Horoscopul anului 2018. Află ce îţi rezervă astrele, în funcţie de zodia ta

Descoperă ce ţi se pregăteşte în ceea ce priveşte dragostea, banii sau sănătatea şi vezi ce poţi să faci pentru a atrage norocul de partea ta!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Se anunţă un an curajos pentru această zodie, atât pe plan sentimental, cât şi în carieră. Nativii implicaţi într-o relaţie vor reuşi să scape de orgoliu şi vor putea să vorbească cu sinceritate despre sentimentele lor, lucru benefic pentru evoluţie. În cazul celor singuri, e nevoie de mai multă îndrăzneală dacă vor să fie cu cineva, dar şi de semnale clare pentru posibilii parteneri. În 2018 sunt favorizate studiile, aprofundarea cunoştinţelor, dar şi schimbarea domeniului de activitate. Banii, însă, sunt cei care vor fi în centrul atenţiei, vei lupta pentru a obţine tot mai mulţi chiar în defavoarea celorlalte sectoare ale vieţii tale. Cheltuielile vor fi mai mari ca în anii anteriori, însă şi câştigurile pe măsură!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Anul 2018 vine cu veşti bune pentru tine pe plan sentimental, indiferent de statutul tău. Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă, va exista mult mai multă înţelegere şi afecţiune între tine şi partener. Dacă eşti singur, e posibil să fii atras de o persoană mai în vârstă, şi asta doar datorită faptului că te interesează stabilitatea financiară. Eşti pus pe economii şi ai face orice pentru a pune un ban deoparte. În primele luni ale acestui an ţi se oferă o oportunitate în carieră, însă totul depinde doar de tine şi de schimbările pe care eşti dispus să le faci. Nu te extenua şi învaţă să spui nu exceselor!

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Anul acesta îţi doreşti mai mult să te distrezi decât să te aşezi la casa ta. Din această cauză, rişti să îţi scape partenerul ideal printre degete, însă nu ai nicio urmă de regret. Aventurile şi experienţele sexuale sunt cele care vor fi în atenţia ta, cel puţin în prima jumătate a anului. Sunt favorizate afacerile, circulaţia banilor şi investiţiile de orice fel, doar aşa vei avea şansa să evoluezi în 2018. Este foarte important să ţii cont de sfaturile celor care ţin la tine în ceea ce priveşte cheltuielile impulsive pe care tinzi să le faci!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Situaţia va fi puţin delicată pentru tine pe plan sentimental în 2018. Eşti condus de gelozie şi posesivitate, lucruri pe care nu orice partener este dispus să le accepte. Cu mai multă prudenţă şi maturitate, ai putea scăpa de o decepţie amoroasă. Pe plan financiar te concentrezi pe stabilitatea şi siguranţa materială pe termen lung, de aceea sunt favorizate achiziţiile majore. Evoluezi galopant în carieră, ceea ce presupune venituri substanţiale de care, însă, trebuie să ai mai multă grijă şi să le canalizezi către chestiuni cu adevărat utile.

Leu(22 iulie - 22 august)

Anul 2018 vine cu probleme, dar şi cu rezolvări. Eşti o persoană foarte agitată, iar asta îţi poate cauza anumite probleme de sănătate. Cu toate că vei câştiga mult mai mulţi bani decât anii precedenţi, din păcate vei fi nevoită să îi cheltui pentru a rezolva problemele menţionate mai sus. Partea bună este că ai de unde da, aşa că nu ar trebui să ai regrete. Pe plan sentimental ai parte de multe dovezi de iubire, însă atunci când ele dispar, ai tendinţa de a reproşa acest lucru partenerului de viaţă. Nu poate fi totul numai roz şi nu trebuie să faci o obişnuinţă din nimic.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

În 2018 vei fi urmărit de aceleaşi probleme ca şi până acum, cel puţin pe plan sentimental. Eşti o persoană care critică şi îşi expune nemulţumirile prea mult, uitând să vadă că mai există şi lucruri bune sau gesturi frumoase pe lume. Partenerul de viaţă ar putea să capete prea multe frustrări şi ar putea izbucni dacă nu laşi garda jos. Pe plan profesional se recomandă mai multă îndrăzneală. Doar dacă ieşi din zona de confort şi eşti dispus să încerci şi lucruri noi vei avea şansa să evoluezi!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Deşi nu eşti adeptul comunicării atunci când ai o problemă cu cineva, anul 2018 vine cu o schimbare în acest sens. Eşti decis să nu te mai închizi în tine atunci când există o dispută între tine şi partener şi eviţi să mai fugi de conflict. Aplanarea lui nu constă în a evita confruntarea, ci în a discuta cu calm şi cu sinceritate despre ce se întâmplă. Depăşind această frică a ta, vei reuşi să fii mai afectuos. Cu banii nu o duci deloc rău, însă nu e o surpriză ţinând cont de câştigurile de care ai avut parte în lunile anterioare.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Anul acesta eşti mai hotărât ca oricând să renunţi la compromisuri în numele iubirii. Dacă îţi este sortit să fii cu persoana cu care te-ai implicat într-o relaţie, atunci cel mai probabil nu e nevoie de sacrificii pentru a face ca lucrurile să funcţioneze între voi. Vrei să ai parte de dragoste în egală măsură cu cea pe care o oferi, pentru că tu atunci când iubeşti eşti dispus să dai totul! Cu banii nu vei avea deloc probleme, ci din contră pare că îţi merge mai bine decât oricând. Situaţia ta materială este lipsită de incidente datorită faptului că eşti o persoană foarte organizată şi chibzuită.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Anul 2018 îţi aduce schimbări majore pe plan sentimental. Nu este exclus să te căsătoreşti, la fel de bine cum nici apariţia unui copil nu ar fi de neluat în calcul. Dacă eşti un Săgetător singur, ai nevoie de o persoană care te iubeşte atât de mult încât să îţi ofere spaţiul intim de care ai nevoie. Tu ştii ce să faci cu libertatea atunci când îţi este oferită, aşa că de acest lucru trebuie să îţi convingi partenerul. Pe plan financiar şi profesional vei da dovadă de mai multă prudenţă şi te vei gândi să faci mai multe economii ca până acum.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Anul acesta te axezi pe latura financiară, astfel încât şi relaţia amoroasă va depinde de asta. Nu accepţi pe oricine lângă tine, iar dacă eşti singur şi în căutare de partener, va urma o serie lungă de teste pentru acesta. De asemenea, nu îţi doreşti să întreţii pe nimeni, fie că e vorba de persoana iubită, fie de vreo rudă aflată în nevoie. Eşti pus pe investiţii şi afaceri şi nu vrei ca banii pe care îi ai să rămână nefructificaţi, dar nici cheltuiţi inutil. Eşti într-o formă fizică de zile mari!

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Fie că eşti implicat într-o relaţie sau nu, anul 2018 vine cu schimbări ale modului tău de gândire. Eşti mai hotărât să lupţi pentru lucrurile serioase şi ai face orice să îţi găseşti partenerul ideal. Nu accepţi pe nimeni cu care nu ai puncte comune, chiar dacă credeai nu demult că extremele se atrag. Latura financiară este importantă pentru tine, dar dacă ai muncit mult lunile anterioare, acum e momentul să culegi roadele. Vei fi tentat să faci achiziţii inutile, însă vei reuşi să îţi ţii impulsivitatea sub control.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Anul 2018 vine pentru tine cu multe promisiuni, însă mare parte din ele nu se vor concretiza. Dezamăgirile vor fi enorme, mai ales pe plan sentimental, unde naivitatea ta îşi face din ce în ce mai des simţită prezenţa. Toate acestea se vor petrece în prima jumătate a anului, însă apoi totul va reveni la normal şi vei avea din nou energia care te caracterizează. Unele cheltuieli majore neprevăzute îţi vor da bugetul peste cap şi îţi vor influenţa simţitor viaţa socială.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod