoste sau de cele familiale.
Este important să comunici mai mult şi mai sincer, astfel legăturile dintre voi se vor îmbunătăţi. Cu toate că partenerul tău va da dovadă de mai multe gesturi de afecţiune în aceste zile, nu îl crede sută la sută pentru că e posibil să aibă intenţii ascunse.
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Nu permite nimănui să se bage în viaţa ta sentimentală, în special dacă eşti implicat într-o relaţie de lungă durată.
Orice intervenţie îţi poate tulbura liniştea din sânul familiei, iar cuplul din care faci parte ar putea să se destabilizeze. Indiferent dacă este vorba de prieteni sau rude foarte apropiate, refuză-le elegant orice intenţie de aşa zis ajutor.
Leu(22 iulie - 22 august)
Atmosfera dintre tine şi partenerul de viaţă va fi specială în această săptămână, însă mai ales de ziua îndrăgostiţilor.
E posibil să ţi se pregătească o surpriză de zile mari, cum ar fi o cerere în căsătorie sau bilete către destinaţia ta de vis. Încearcă să fii şi tu la fel de afectuos şi atent, chiar dacă alegi metode diferite.
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Acest început de săptămână va fi uşor stresant din cauza activităţilor partenerului de viaţă, însă vei fi nevoit să accepţi situaţia ca atare.
Nu orice depinde de acesta şi nici de tine, aşa că încercarea ta de a ţine totul sub control va fi un total eşec. De miercuri apele se vor linişti, iar ziua îndrăgostiţilor vă va găsi într-o atmosferă cât se poate de romantică. Nu ezitaţi să celebraţi această zi, indiferent de problemele pe care le aveţi!
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Eşti mereu stresat, iar atitudinea ta din ultima perioadă devine tot mai deranjantă pentru partenerul de viaţă.
Faci lucruri forţat, însă mintea îţi zboară de fiecare dată în altă parte. E posibil ca de ziua îndrăgostiţilor să se întâmple o astfel de situaţia, iar cel drag să izbucnească. Iubeşti echilibrul, aşa că, acum mai mult decât oricând, încearcă să îl aduci în viaţa ta!
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Te vei concentra mai mult pe iubire în această săptămână şi nici nu s-ar putea altfel.
Ziua îndrăgostiţilor va fi una specială pentru tine, pentru că neînţelegerile dintre tine şi partener par să dispară din senin. Cu toate acestea, nu îţi face prea mari speranţe cu privire la situaţia voastră pe viitor, pentru că acum e posibil să fiţi influenţaţi de tot ce se petrece în jurul vostru.
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Fiind ziua îndrăgostiţilor în această săptămână, înceracă pe cât posibil să îţi îmbunătăţeşti relaţia amoroasă.
Este un bun prilej de a lăsa orgoliul deoparte şi de a face primele gesturi spre împăcare. Nu încerca să fii fals, ci fă lucurile din tot sufletul tău. Dacă eşti singur şi disponibil, nu ar strica să accepţi invitaţia acelei persoane care tot insistă în ultima vreme să vă vedeţi.
Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)
Chiar dacă e săptămâna iubirii, tu şi partenerul tău nu vă veţi feri de confruntare.
Chiar dacă discuţiile dintre voi uneori pot degenera, comunicarea voastră deschisă ajută relaţia mai mult decât crezi. Faptul că nu ascundeţi nimic sub preş şi nu lăsaţi să se adune problemle e cea mai mare dovadă de iubire care ar putea exista între două persoane mature. Relaţia voastră e una sănătoasă dacă nu se ajunge la violenţă de orice fel!
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Atât timp cât tu şi partenerul tău sunteţi discreţi cu privire la relaţia voastră, aceasta are şansa să aibă un viitor excelent.
Dacă nu vă faceţi publice problemele, nimeni nu vă poate influenţa în niciun fel. Este foarte important să vă triţi viaţa aşa cum vreţi, cât vreţi. Dacă eşti singur, cel mai probabil vei vrea să rămâi aşa o bună perioadă de timp de acum înainte.
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Chiar dacă tu şi partenerul tău întâmpinaţi unele probleme financiare, ziua îndrăgostiţilor nu trebuie să rămână nemarcată.
Nu aveţi nevoie de bani pentru a celebra aşa cum se cuvine dragostea dintre voi, aşa că, chiar şi o plimbare prin parc vă poate aduce bucurie şi linişte în suflet. Dacă eşti singur, te vei concentra mai mult pe carieră şi prea puţin pe viaţa sentimentală.