Horoscopul banilor în săptămâna 23-29 iulie

Descoperă ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan financiar şi vezi ce poţi face ca să ai mai mulţi bani!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Chiar dacă nu vei câştiga mai mulţii bani în această săptămână, viitorul arată promiţător pentru tine.

Eşti o persoană foarte luptătoare şi ambiţioasă, de aceea rezultatele nu vor întârzia să apară. Dacă îţi pui ceva în cap, cu siguranţă nu te vei lăsa până nu vei obţine acel lucru. Din păcate, la pachet cu toate acestea vine şi o problemă, aceea că te poţi neglija pe plan personal.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

În această săptămână nu va fi vorba de bani, va fi vorba de imagine.

Îi vei impresiona plăcut pe cei din jurul tău, şefi sau colegi, cu abilităţile tale de concentrare şi organizare. Se poate spune chiar că preiei rolul de lider fără să îţi propui acest lucru, dar asta nu e deranjant pentru nimeni. Exersează această funcţie, căci nu se ştie niciodată ce îţi poate pregăti viaţa.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Cu siguranţă ai nevoie de mai mulţi bani, dar fii conştientă că ei nu îţi vor pica din cer.

Luptă-te mai mult pentru idealurile tale şi stabileşte-ţi ţeluri pe care eşti capabilă să te atingi. În această săptămână poţi începe să te înscrii la cursuri de perfecţionare sau să experimentezi un domeniu nou de activitate. Dacă nu încerci, nu vei avea de unde să ştii ce îţi poate aduce succes sau nu.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Când vine vorba de bani, totul trebuie să fie cu acte în regulă şi să nu acţionezi pe încredere.

Indiferent de persoana care îţi promite diverse lucruri, nu-ţi pune banii la bătaie pe vorbe. Este foarte important ca totul să fie clar atunci când vine vorba de moşteniri sau venituri din afaceri în care sunt implicaţi mai mulţi parteneri. Dacă laşi în voia sorţii, inevitabil vor apărea tensiuni pe viitor.

Leu(22 iulie - 22 august)

Ca să obţii ceea ce vrei, trebuie să mai faci şi compromisuri din când în când.

Acum, scopul tău este de a câştiga mai mulţi bani, iar acest lucru nu va deveni posibil decât dacă vei începe să colaborezi şi cu persoanele care nu îţi plac. Trece-ţi peste preconcepţii, ar putea chiar să îţi placă. Şi în plus de asta, banii sunt acum importanţi, nu?

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Banii şi stabilitatea job-ului îţi creează nelinişti greu de gestionat.

Fiind o fire atât de sensibilă şi de negativistă, ai tendinţa de a te gândi la cele mai rele scenarii în ceea ce priveşte cariera ta. Poate că este doar o falsă impresie, însă şi dacă s-ar adeveri ceea ce bănuieşti, nu e un capăt de lume. Nu uita, un şut în fund, un pas înainte!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Câştigi destul de bine, iar poziţia ta profesională este ideală pentru tine.

Din cauza acestor lucruri, ai tendinţa de a-i trata pe cei din jurul tău cu superioritate, inclusiv pe partenerul tău de viaţă. Dă-ţi seama că nu e o atitudine potrivită înainte de a-ţi strica cele mai bune relaţii pe care le ai. Fără dragoste, cariera nu va mai însemna atât de mult pentru tine!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

E rost de schimbări în această săptămână în ceea ce priveşte viaţa ta profesională.

Fie vrei să îţi schimbi jobul sau candidezi pentru o funcţie mai bună, cert este că astrele sunt de partea ta şi îţi călăuzesc paşii. Chiar dacă nu vei obţine toate aceste lucruri într-un timp scurt, important este că ai garanţia că ele vor veni. Şi banii odată cu schimbarea!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Săptămâna aceasta este vorba de hârţogăraie.

Ce-i drept, îţi va mânca timp şi energie, însă vei fi mulţumită de rezultatele obţinute. Vei câştiga mai mulţi bani decât lunile trecute, iar asta nu poate decât să te bucure. Încearcă să împarţi puţin din fericirea ta şi cu cei dragi, se vor bucura enorm pentru tine.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Nu e rost de mai mulţi bani în aceste zile, ba chiar cheltuielile ar putea fi în plus.

Trebuie să îţi organizezi foarte bine bugetul pentru a putea să te descurci cât de cât modest. Fă-ţi liste de cumpărături de la care să nu te abaţi şi încearcă să mai răreşti ieşirile în oraş cu prietenii. Nu se supără nimeni dacă vei fi mai retrasă o perioadă.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Trebuie să te maturizezi în ceea ce priveşte banii, altfel vei cheltui tot ce ai şi vei rămâne cu buzunarele goale.

Eşti o persoană uşor de manipulat şi faci şi tu ce face mulţimea, iar acesta este un comportament distructiv. Faptul că ai câştigat sau obţii nişte bani atât de uşor nu înseamnă că trebuie să acţionezi copilăreşte!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nu le permite celor din jurul tău să îţi pună piedici în ceea ce priveşte ţelurile tale profesionale.

Cariera ta a ajuns într-un punct bun, de aceea fă tot ce poţi pentru a te menţine sau pentru a avansa. Dacă eşti implicată într-un proiect din care trebuie să primeşti o sumă importantă de bani în curând, nu le permite celorlalţi să îţi saboteze succesul!