Horoscop: În ce zodii sunt cei mai bogaţi români
Dinu Patriciu (3 August 1950) - Leu
Nu este de mirare că cel mai bogat om din România, Dinu Patriciu (61 de ani) este născut în zodia leului. Nativii din leu sunt unii dintre cei mai norocoşi reprezentanţia ai zodiacului şi sunt adevăraţi magneţi pentru bani. Au succes în afaceri şi se pricep de minune să-şi cultive relaţiile sociale, care să-i ajute să avanseze în afaceri.
Ionuţ Negoiţă (29 ianuarie) şi Frank Timiş (28 ianuarie) - Vărsător
Omul de afaceri Frank Timiş (48 de ani), aflat pe locul 2 în topul celor mai bogaţi români şi Ionuţ Negoiţă (37 de ani), unul dintre cei mai tineri milionari de la noi sunt născuţi în zodia vărsătorului. Pentru că au o capacitate excelentă de a anticipa cele mai bune mişcări, vărsătorii sunt foarte buni oameni de afaceri. De asemenea, înţeleg foarte bine oamenii şi ştiu cum să obţină întotdeauna ce vor, fiind foarte buni negociatori.
Ioan Niculae (9 iulie) şi Gigi Becali (25 iunie) - Rac
Nu este un accident că primii bani făcuţi de cei doi oameni de afaceri, Ioan Niculae (57 de ani) şi George Becali (53 de ani) provin din agricultură şi creşterea animalelor. Nativii din rac sunt orientaţi către asigurarea nevoilor familiei, şi pentru că fac asta cu foarte mare interes, descoperă că pot câştiga mult mai mult decât se aşteptau. Pentru racii care se implică în afaceri, principalul scop nu este de a se îmbogăţi, ci mai mult de a asigura confort familiei lor, obţinând ulterior rezultate mult peste aşteptări.
Ion Ţiriac (9 mai 1939) şi Elan Schwartzenberg (25 aprilie 1967) - Taur
Ion Ţiriac (72 de ani) şi Elan Schwartzenberg (44 de ani) sunt doi dintre cei mai bogaţi reprezentaţi ai zodiei taurului din ţara noastră.
Nativii din taur sunt principalii materialişti ai zodiacului. Pentru aceştia, acumularea de bunuri şi obţinerea unor venituri cât mai mari reprezintă unul dintre ţelurile vieţii, fie că o fac la nivel mic, fie că este vorba de milioane de euro, aşa cum este cazul celor doi oameni de afaceri români. Chiar dacă au acumulat sume impresionante, taurii vor încerca să câştige din ce în ce mai mult pentru că adoră să acumuleze.
Silviu Prigoană (22 decembrie) şi Cristi Borcea (17 ianuarie ) - Capricorn
Nativii din capricorn sunt foarte preocupaţi să se îmbogăţească, să urce pe scara socială şi să se afle în top. Pe lângă faptul că vor bani, aceştia vor şi recunoaştere şi îşi doresc să fie acceptaţi în cele mai selecte grupuri. Încă din tinereţe, capricornii întorc pe toate părţile orice posibilitate de a se îmbogăţi şi adesea se implică cu prudenţă în afaceri, ceea ce îi ajută să nu dea greş, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celor doi reprezentanţi bogaţi ai zodiei capricornului din ţara noastră, Silviu Prigoană (48 de ani) şi Cristi Borcea (41 de ani).
George Copos (27 martie) şi Robert Sorin Negoiţă (29 martie) - Berbec
Berbecii sunt firi foarte competitive, care îşi manifestă dorinţa de a fi pe primul loc chiar din copilărie. Pe de altă parte, berbecii vor să fie întotdeauna cu un pas înainte şi fac orice pentru asta. Muncesc foarte mult pentru tot ce au, iar în afaceri sunt numai ochi şi urechi, ceea ce le oferă un avantaj esenţial în faţa celor care nu sunt la curent cu tot ce se întâmplă. Adoră să ofere servicii, de aceea nu este de mirare că cei doi berbeci milionari ai României, George Copos (58 de ani) şi Sorin Negoiţă (39), sunt implicaţi în domeniul hotelier.