Horoscop. Cum stai cu dragostea în luna iulie, în funcţie de zodia ta

Află ce îţi pregătesc astrele pentru luna iulie pe plan sentimental şi vezi cum să atragi norocul de partea ta!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Luna aceasta vei face tot posibilul să nu mai fii singură.

Eşti în căutarea dragostei şi eşti mai hotărâtă ca oricând să îţi găseşti împlinirea pe plan amoros. Dai dovadă de multă încredere în tine şi astfel poţi pune bărbaţii la picioarele tale.

Leu(22 iulie - 22 august)

Chiar dacă nu îţi începi luna cu prea multă energie, de la jumătatea ei încolo vei începe din nou să simţi gustul dragostei.

Ai nevoie de afecţiune şi faci tot posibilul să o obţii. Este foarte important să ştii lângă cine să stai, căci nu este o idee bună să te arunci în braţele primului venit.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Aşteptările tale cu privire la viaţa amoroasă sunt şi luna aceasta prea mari.

Din această cauză, cel mai probabil vei trece prin dezamăgiri care în loc să-ţi deschidă ochii, te aduc în pragul depresiei. Dă-le o şansă prietenilor de a se apropia de tine şi de a te face să uiţi de grijile din sânul familiei.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Dacă eşti singură, luna iulie îţi poate aduce partenerul mult visat.

Trebuie să socializezi mai mult ca să ai ocazia de a cunoaşte şi alte persoane dintre care poţi să alegi. Pentru Balanţele care sunt angajate într-o relaţie serioasă acum este momentul pentru planuri de viitor.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Toate se leagă între ele luna aceasta, aşa că nu poţi avea bani fără iubire şi nici invers.

Pentru ca relaţia de cuplu să funcţioneze bine, ai nevoie de linişte pe plan profesional şi de reuşite pe măsură. Este foarte important să te mulţumeşti cu puţin din fiecare şi să nu renunţi la micile bucurii ale vieţii.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Te concentrezi mai mult pe viaţa ta sentimentală în această lună, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Surprinde-ţi iubitul cu cadouri sau declaraţii de dragoste şi încearcă să reaprinzi flacăra iubirii dacă este nevoie. Dacă ai o relaţie complicată, aceasta ar putea cunoaşte o îmbunătăţire în această perioadă.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Te vei înţelege mult mai bine cu partenerul de viaţă în această lună şi veţi reuşi să vă puneţi de acord cu privire la un plan comun.

Dacă eşti singură, emani senzualitate prin toţi porii şi cu siguranţă nu îţi va fi greu să cucereşti pe oricine îţi doreşti. Nu lăsa grijile de pe alte planuri ale vieţii tale să îţi afecteze viaţa sentimentală.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Începutul lunii iulie nu îţi promite mari schimbări în viaţa ta sentimentală, chiar dacă ţi le doreşti enorm.

E posibil ca din cauza situaţiei neplăcute dintre tine şi iubitul tău să îţi doreşti un alt bărbat lângă tine. Nu sunt excluse flirtul şi aventurile amoroase interzise.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Fie că eşti singură sau nu, luna aceasta va fi una plină de energie pozitivă.

Traversezi cea mai bună perioadă a ta din ultimul timp şi sunt momente când ţi-e teamă să crezi că totul este real. Învaţă din greşelile din trecut şi îmbunătăţeşte-ţi viaţa fără să mai fie nevoie să treci prin foc.

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Luna aceasta vei avea parte de iubire intensă, fie că eşti singură sau ai un partener stabil.

Dacă eşti o burlăciţă convinsă, atunci vei fi extrem de atrasă de aventurile amoroase care nu presupun niciun fel de angajament. Flirtul va fi la ordinea zilei, iar iubitul tău va fi fericit că eşti atât de deschisă experimentelor îndrăzneţe din dormitor.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Luna aceasta ai şansa să lămureşti o problemă mai veche dintre tine şi partenerul tău.

Dacă vorbeşti deschis şi îi spui ceea ce simţi iubitului, vei reuşi să obţii exact ceea ce îţi doreşti. E nevoie să dai dovadă de multă fermitate, însă în acelaşi timp să gândeşti de două ori înainte de a spune ceva.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Nu vei obţine ceea ce îţi doreşti nici luna aceasta pe plan sentimental, însă va apărea o urmă de speranţă.

Ai nevoie de un plan de la care să nu te abaţi şi să fii puţin vicleană în relaţia cu partenerul tău. Dacă eşti angajată într-o relaţie de lungă durată, luna iulie va veni cu veşti bune pentru tine.