Taur(21 aprilie - 21 mai)
Oferi dragoste şi primeşti pe măsură, despre asta va fi vorba în această lună.
Şarmul tău şi atenţia pe care le-o acorzi celor dragi te vor ajuta să îţi clădeşti relaţii strânse şi de durată. Viaţa ta sentimentală traversează o perioadă extrem de bună, iar dacă eşti singură ai toate şansele să îţi găseşti alesul inimii.
Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Nu traversezi cea mai bună perioadă a ta, luna mai venind cu mai multe probleme pe plan sentimental pentru tine decât de obicei.
Încearcă să nu dramatizezi, pentru că nimic nu va rămâne nerezolvat. O şansă ca relaţia ta să revină la normal va veni abia la finalul acestei luni extrem de stresante pentru tine.
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Astrele te vor scoate din cele mai grele încurcături în această lună, mai ales pe plan sentimental.
E posibil ca dacă eşti angajată într-o relaţie amoroasă complicată să se producă o schimbare majoră. Vei fi nevoită să iei o decizie contra voinţei tale. În schimb, dacă relaţia ta este una normală, acum vei avea parte de cea mai mare distracţie!
Leu(22 iulie - 22 august)
Poţi obţine tot ce îţi doreşti de la iubitul tău în această lună, îl cucereşti dintr-o privire şi va fi la picioarele tale.
În situaţia în care eşti singură, şarmul te va ajuta să îi atragi atenţia acelui bărbat pe care ai pus ochii de multă vreme.
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Relaţia ta amoroasă va fi supusă unui test luna aceasta, însă rezultatul va fi unul extrem de bun.
Nici tu, nici partenerul tău nu ştiai că sunteţi atât de puternici împreună, ceea ce vă va determina să vă gândiţi serios la viitor. Planurile comune vă vor ţine mai uniţi ca oricând. Traversezi o perioadă spectaculoasă.
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Imprevizibilul este la el acasă în această lună şi vei avea parte atât de lucruri bune, însă şi mai puţin bune.
O veche iubire poate reapărea în viaţa ta şi te poate face să suferi la fel de mult ca şi în trecut. Amintirile, ura şi frustararea vor pune stăpânire pe tine şi îţi vor strica liniştea.
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Te vei concentra mai mult pe dragoste în această lună şi vei reuşi până la urmă să obţii ce îţi doreşti.
E posibil să vrei ca partenerul tău de viaţă să fie altfel, iar schimbarea se poate produce doar dacă lucrezi la acest aspect. Nu îţi irosi timpul dacă vezi că nu ai cu cine!
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Vei reuşi luna aceasta să aduci echilibrul în viaţa ta şi să îmbini cu brio utilul cu plăcutul.
Dacă eşti singură, ai toate şansele ca datorită unor drumuri sau evenimente la care eşti nevoită să participi să îl găseşti pe bărbatul visurilor tale!
Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)
Dragostea învinge, asta e concluzia la care vei ajunge luna aceasta.
Tu şi partenerul de viaţă veţi întâmpina o mulţime de piedici, însă planurile voastre nu vor fi stricate indiferent cât de mult ar încerca unii. Nu lăsa bârfele să te afecteze şi acordă-i încredere deplină iubitului tău!
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Te vei înţelege bine cu toată lumea în această perioadă, însă mai ales cu iubitul tău.
Eşti pusă pe distracţie şi eşti mai hotărâtă decât oricând să îi oferi partenerului tău de viaţă exact ce are nevoie. Curajul şi iniţiativa de a încerca lucruri noi atât pe plan social, cât şi în dormitor, vor juca un rol extrem de important.
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Rezolvarea unor neplăceri mai vechi între tine şi iubit va fi tot mai posibilă în această lună.
Astrele sunt de partea ta şi te ajută la detensionarea atmosferei din sânul familiei, fără să depui prea mari eforturi. Este foarte important să comunici mai mult şi mai deschis cu partenerul tău de viaţă!
Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Luna aceasta nu vei acorda prea multă atenţie vieţii tale sentimentale, însă acest lucru va avea consecinţe în viitorul apropiat.
Chiar dacă ai altele pe cap, iar iubitul tău nu este o prioritate pentru tine, ai putea măcar să nu îl faci să simtă că nu există pentru tine!