Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Bugetul tău îți permite să-i mulțumești pe cei dragi.
Cu toate acestea, nu te neglija pe tine în favoarea altor persoane, indiferent cât de importante ar fi ele pentru tine. Dacă ai făcut recent unele investiții, în această săptămână ai putea primi vești bune. Chiar dacă situația e de așa natură încât să nu îți poți face planuri de viitor, măcar ai parte de stabilitate financiară și poți depăși cu bine eventualele cumpene.
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Situația ta financiară se află în centrul preocupărilor tale și aloci multă energie pentru a o duce pe o direcție mai bună.
Din fericire, șeful îți susține inițiativele, așadar vei avea un motiv în plus de a lupta pentru a-ți crește veniturile și de a-ți extinde afacerile sau proiectele.
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Nu trebuie să îți faci griji de bani, săptămâna aceasta nu vei întâmpina dificultăți financiare.
Cu toate acestea, trebuie să fii atentă la cei care ar putea profita de pe urma ta. Nu oferi bani cu împrumut, pentru că există riscul să nu îi mai recuperezi.
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Nu fi prea restrictivă, dar nici nu depăși bugetul stabilit pentru această săptămână.
Nu e momentul să îți riști stabilitatea financiară. În ceea ce privește afacerile sau locul tău actual de muncă, trebuie să fii realistă și să te pregătești pentru orice.
Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!
Leu(22 iulie - 22 august)
Săptămâna aceasta te hotărăști să acționezi responsabil, sau cel puțin să încerci.
Situația ta financiară este mai bună, lucru care te face să îți dorești să economisești mai mult pentru a putea investi mai târizu. Comportamentul tău pare exemplar, dar oare va dura?
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Dacă îți gestionezi corect banii, îți vei asigura stabilitate în cazul în care apar dificultăți.
Nu îți dorești să nu poți să-ți achiți o rată sau să ajungi să te împrumuți. Astrele te sfătuiesc să anticipezi în loc să te trezești într-o situație pe care puteai să o eviți.
Citește și: Horoscopul lunii aprilie. Descoperă previziunile astrelor pentru zodia ta
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Treci printr-o perioadă mai bună în ceea ce privește situația ta financiară.
Poate a venit momentul să îți pui ceva bani la saltea, decât să faci risipă pe cumpărături impulsive. Comenzile online sunt ideale în această perioadă, însă trebuie să rămâi prudentă și să cheltuiești cu măsură.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Bugetul tău arată o dezvoltare pozitivă.
De aceea, nu trebuie să îți faci griji de nimic, totul poate continua pe aceeași linie pentru că te îndrepți în direcția corectă. Ai preluat controlul și deja rezultatele se cunosc. Acest echilibru trebuie păstrat pe termen lung.
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Problemele pe care le întâmpini cu banii îți consumă tot timpul și toată energia.
Situația devine din ce în ce mai împovărătoare, însă cineva va observa acest lucru și nu va putea să îl ignore. Primești ajutor de la cineva apropiat.
Înscrie-te în grupul Horoscop Eva pentru a afla tot mai multe lucruri despre tine!
Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)
În ceea ce privește banii, nu se poate spune că traversezi o perioadă prea bună.
Vei fi nevoită să achiți unele datorii mai vechi și nu vei avea nicio șansă să scapi de asta. Astrele te sfătuiesc să strângi cureaua cât de mult posibil, să eviți cheltuielile majore și să fii mai vigilentă.
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Încerci să te menții pe linia de plutire în ceea ce privește banii, însă e destul de dificil.
Pentru a evita surprizele neplăcute, astrele te sfătuiesc să îți stabilești un buget zilnic, iar de restul banilor să nu te apropii. Situația nu e catastrofală, însă trebuie monitorizată atent.
Pești(19 februarie - 20 martie)
Situația ta financiară este una bună la momentul actual.
Dar asta nu înseamnă că lucrurile nu se pot schimba.Și, dacă o vor face-o, sigur nu vor fi vești bune. Astrele te sfătuiesc să fii econoamă, responsabilă și practică.
Posteaza comentariu