Horoscopul banilor în săptămâna 29 ianuarie-4 februarie

Descoperă ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan financiar şi vezi ce poţi face ca să ai mai mulţi bani!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Ai putea câştiga mai mulţi bani în aceste zile dacă reuşeşti să dai tot ce poţi tu.

Orice activitate extrajob îţi poate aduce bani frumoşi în perioada imediat următoare. Nu că ai avea nevoie, dar niciodată nu strică să ai mai mult. Cu toate că ai o carieră excepţională şi situaţia financiară nu e deloc una de ignorat, din păcate ai lipsuri majore pe plan personal.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Nu ar strica în această săptămână să faci mai multe economii.

De asemenea, este foarte important să acorzi o mai mare atenţie pe ce se duc banii şi să ţii o evidenţă clară a finanţelor. Nu excelezi la acest capitol, de aceea e necesar să fii mai cu băgare de seamă. Mai mult decât atât, şi cei din jurul tău au început să îţi atragă atenţia cu privire la acest aspect.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Cum eşti uşor instabilă din fire, e posibil ca în aceste zile să te joci cu banii mai mult decât ar trebui.

Te laşi foarte uşor manipulată mai ales atunci când vine vorba de cumpărături de haine. Ai în permanenţă nevoie de câte ceva şi deja nu mai ştii ce e cu adevărat necesar sau nu. Ascultă de partenerul tău atât timp cât încă îşi păstrează calmul!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Nu vei avea parte de schimbări ale situaţiei tale financiare în această săptămână, dar nici nu faci ceva în acest sens.

Cu toate că ai putea câştiga mai mulţi bani din investiţii sau din proiecte extrajob, tu alegi să duci o viaţă liniştită şi să nu îţi baţi capul cu aşa ceva. Cu toate acestea, dacă ai copii, învaţă-i să fie mai ambiţioşi ca tine!

Leu(22 iulie - 22 august)

Eşti o persoană atât de blândă şi de miloasă, încât eşti tentată să dai tot ce ai tu celor care crezi că au nevoie.

Încearcă să nu mai fii atât de naivă şi să crezi tot ce ţi se spune, iar dacă ţi se cer bani în aceste zile, ai curajul de a refuza. Situaţia ta financiară este una modestă, aşa că trebuie întâi de toate să te gândeşti la tine şi la familia ta!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Eşti tot mai nemulţumită de situaţia ta financiară, însă pare că eşti legată de mâini şi de picioare.

Cu toate că aşa pare la prima vedere, o mutare profesională poate fi dificilă la început, dar de bun augur pe viitor. E nevoie să ieşi din zona ta de confort şi să rupi barierele în ceea ce priveşte comunicarea cu cei din jurul tău!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

O duci bine cu banii, dar tot ai vrea mai mult.

Din fericire, ai parte de oportunităţi care îţi pot garanta o situaţie financiară mai bună, însă pentru asta va trebui să faci unele compromisuri. Dacă eşti convinsă că merită, nu ezita să faci. Însă dacă ai dubii, şi pierzi pe alte planuri, atunci rămâi aşa cum eşti!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Nu toate persoanele din jurul tău sunt bine intenţionate.

Unele dintre ele nu stau pe lângă tine decât pentru a profita, iar tu cu greu îţi dai seama de asta. Ca să nu pici în capcana nimănui, ai grijă ca în aceste zile să nu dai bani cu împrumut. Dacă te laşi manipulată, vei ieşi în mare pierdere!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Fă tot ce ţine de tine în aceste zile pentru a ajuta o persoană dragă, chiar dacă asta presupune să îţi goleşti conturile.

E foarte important să nu uiţi că bunătatea este răsplătită cu bunătate, aşa că nu mai sta pe gânduri când vine vorba de oferit. Dacă este vorba despre o problemă medicală, atunci cu atât mai mult trebuie să ajuţi!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Nu îţi irosi banii pe lucruri total inutile în aceste zile.

Traversezi o perioadă de instabilitate, însă nu cumpărăturile sunt soluţia. Poţi face sport sau poţi citi o carte, poţi găsi o mulţime de alte metode de a te relaxa şi deconecta de la griji, trebuie doar să nu acţionezi impulsiv. Banii tăi sunt număraţi, nu te juca cu ei!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Cel mai probabil, această săptămână va fi marcată de un eveniement pe care îl aştepţi de multă vreme.

Poate fi vorba despre achiziţia unui obiect costisitor sau poate e vorba de o petrecere care presupune o organizare scumpă. Cu toate acestea, fericirea pe care simţi că ţi-o oferă banii în aceste zile nu poate fi descrisă în cuvinte!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nu da curs discuţiilor în contradictoriu la locul de muncă în aceste zile.

Nu uita că dacă te iei la harţă cu persoane mai slabe, cei din jur te vor considera şi pe tine la fel. Este foarte important să nu îţi pătezi imaginea şi să ai grijă de tot ce se poate lăsa urme negative pentru tine. Astrele te sfătuiesc că pentru moment e mai bine să ignori, decât să lupţi!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod