Horoscopul de marți: Fecioara trebuie să fie cu băgare de seamă azi!

Fecioară

Fii cu băgare de seamă în această zi fiindcă riscul de accidentare este ridicat! Chiar dacă la serviciu sunt luate măsuri de siguranță corespunzătoare, tot poate să apară ceva neprevăzut, așa că cel mai bine este să îți sporești atenția!

Balanță

De dimineață o să asiști fără voia ta, la o nedreptate evidentă. Cum nu poți sta deoparte, o să îți spui punctul de vedere și dacă este cazul, o să alertezi autoritățile. Cel mai probabil, gestul tău va fi urmat de anumite ecouri!

Scorpion

De dimineață o să primești anumite informații sensibile, pe care dacă vei reuși să le exploatezi în interes personal, o să obții mari avantaje.

Dacă e vorba de un câștig financiar important, trebuie să te gândești la o soluție de economisire cât mai avantajoasă.

Săgetător

Ești extrem de stresat/ă fiindcă nu ai lăsat totul în ordine la locul de muncă. Drept urmare, există șansa reală ca șefii să aibă de suferit din această cauză. Dacă se va ajunge la această situație, e clar că o să se răzbune pe tine!

Capricorn

Ai de susținut un interviu sau un concurs important și din această cauză, îți dirijezi toată energia în această direcție.

Nu încerca să impresionezi pe nimeni, cel mai bine este să fii cât mai natural/ă!

Vărsător

Astăzi, o să primești o vizită din partea unor prieteni mai vechi și cu această ocazie, o să te pui la curent cu noutățile. Dacă partenerul tău se plânge că nu petrece suficient timp alături de tine, încearcă să fii mai atent/ă din acest punct de vedere!

Pești

Te așteaptă o deplasare mai lungă și de aceea, trebuie să fii bine pregătit/ă din toate punctele de vedere! Planifică-ți opririle în detaliu și nu lăsa nimic la voia întâmplării! Din fericire, pe seară totul va reveni la normal!

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod