Gemeni(22 mai - 21 iunie)
Astrele sunt de partea ta luna aceasta şi poţi obţine tot ce îţi doreşti atunci când vine vorba de dragoste.
Ai carismă şi eşti îndrăzneaţă, lucururi care te vor ajuta să cucereşti pe oricine ţi-ai propus. Dacă eşti implicată deja într-o relaţie, atunci acordă o atenţie deosebită intimităţii şi erotismului.
Rac(22 iunie - 21 iulie)
Luna aceasta vei fi mult mai îndrăzneaţă decât în mod normal, mai ales pe plan sentimental.
Fie că eşti singură sau nu, eşti pusă pe aventură şi pe trăirea unor experienţe de care nu ai avut parte până acum. Partenerul tău se va bucura enorm, la fel ca şi admiratorii tăi care abia aşteptau să se distreze împreună cu tine. Opreşte-te însă la timp, altfel situaţia ar putea să se transforme într-una urâtă.
Leu(22 iulie - 22 august)
Lucrurile nu stau aşa bine pentru tine în această lună, în special dacă eşti implicată într-o relaţie serioasă.
Apar neînţelegeri din probleme pe care nu credeai vreodată că le poţi avea, de aceea e bine să fii pregătită pentru orice, cel puţin de acum înainte. Ai pretenţii şi aşteptări mult prea mari de la partenerul tău de viaţă, iar acest ar putea obosi la un moment dat să îţi tot facă pe plac.
Fecioară(23 august – 22 septembrie)
Gândul îţi zboară numai la vacanţă, aşa că planurile pe care ţi le faci împreună cu iubitul vă vor apropia şi mai mult.
Este vorba despre o apropiere atât sufletească, cât şi intimă. Dacă eşti singură, oportunităţile nu îţi lipsesc şi ai admiratori cât să nu le poţi face faţă. Este foarte important să te schimbi puţin şi să încerci să nu mai pui totul la suflet şi nici să nu mai simţi nevoia de a deţine controlul absolut!
Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)
Nu vor exista schimbări marin pe plan sentimental pentru tine în această lună, dar cel mai probabil ai devenit puţin mai rece cu partenerul de viaţă.
Acest comportament nu va trece neobservat, mai ales că ai mai mult curaj şi ai început să te porşi nepotrivit de faţă cu alte persoane. Încearcă să te temperezi înainte ca lucrurile să nu degenereze!
Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)
Se anunţă veşti bune pentru tine pe plan sentimental în această lună.
Ai noroc în amor mai mult decât te aşteptai. Nu contestă nimeni calităţile tale de cucerire şi nici şarmul nativ, însă acum te surprinzi chiar şi pe tine însăţi. Dacă eşti angajată într-o relaţie serioasă, tot ceea ce i-ai oferit partenerului până acum se întoarce înzecit la tine. Dacă eşti o nativă singură, poţi avea şansa de a întâlni pe cineva care să fie exact aşa cum ţi-ai dorit.
Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)
Te vei concentra mai mult pe dragoste şi pe viaţa de familie luna aceasta.
Cel mai probabil ai un plan ascuns care îţi poate aduce schimbări radicale. E bine totuşi să discuţi cu partenerul de viaţă orice lucru care vă implică pe amândoi. În caz contrar, i-ai putea crea frustrări inutile. Dacă eşti singură şi disponibilă, eşti pusă pe distracţie şi aventură!
Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)
Erotimsul va fi pus pe piedestal în această lună, fie că eşti singură, fie că eşti implicată într-o relaţie.
Nimic nu te poate opri din a-ţi satisface dorinţele, mai ales că nu duci deloc lipsă de admiratori. Este indicat să eviţi implicarea în orice relaţie complicată, cum ar fi un trio conjugal. Nu fi acea persoană pe care ai judecat-o întotdeauna şi care la un moment dat ţi-a dat viaţa peste cap!
Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)
Ai o viaţă sentimentală intensă, frumoasă, dar şi furtunoasă.
Atât tu, cât şi partenerul tău sunteţi obişnuit cu acest ritm, aşa că orice ceartă mai aprinsă deja nu vă mai surprinde. Vă înţelegeţi şi completaţi perfect în ciuda aparenţelor, iar cei din jurul vostru se întreabă uneori cum de rezistaţi împreună. Dacă eşti singură, tentaţiile sunt mari, aşa că lasă-te ghidată de inimă!
Peşti(19 februarie - 20 martie)
Eşti o persoană romantică, însă luna aceasta te întreci pe tine.
Partenerul tău de viaţă nu mai face faţă mesajelor tale siropoase, ba chiar va ajunge să îi fie ruşine de colegii de la birou din cauza insistenţelor tale. E indicat ca din când în când să faci surprize celui drag, sau să condimentezi puţin atmosfera din dormitor, însă trebuie să ştii când să te opreşti. Dacă eşti singură, o prietenie se poate transforma într-o poveste de iubire neaşteptată.
Berbec(21 martie - 20 aprilie)
Dacă în prima parte a lunii te aşteaptă multe schimbări pe plan sentimental daă eşti implicată într-o relaţie, spre finalul ei atenţia se îndreaptă către alt sector al vieţii tale.
Cel mai probabil viaţa ta se va schimba radical în ceea ce priveşte dragoste, iar acest lucru poate fi atât de bine, cât şi de rău. Dacă eşti singură, socializează mai mult şi dă curs invitaţiilor pe care le primeşti.
Taur(21 aprilie - 21 mai)
Luna aceasta îţi va aduce multe bucurii pe plan sentimental.
Nici tu nu te aşteptai să fie atât de bine , aşa că surprinderea va fi mare. Profită de aceste zile pentru a-ţi arăta afecţiunea şi atracţia în faţa iubitului tău. Iar dacă eşti singură, şarmul tău te va ajuta să te implici în relaţia mult visată. Tot ce trebuie să faci este să comunici!